Înv.
1.
MUZ. Care se acordă; armonios.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
Încă un citat
✧
Fig.
- 1883 România lib. (C.), nr. 1 738, 1: Lăsând cu totul la o parte acele câteva mici apostrofe aruncate adversarilor săi politici, precum și cele câteva scuze ce d-sa a voit să găsească pentru câțiva dintre amicii săi, – noi găsim o notă acordantă chiar în discordanța produsă de această antiteză vecinic în mișcare: reviziuire și nerevizuire.
2.
Care acordă, care potrivește.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
– Scris și: accordant (1859 BĂLĂȘESCU, D., I)
– Pl.: acordanți, -te.
– Din fr. accordant.
Referințe bibliografice:
2023 DELR2 s. v. acord (delr.lingv.ro).
