Acțiunea de a aclama și rezultatul ei.
1.
Aprobare, aclamație, ovație. Cf. aclama (1)
- 1848 ASACHI, Varia, 684: Stima obștească care au însuflat plecarea cea binevoitoare a soțietăței de diletanți, și mai ales a damelor, chiar s-au exprimat prin cununi de flori aruncate pe sțenă de o mână înaltă și însoțite de aclamări și de aplaudări entuziastice, îndelung re-nnoite.
- 1855 BARONZI, Isaak, II, 205/8: Achiămare … chiămare, strigare de veselie.
- 1858 FILIMON, Pub., 313: Directorul universității recită în onoarea lui [Bellini] un discurs din cele mai lingușitoare, iar prințul guvernator îl luă în trăsura sa și-l duse la palatul orașului în aclamările întregii populațiuni.
- 1862 ANTONESCU, D.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1886 STEINBERG, D.
- 1893 DDRF, I.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1908 CHENDI, Period., VII, 111: D-l Dragomirescu bate la poarta viitorului buget conservator și i se răspunde cu aclamări entuziaste.
- 1929 FILITTI, V. Org. Adm., 23: Că se adună și popor de curiozitate la asemenea solemnități [adunarea Sfatului], este ușor de înțeles, cu atât mai vârtos când coincideau cu ceremoniile morții unui domn și cu aclamarea noului ales, sau cu „scosul sfintelor moaște”.
- 1944 I. M. SADOVEANU, Sf. Veac, 337: A fost silit președintele de consiliu, drept răspuns, să solidarizeze Camera cu un prilej bine ales și să provoace o aclamare de simpatie pentru conu Barbu.
Încă 10 citate
✧
Fig. (Ca termen de comparație)
- 1929 VORONCA, Brățara, 178. Se amplifică zumzetul tiparului ca o aclamare sub balconul învingătorului.
✧
Sint. (Calc după fr. par acclamation) Prin aclamare = aprobare (entuziastă) a unei legi, moțiuni etc. prin majoritate relevantă sau unanimitate.
- 1859 Tribuna rom., nr. 48, 73/36–37: După aceasta prefectul și subprefectul se retrag, iar colegiul numește prin aclamare președinte pe cel mai în vârstă dintre alegători.
- 1862 ODOBESCU, Ant., 242: Zicem că aceste comisiuni au fost alese, numai ca să fim conformi protocolului oficial, care totuși și dânsul adaoge „prin achiamare”; dar dupe ideile ce ne-am format noi acum, în viața noastră constituțională, despre alegerea de mandatari credem că cu greu s-ar aplica acest epitet ce coprinde în sine un înțeles cu totul liberal, la denumirea membrilor acelor comisiuni d-a dreptul de către președintele adunării.
- 1885 Telegraful, nr. 3 994, 1: În scurta sea sesiune, a votat prin aclamare proiectul pentru împrumutul de 25 milioane.
- 1907 Transilvania, nr. 4, 212: Secretarul administrativ … raportează că adunarea generală: … A ales prin aclamare: … prezident: losif Sterca Șuluțu.
- 1923 MO, nr. 24, 6 144: Alegerea se face cu majoritate de voturi simplă prin aclamare sau bilet.
- 1936 ARGETOIANU, Îns., I, 272: Congresul s-a terminat ieri seară, duminică, prin aclamarea unei moțiuni pe care o citești și te întrebi dacă visezi.
- 1945 MO, nr. 155, 4 670: Intrându-se în ordinea de zi, adunarea în unanimitate și prin aclamare: 1. În act de dare de seamă a consiliului de administrație, cu privire la gestiunea sa pe anul 1944 și o aprobă.
- 1963 Informația Bucureștiului, nr. 3 198, 3: Comitetul politic al Adunării Generale a O.N.U. a adoptat în după-amiaza zilei de 15 noiembrie prin aclamare proiectul de rezoluție elaborat de 47 de state care cer reluarea urgentă a tratativelor în cadrul Conferinței celor 18 state pentru dezarmare de la Geneva.
- 1978 Marisia, 363: Dupa aceea se aleg, tot prin aclamare, membrii în garda apărării naționale din comună.
- 1989 Foaia noastră, nr. 20, 1: În continuare – după ce cei prezenți au aprobat prin aclamare constituirea cercului – membrii fondatori au adoptat și o declarație pentru a fi dată publicității.
- 1994 Renașterea băn., nr. 1 452, 11: Președinți ai Adunării Naționale au fost aleși prin aclamare Gheorghe Pop de Băsești, episcopii Ignatie Papp și Demetriu Radu, iar vicepreședinți Ștefan Cicio Pop și socialistul Ioan Jumanca.
- 2007 Renașterea băn., nr. 5 171, 15: Numărul de candidați a fost același cu numărul de posturi, ca atare președintele i-a declarat pe toți cei șase chestori aleși prin aclamare, se arată în comunicat.
Încă 11 citate
2.
Înv. Propunere, numire sau alegere, cu ovații, a cuiva într-o funcție. Cf. aclama (2).
- 1859 în Studii, nr. 3, 519: „În seara alegerii domnitorului, îndată după aclamare – se relata în foaia «Dîmbovița» – populul a plecat cu muzicile militare, masalale și flori prin tot orașul, care iluminate străluceau din toate părțile și toate ulițile răsunau de strigătele entuziasmate.”
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
Încă un citat
3.
Înv. Exprimare (publică) a nemulțumirii, dezaprobare cu zgomote; vociferare; p. ext. huiduială.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
– Pl.: aclamări.
– Scris și: acclamare (1859 BĂLĂȘESCU, D.).
– Var.: achiamáre, achiămáre s. f.
– V. aclama. – Achiamare, prin românizare.
Referințe bibliografice:
1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1955 DL, I; 1958 DM; 1975 DEX; 2011 URSU – URSU, Împr. Lex., III1; 2007 DEXI.
