Înv. (Rar la f.) Persoană care execută lucrări în acord; întreprinzător (mai ales înconstrucții) care preia o lucrare la un preț paușal.
- 1899 Tribuna (C.), nr. 267, 1 070: La cas, când nici prin această licitațiune nu s-ar putea ajunge scopul, comuna bisericească este aplicată a preda clădirea bisericei și pe calea acordului, și chiar când acordantul nu ar dispune de vadiul recerut, a-și detrage sistematic 10% din suma (valoarea) lucrului prestat și după urmata colaudare.
- 1912 Transilvania, nr. 5, 342: [CONSEMNAREA membrilor „Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român”] Tot Ioan, acordant Hunedoara.
- 1933 Nomenc. Profes., 14: Antreprenor. Supraveghetor … Acordant.
- 1938 Rev. Păd., 167: Este bine astfel să facem un local pentru funcționarii noștri și eventual pentru cantină; apoi încăperi pentru acordanți, lucrători, grajduri etc.
- 1944 în Studii, nr. 8, 1 558: O parte din acești lucrători, neplătiți de la data de 3 iunie, adunați în fața casei numitului acordant, au manifestat zgomotos și a trebuit să intervină șeful postului de jandarmi cu promisiuni că li se vor achita salariile aflate în restanță.
- 1958 DM.
Încă 5 citate
✧
(Adjectival)
- 1966 Rev. Stat., nr. 7, 87: Pentru perioada de plan se prevede raportul dintre categoria lucrărilor și cea a muncitorilor (is), salariul tarifar mediu al muncitorilor acordanți (sa) și regie (sr) realizat în perioada de bază.
– Pl.: acordanți, -te.
– Var.: Bucov. acortánt (Lexic Reg., I, 97) s. m.
– Din germ. Akkordant.
Referințe bibliografice:
1958 DM; 1975 DEX; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. acord (delr.lingv.ro).
