1.
Înv. Care poate fi acostat; abordabil (3).
- 1847 CIPARIU, în B. Contemp., IV, 272: Știi d-ta ce simț io și trebuie să simță oricine care cât de puțin ș-au studiat limba istoricește? Greață! abandonament! abandonare! … accostabil, acidifer, acidificabil etc., etc., etc. D[omnul] Eliad le dă vorbe de origine romană și necesarii la curățirea (?!) și cultura (!) limbei române!! Ferească-ne Dumnezeu!
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I, 59.
- 1937 Curentul, 3 211, 1: De unde vrei să știu eu, dom’le, că o femeie este acostabilă și alta nu, căci nu am ochi de viezure ca să văd prin transparența rochiei certificatul de căsătorie sau de moralitate.
Încă 2 citate
2.
(Despre țărmuri, terenuri etc.) Care este accesibil; abordabil (1).
- 1893 Românul (Z.), nr. 95, 367: Serviciul hidraulic fluvial al statului va executa pe viitor următoarele lucrări de artă în Galați: un pereu acostabil în sus de cheul vechi, de aprope 600 m lungime.
- 1932 Col. Legi și regulamente, 97: Muchia cheului acostabil.
- 1942 Cod. Gen. Rom., XXX1, 3 896: Parcele pentru export de cherestea. Teren acostabil.
- 2013 DGS, 33: Vaporul a acostat ușor pentru că țărmul este acostabil.
Încă 3 citate
– Scris și: înv. accostabil.
– Pl.: acostabili, -e.
– Din fr. accostable.
Referințe bibliografice:
1978 DN3; 2007 DEXI.
