MITOL.
1.
S. m. pl. (Adesea ca nume propriu) Grup de divinități pelasge, al căror cult este originar din
Insula Samotrace, despre care se credea că protejează navigația și care erau considerate
zeități ale vulcanilor și ale focului; (și la sg.) divinitate care face parte din acest grup.
- c. 1832 I. GOLESCU, Cond., III, 64r/50.
- 1876 Analile Societ. Acad., IX, 695: Cei doi cabiri se asimilară Dioscurilor …, pe cari o serie de monumente … ni-i arăta în rolul lor de călăreți.
- 1888 XENOPOL, Ist. Rom., I, 72: Dacii aveau, totuși, și un cult exterior, un simbolism al ideei nemurirei, reprezentat prin cultul Cabirilor, care a lăsat urme destul de numeroase în bazo-reliefurile care-l reproduc.
- 1891 Arh. Iași, nr. 8, 392: Pe monetele Traciei … vedem foarte des, până pe timpul Imperiului Roman, figura zeului lor de căpetenie, adecă a Cabirului, ținând în mână un corn de băut.
- 1915 Bul. Com. Monum., VIII, 85: Acest fel de reprezentare este obicinuit … în scenele când cei doi Cabiri calcă în picioarele cailor corpul mutilat al lui Attys.
- 1937 ELIADE, Cosmol. Alch., 70: Cabirii, ca și Dactylii, sunt numiți „meșteri ai cazanelor”, „puternici prin foc”, și cultul lor – rituri în care prezența metalelor e semnificativă – s-a răspândit cu timpul în întreaga lume mediteraneană.
- 1937 Rev. Fundaț., nr. 2, 426: Prometheu aparținea, împreună cu Cabirii (de origine semitică) și Titanii, ciclului divinităților pelasgice, pre-olimpiene.
- 1960 Ist. României, I, 209: Ca numeroase alte religii din vremea elenistică, aceea a Cabirilor (cum li se mai spune, cu un cuvânt de origine feniciană, „Marilor zei” din Samothrace) e o religie „de mântuire”, a cărei învățătură și ale cărei rituri – destinate numai inițiaților – au rămas învăluite în taină.
- 1985 R. VULCĂNESCU, Mitol. Rom., 226: Din sud-estul Europei, cultul cabirilor s-a răspândit pe diferite căi în Grecia, Italia, Germania, Irlanda.
- 2005 S. CIUBOTARU, Folc., 66: Mulțimea documentelor arheologice atestă prezența cultelor cabirilor, cavalerilor danubieni, dioscurilor și dolichenilor.
- 2008 DN10.
Încă 10 citate
✧
Înv., rar (La f.)
- 1867 BOLINTINEANU, Conrad, 192: Ce-ai devenit Astarte, fecioară din Sidon? … Precum și voi, Cabire, divinități antice?
- 1867 BOLINTINEANU, Conrad, 221: Astarte avea trei caractere, Astarte Vergina din Sidon, Astarte Carthagenesa și Astarte cu cultul impudic, Baatis din Byblus, Adonis și opt Cabire.
Încă un citat
2.
Adj. Rar Cabiric.
- 1935 Analele Dobr., XVI, 167: Tot interesant este și numărul șapte, foarte răspândit în cultele orientale, ca și în monumentele mithriace, thraco-mithriace ori cabire.
✧
Sint. Misterele cabire = misterele cabirice (v. cabiric).
- 1953 CĂLINESCU, Bietul Ioanide, I, 134: Hagienuș … se ocupa cu misterele cabire.
- 1977 Magazin, nr. 1 039, 82: Foarte interesante au fost misterele cabire, originare din Samotrakes, sărbătorite în jurul unor vechi divinități pelasge.
- 1989 D. Mitol.2, 92: Misterele cabire … se oficiau pornind de la cultul focului și incluzând uneori chiar forme afrodisiace.
- 1991 Magazin, nr. 49, 43: Misterele cabire au cunoscut, cu trecerea timpului, o tot mai largă extindere, acoperind în cele din urmă întreaga Eladă, trecând apoi și hotarul Imperiului Roman, spre a se generaliza în întreaga lume elenistică.
Încă 3 citate
– Pl.: cabiri, -e.
– Din fr. Cabires.
