Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire.
- 1906 SLAVICI, Scrieri Pedag., I, 291: De însemnările făcute în cărticică se ține seamă atât la notarea elevei, cât și la calificarea ei în diploma de absolvență.
- 1909 Isis, nr. 5, 162: În vremurile acelea titlul academic nu se cerea nici măcar pentru profesura secundară și universitară; absolvența liceului, bacalaureatul, era singurul titlu trecut.
- 1926 MIHĂESCU, La Grandiflora, 160: Și totuși scrisoarea aceasta mică și cretină, pentru care aș fi fost trântit la absolvența claselor primare, făcu minuni.
- 1928 ARGHEZI, Subiecte, I, 98: A uitat să-și puie bacalaureatul și absolvența de patru clase primare; județul și l-a pus.
- 1929 SEBASTIAN, Pub., I, 971: Șapte clase sau opt, examene sau nu, bacalaureat sau absolvență, clase bugetare sau paralele, curs superior bifurcat sau unic – ce mizere detalii ale unei probleme de altă amploare.
- 1946 Rev. Fundaț., nr. 7, 709: Și-a dat absolvența cu „Hamlet”.
- 1964 ARGHEZI, Răspântii, 202: De la bietul certificat al unei absolvențe până la diploma actuală de pergament, au murit sumedenii de Teodorești ingineri, profesori și medici.
Încă 6 citate
– Pl.: absolvențe.
– Absolvi + suf. -ență.
Referințe bibliografice:
1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1931 CADE; <1949-1952> DA (ms); 1955 DL, I; 1958 DM; 1961 DN; 1961 St. Form. Cuv., I; 1968 GRAUR, Tend. Lb. Rom.; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2006 NDU; 2007 DEXI; 2011 DELR, I, 7.
