Nimic de afișat

Nimic de afișat

2 rezultate
ABSOLVÍ1 vb. IV
1. Tranz. JUR. A scuti pe cineva de vină sau de pedeapsă.
  • c. 1800 MICU, Prax. Bis., 5r/7: Actorul iaste acela care pâreaște. Inctul iaste cel pârât. Actor nu poate fi cel afurisit, macar că poate fi inctul actor, trăbă să fie totdeauna gata a dovedi pâra sa, almintrelea inctul să absolvăluiaște.
  • 1851 LĂZĂRESCU, Sanuto, 133/7: Domnule general, patria îți prețuiește serviciile, și ar fi o ingratitudine a resplăti cu moarte atâtea sacrifice. Dar dacă voim a fi instruiți de faptele domnii tale secrete, este numai pentru a te absolva de accusațiunea de trădător.
  • 1855 BARONZI, Isaak, II, 205/6: Absolva [=] a slobozi pe un vinovat de la judecată pentru o vină pe care nu o pedepsește legea; a hotărî de nevinovat pe un pârât; a erta păcatele.
  • 1878 EMINESCU, Pub., II, 111: Guvernul trecut luă pe delapidatori de la juriu și-i dete tribunalelor. Care fu resultatul? Astăzi, delapidatori condamnați mai că nu se mai văd ... tribunalele îi achită și-i absolv cu cea mai mare ușurință.
  • 1882 BREZOIANU, V. Inst., 150: Abusurile ce se făcea de căpitanii de plăși cu globirile la cari supunea pe locuitori pentru gâlcevele și certele dintre dânșii, cari căpitani nu puteau în ignoranța lor, judica și specifica gravitatea delictelor, și apreția gradul de culpabilitate al delicuenților, globind pe cei ce nu se cuvenia, absolvind pe cei ce merita a fi globiți.
  • 1930 HAMANGIU – NICOLAU, Dr. Roman, 586: Se răspunde în general zicându-se că excepția are un efect mai energic; dacă ea este dovedită atunci pârâtul a fi absolvit și acțiunea în revendicare respinsă în întregime.
  • 1937 ARGETOIANU, Îns., III, 161: Popeștele Stelian a dat în judecată pe colonelul Petrescu și pe șantajiștii de la „Lumea Românească”. Gestul e abil, căci onorabilii nu vor putea dovedi turpitudinile Popeștelui (cine fură cu chitanță), vor fi condamnați probabil, iar dl Stelian se va declara absolvit prin Justiție de acuzațiile ce i s-au adus.
  • 1980 PREDA, Cel mai iubit, III, 1 523: Nu vreau să se înțeleagă că porneam spre tribunal din capul locului cu prezumția că instanța ar putea să nu-mi absolve clientul sau să nu-i facă dreptate.
  • 1984 O. DRIMBA, Ist. Cult., I, 572: Dacă acuzatul [atenian] era absolvit, acuzatorul era condamnat la o mare amendă, sau chiar la pierderea drepturilor civile.
  • 1984 PRODAN, Horea, II, 305: Cer cancelarului să prezinte toate acestea împăratului spre a-i absolva de imputațiile nedrepte și a-i lua sub protecția sa împotriva calomniatorilor răuvoitori etc.

✧ Refl. pas.
  • 1864 Cod. Pen. (1864), 165: Dacă arestanții se vor achita sau absolvi pentru crimele ori delictele pentru care au fost închiși, pedepsa hotărâtă pentru rebeliune o vor lua îndată după darea hotărârei definitive.
  • 1885 Gazeta de Transilv., nr. 144, 3: Ceilalți acusați s-au absolvit.

✧ P. anal.
  • 1989 D. Enc. Psihiatr., III, 407: Pedeapsa absolvă de culpabilitate și ajută la conturarea limpede a unui sistem de valori dat.
✦ (Subiectul indică instituții bisericești) A ierta pe cineva de o acuzație, de o erezie, de o pedeapsă etc.
  • 1899 ADAMESCU, Man. Ret., 170: [Sfântul Chrisostom] nu voi a intra în oraș, ci se retrase într-o localitate mărginașă până când îl va absolvi sinodul de condemnare; însă poporul îl forță a-și lua locul și a le vorbi ca și mai ’nainte.
  • 1911 C. BACALBAȘA, Buc., IV, 27: Guvernul se întreba: oare se va ține Primatul de angajament? Oare odată absolvit, își va mai prezinta demisiunea?
  • 1914 NEGULESCU, Filos. Renașt., II, 375: Intenția lui Campanella era, în fond, să justifice, în fața Inchiziției romane, hotărârea luată de Papa Urban al VIII-lea, care, redându-i libertatea, îl absolvea de acuzarea de erezie.

2. RELIG. A ierta de păcate.
  • 1842 ASACHI, Lex.
  • 1851 STAMATI, D.
  • 1855 BARONZI, Isaak, II, 205/6: Absolva [=] ... a erta păcatele.
  • 1857 BARONZI, Monte Cristo, III, 103/25: El iese triumfător din luptă, spălat în ochii oamenilor și oare-cum absolvat de Dumnezeu.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
  • 1862 ANTONESCU, D.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1868 BARCIANU – POPOVICI, Vocab.
  • 1871 LMD, I.
  • 1886 STEINBERG, D.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1906 DOBROGEANU-GHEREA, St. Art., III, 429: Să mergem la Preasfântul nostru Papa de la Roma să ne absolve de toate păcatele ce a introdus capitalismul și să ne întoarcem la credințele și la viața mai liniștită a strămoșilor noștri.
  • 2001 JINGA, Biblia și sacrul, 81: Fiul lui Dumnezeu îl absolvă, iar Zaheu devine astfel un exemplu de pocăință.

3. P. gener. Tranz. A trece cu vederea vina sau greșeala cuiva; a ierta pe cineva sau ceva.
  • 1862 BOLINTINEANU, Elena, 257: Aș voi ca această lume ce critică să simtă, dacă ea ar simți ce simț eu, atunci aș fi absolvată.
  • 1890 LAHOVARI, Discursuri, 423: Asemenea și noi am crezut că odată examinați, cercetați, acum un an și mai bine, când ne-am prezentat înaintea d-voastră, și absolviți de d-voastră (dacă eram culpabili, ne-ați fi osândit de atunci), am fi putut merge mai departe.
  • 1915 IORGA, Discursuri, 344: E așa de ușor să absolvi lenea, intriga și toată acea aristocratică morgă constantinopolitană, care zace încă în făptura noastră și care își închipuie că un popor se alcătuiește din cine se plimbă pe strada principală a unui oraș de căpetenie.
  • 1927 C. PETRESCU, Guynemer, 28: Lipsește o zi, două... Pe urmă se întoarce. Mă simt în drept a crede că nu revine decât după ce a săvârșit o ispravă de ale lui ... Elsa socoate că e o cruzime. Eu îl absolv. Înțeleg cu totul altfel.
  • 1938 CĂLINESCU, Enigma Otiliei, I, 167: E posibil ca Ana să fi făcut înainte o imprudență și să fi voit a o absolvi de ochii lumii, precum e cu putință ca să fi voit pur și simplu să se mărite măcar pentru scurt timp, ca să nu i se scoată porecla de fată bătrână (avea atunci cam douăzeci și cinci de ani).
  • 1943 ARGHEZI, Tabula, 663: Dar ce se poate spune despre ziare, scrise de ziariști care la tipar au o părere și în particular opinia diametral opusă? Ce scuză poate să-i absolve? Necesitatea?
  • 1935 EFTIMIU, O dragoste, 256: Da’ de dormit unde ai dormit, că doar la contesa dumitale nu e Hotel „Dacia”? l-am întrebat aspru, în vreme ce-n sufletul meu îl absolvam și chiar îl felicitam.
  • 1972 D. R. POPESCU, Teatru, 385: Nu mă poate absolvi nimeni. Nici nu cer asta.
  • 1974 D. R. POPESCU, Teatru, 556: Și ea [Irina] ca să nu pățească nimic și să-mi salveze cariera, viitorul meu – a făcut gestul acela ... Ca să mă scoată din orice urmărire, să mă absolve de orice pedeapsă.
  • 1978 PALEOLOGU, Treptele, 153: Acum, după ce am salutat opinia autorizată a lui Adrian Fochi care-l absolvă pe Alecsandri de acuza denaturării poemului, e momentul să înaintăm prima noastră întâmpinare.
  • 1981 PALER, Viața, 182: Ori sfânt ori șobolan, nu poți să fii și una și alta în același timp. Cu toate acestea, sunt gata să-i absolv pe cei care m-au împins în pustiu și să caut răul numai în mine.

✧ (Cu pronumele în dativ)
  • 1969 BARBU, Sf. Sebastian, 739: Voiam să-mi absolv adversarii de ceea ce produseseră mizerabil în jocul murdar desfășurat după un studiu de ani de zile.
✧ Refl.
  • 1932 PAPADAT-BENGESCU, Drumul ascuns, 474: Walter simțise iar nemulțumirea de sine, sentiment ce-i era intolerabil și pe care Aimée știa să-l provoace adesea: jenă, plăcere a expiației, nevoie de a se absolvi.
  • 1946 D. BOTEZ, Obsesia, 19: Prin ceea ce vă spun acum, nu înseamnă că dacă mă justific mă absolv; vreau numai să consimt benevol la penitență, precum benevol am consimțit la crimă. E singura ușurare pe care eu însumi pot să mi-o acord.
  • 1970 R. PETRESCU, M. Iliescu, 349: Aveam un grădinar priceput, recunoscu Matei și ca să se absolve față de sine însuși de postura ridiculă în care s-ar fi aflat dacă ar fi reușit să-i explice Dorei de ce nu vrea să renunțe la trecutul lor.

✧ Fig.
  • 1982 D. R. POPESCU, Tiron, II, 589: Însă aici vine îndoiala lui: el nu era fiul acestei cetăți, părinții lui erau din alte locuri ... Atunci de ce totuși a dorit să înfrunte Sfinxul? Ca să absolve cetatea, ori ca să găsească cheia propriei sale vieți?
✧ (Folosit și absol.)
  • 1958 CIPRIAN, Amint., 195: Moartea acuză, nu absolvă, zise Stanciu, pungindu-și gura ca o babă. Moartea este o răfuială, o încheiere de bilanț. Și-atunci cum să absolve?
✦ A scuti de îndatori, de obligații etc.
  • 1880 ap. B. Contemp., 199: E greu cu secțiunea noastră, fiind eu îndepărtat, și oare nu ar fi mai consult, pentru cruțarea speselor, eu să-mi dau dimisiunea și să mă rog a fi absolvat de această onorifică distincțiune?
  • <1930-1935> MIHĂESCU, Criza în barou, 214: Ai venit până aici, poți să mai faci câțiva pași ... și mâine, dacă te plictisește corvoada asta, n-ai decât să te lipsești de ea ... De mâine te absolv.
  • 1944 PRODAN, Transilv., 173: Nu e timp sau împrejurare care să-l absolve pe iobag de muncă.
  • 1980 I. VULPESCU, Arta Convers., 455: Nici pasiunea cea mai mare nu absolvă pe nimeni de-această poziție esențial umană.
  • 1992 SÎRBU, Adio, I, 30: Vedeți aici: trei ștampile, cinci vize, șapte iscălituri ... aceste înalte parafe, pe mine, care sunt un biet păduche executant, mă absolvă total de orice răspundere.
  • 1994 LIICEANU, Despre limită, 136: A recunoaște absurdul conferirii libertății mă poate desigur absolvi de obligația de a da un răspuns, și astfel de a fi răspunzător.
  • 1998 D. Dr. Afac., III, 13: Prin stipularea de către părți … creditorul obligației neexecutate sau defectuos executate este absolvit de proba existenței și întinderii prejudiciului pe care l-a încercat datorită comportamentului culpabil al debitorului.
  • 2001 JINGA, Biblia și sacrul, 26: De aici și până la dorința modernilor de a scrie o carte ultimă ... nu mai este decât un pas. La fel, și până la fundamentarea credinței că artistul trăiește într-un spațiu aflat dincolo de bine și de rău fiind, ca atare, absolvit de responsabilitățile moralei comune, în schimbul unei opere magnanime.

✧ Fig.
  • 1935 BOTTA, Trântorul, 106: Și dacă nu m-au înghițit râpile care se căscau pe traseul meu trepidant, mulțumesc muntelui, care m-a absolvit în poale, teafăr: a fost cel din urmă act al lui de clemență.

– Prez. ind.: absólv.

– Var.: înv. absolvá1 (prez. ind.: absolvez) vb. I, absolvăluí1 vb. IV.

– Din lat. absolvere. – Absolvălui < mag. abszolvál „a scuti de pedeapsă”.

Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2; 1913 DA, I1; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1955 DL, I; 1958 DM; 1961 DN; 1967 TAMÁS, Etym. Wb.; 1975 DEX; 1999 M. D. Jur.; 2001 MDA, I; 2004 URSU – URSU, Împr. Lex., I; 2005 M. AVRAM, St. Morf., 30; 2006 NDU; 2007 DEXI; 2011 DELR, I; 2013 DGS; 2015 St. Ist. Lb., 538.

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar