MUZ. Acordare a unui instrument muzical (cu coarde); realizare a unui echilibru sonor necesar interpretării în cadrul unui ansamblu muzical.
- 1928 Universul (C.), nr. 303, 10: Acordor de piane, mare maestru străin, execută orice acordaj.
- 1956 ALEXANDRU, Instr. Muzic., 103: Înălțimea absolută a acordajului la țambale variază.
- 1973 Muzica (R.), nr. 8, 8: Instrumentul popular este „adaptat” – călușul tăiat drept, pentru a se acționa simultan asupra tuturor coardelor, acordajul în cvarte, care produc pe plan armonic acorduri de cvarte.
- 1979 D. Muz. (1979), 154: Pedala are funcții diferite: de producere a sunetului la orgă …; de acționare a surdinelor la pian; de schimbare a acordajului la harfă.
- 2008 D. Term. Muzic.2, 246: Fiecare ton putea fi urcat sau coborât, ceea ce înseamnă că octava normală putea suporta toate acordajele.
- 2014 Man. Educ. Muzic. X, 17: Pentru acordajul chitarei se răsucesc cuiele, tensionând sau detensionând corzile, ascultând cu atenție ca ambele sunete să aibă aceeași înălțime.
Încă 5 citate
✧
Fig.
- 1968 Sportul, nr. 5 529, 1: Patinajul artistic a ținut în aceste zile orașul olimpic și pe cei peste 600 de milioane de telespectatori sub vraja sa, dovedindu-și contemporaneitatea, acordajul fin cu gustul epocii.
– Pl.: acordaje.
– Din fr. accordage.
Referințe bibliografice:
1975 DEX; 2023 DELR2 s. v. acord (delr.lingv.ro).
