Înv.
1.
Persoană care aclamă (1).
- 1862 ANTONESCU, D., 22.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1897 Adevărul, nr. 3 027, 2: O aclamare a trei sute de săraci a subliniat declarația pronunțată în mod solemn. … Această mână de aclamanți se risipește în locuințe mizerabile.
- 1898 PETICĂ, Instant., 359: Adecă, mă rog, cum vine asta? De unde și până unde n-au dreptul militarii să scrie și ei pentru teatru și să mulțumească aclamanților?
Încă 3 citate
2.
Persoană care participă la votarea a ceva printr-un semn care indică unanimitatea
sau majoritatea.
- 1862 ANTONESCU, D., 22.
- 1884 Telegraful, nr. 149, 597: Românii sunt într-o minoritate neînsemnată, așa încât pot fi considerați ca privitori pasivi sau ca aclamanți de silă pentru că ei nu au putut pune la cale nici numărul de 10 membri ca să poată candida.
Încă un citat
– Pl.: aclamanți, -te.
– Var.: acclamante (1862 ANTONESCU, D.) adj., s. m. și f.
– Din fr. acclamant, it. acclamante.
