MED. Înv. (Despre oameni sau despre corpul acestora) Care are o constituție fizică fragilă; bolnăvicios, rar cacochimic.
- 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I, 1991/11: Cacohim [=] care, din pricina temperamentului celui slab, se bolnăvește din cea mai mică pricină.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1871 LMD, I, 296: Cacochym … cu umorile stricate, atins de un morb care aduce lângezire și care rezultă din stricarea umorilor corpului.
- 1880 Românul (Z.), 18 mai, 467/2: În una din acele familii de soți-veri, trei copii se născuseră pe rând, slabi, cacochimi și nu trăiseră, fiecare, decât de la cincisprezece zile până la o lună.
- 2005 Luceafărul, nr. 38, 7: Îi era, poate, rușine că are în gestiune un corp dârdâitor, pulsional și cacoșim?
Încă 4 citate
✧
P. anal.
- 1998 Transilvania, nr. 4, 8: Așa-i cu … capitalismul decadent, putred și cacoșim, ce-i smulge pe tineri și pe nevoiași din superstițiile locului.
✦
Fig. (Despre oameni) Care este ciudat; capricios.
- 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I, 1991/11: Cacohim [=] … ciudat, caprițios, cărui nu-i intră nimini în voie.
- 1862 PONTBRIANT, D.: Cacohim.
Încă un citat
– Scris și: (după fr.) cacochym.
– Pl.: cacochimi, -e.
– Var.: cacohím, -ă, (după pronunțarea fr.) cacoșím, -ă adj.
– Din ngr. κακόχυμος, fr. cacochyme.
