(Persoană) care aclamă, care ovaționează.
- 1840 POENARU –AARON – HILL, Vocab., I.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D.
- 1862 ANTONESCU, D.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1880 EMINESCU, Pub., I, 190: Discursurile [electorale] … sunt prea cunoscute publicului nostru, din natura sa cam sceptic, pentru ca vechiul cântec despre întruniri entuziaste și aclamatorii să mai poată avea efect.
- 1890 ALECSANDRI, Proză, II, 697: Acei aclamatori de meserie găseau că avea[u] dreptul a fi tot ăi dintâi și la împărțeala plăcintei.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- ante 1926 R. ROSETTI, Scrieri, 695: Un ofițer de pompieri numit Gorovei … care servise de aprig agent electoral al guvernului liberal … se năpusti asupra unuia din aclamatorii noului deputat, maltratându-l grozav.
- 1940 Gândirea (R.), nr. 4, 309: De aceea, [domnul Crainic] este și răsplătit de către națiunea sa prin dragostea cea mai vie, manifestată spontan în orice ocazie în care ia contact cu mulțimea aclamatoare.
- 1963 VIANU, Arte, 170: Iată-l pe George Enescu, într-unul din ultimele lui concerte, încărcat de glorie covârșitoare, … mulțumind publicului aclamator.
- 1973 COSMA, Hron. Muz. Rom., I, 41: Reprezentațiile cu gladiatori sunt cunoscute Daciei, care furnizează Romei numeroși eroi ce și-au vărsat sângele spre deliciul oficialităților și mulțimii aclamatoare.
- 1982 CIOCULESCU, Poeți rom., 348: Nu mai vorbesc de admiratorii în principiu ai poeziei eminesciene, care ar strâmba din nas dacă li s-ar propune acest test, în aparență nevrednic de experiența unora care nu s-au făcut decât niște necondiționați aclamatori ai oricăror elucubrații, cu condiția ca să fie cât mai neinteligibile!
- 2004 Transilvania, nr. 7–10, 14: Într-o piesă istorică, în care protagonistul era Nero, incendiatorul Romei, figuranții își depășesc rolul de aclamatori și … „tulbură liniștea publică” prin strigăte de „Arde Ro-o-o-ma! Arde Ro-o-o-ma!”.
Încă 12 citate
– Pl.: aclamatori, -toare.
– Scris și: acclamator, -toare (1862 ANTONESCU, D.).
– Var.: înv. aclamatóriu, -ie (scris și: acclamatóriu 1859 BĂLĂȘESCU, D.) s. m. și f., adj.
– Din fr. acclamateur.
Referințe bibliografice:
1907 PHILIPPIDE, Specialistul român, 12.
