MED. Înv.
1.
(Și, art., în sint. Cacochimia trupului) Disfuncție sau alterare a fluidelor corpului; înv. răusuc. V. acrimonie.
- 1827 CHIRIACOPOL, Învăț. Folositoare, 123/8: Fața ei să nu fie gălbigioasă și să nu aibă … udme sau ghinduri învârtoșate pe gât sau în altă parte a trupului, căci acestea sânt semne și răsuflături a cacohimiii sângelui sau a sângelui celui stricat.
- <1829–1830> Pentru holeră, 5.
- 1849 CORNEA, Encolpiul, I, 34/24: Buboii firești sânt răsuflături ale răusucurilor (cacohimiilor) sângelui.
- 1849 CORNEA, Encolpiul, I, 89/28: Mâncărimea genelor vine din răusucul (cacohimia) trupului.
- 1849 CORNEA, Encolpiul, I, 195/2: Relele umezele (cacohimiile) rămase după criză întorc adeseori boala.
- 1862 ANTONESCU, D.: Cacochimie [=] … alterațiune … a părților fluide ale corpurilor.
Încă 5 citate
2.
Stare de slăbiciune fizică, ce favorizează îmbolnăvirea; acrimonie.
- 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I, 1991/16: Cacohimie [=] stare slabă a trupului care face pe un om să se bolnăvească din cea mai mică pricină.
- 1849 CORNEA, Encolpiul, I, 78/24: Cacohimia, cu trecere de timp, se preface în rea dispoziție (cahexie), melanholie și ipohondrie.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1871 LMD, I, 296: Cacochymie.
Încă 3 citate
– Scris și: cacochymie.
– Pl.: cacochimii.
– Var.: cacohimíe s. f.
– Din ngr. κακοχυμία, fr. cacochimie, it. cacochimia.
Referințe bibliografice:
1962 URSU, Term. Șt., 161; 2006 URSU – URSU, Împr. Lex., II, 71.
