Înv., Munt. (La jocurile de noroc) Superstiție a unui jucător.
- 1931 CADE.
- 1939 SCRIBAN, D.
- 1940 DA, I2.
- 1958 DM.
- 2006 NDU.
- 2009 E. SUCIU, Infl. Tc., I, 195: Argotic … [apare] în vorbirea specifică a pușcăriașilor, jucătorilor de cărți, elevilor, marinarilor etc. (basma „bancnotă de 100 de lei”, birlic „sublocotenent”, cabul „superstiție de jucător de cărți”).
Încă 5 citate
✧
Loc. adv. De cabulă = de noroc.
- 1892 DELAVRANCEA, Proză, II, 122: Nu e urâtă nemțoaica. Și are haz Panicu, o pune să joace contra lui, de cabulă.
- 1901 CARAGIALE, Momente, 220: Biletele le-a fost cumpărat cu bani împrumutați, ca de cábulă, de la d. căpitan Pandele, fiindcă-i spuseseră mulți, când se tot plângea că n-are noroc la joc, să-ncerce a juca cu bani de-mprumut.
- 1920 BRĂESCU, Cum sunt ei, 74: Dă-mi de cabulă, că tu ești norocos.
Încă 2 citate
– Pl.: cabule.
– Var.: cabúl2 s. n.
– De la cabul1.
Referințe bibliografice:
2009 E. SUCIU, Infl. Tc., I, 322–323; 2010 E. SUCIU, Infl. Tc., II, 131; 2024 DELR2 s. v. cabul (delr.lingv.ro).
