1.
Mantie îmblănită, împodobită cu fireturi și pietre prețioase, pe care sultanii o înmânau,
la înscăunare, domnilor din țările supuse, ca semn de învestire, și care era purtată
la solemnități, peste caftan.
- 1705 CANTEMIR, Ist. Ier., 792: Cabanița de domnie.
- 1743 NECULCE, Let. Țării Mold., 258: Împăratul … au adus pre Dimitrașco-beizade … și îndată l-au îmbrăcat cu cabaniță, cu spinare de soboli, în loc de caftan, și l-au pus domnu în Țara Moldovei.
- 1762 GHEORGACHI, Cond., 265: A doua zi se face gătire de tot alaiul … Domnul … se îmbracă și cu haina cea împărătească, ce se chiamă cabaniță și pune cuca în cap.
- <1788–1794> VĂCĂRESCU, Ist. Othom., I, 27: Priimiți fiind cu bucurie la împăratul, le-au făcut multă cinste …, domnului dându-i cabaniță sau hlamidă împărătească, și cucă, și sangeacu, și doao tuiuri.
- 1822 ARICESCU, Ist. Revol., II, 18: Nu mă mir nici de cambaniță, nici de tuiuri, că aceste semne de stăpânire, vrednice la cinste, le știu atât de vechi în luminata familie a Înălțimei Teale.
- 1830 I. VĂCĂRESCU, Poezii, 190: Fâlfâie semnele ce sânt semețe-n biruințe: / Vezi steagu slavi-n gugiuman! Vezi mândra cabaniță!
- c. 1832 I. GOLESCU, Cond., III, 62r/30: Cabániță [=] o haină împărătească … ce o dăruiește împăratul domnului.
- 1839 VAILLANT, Vocab.
- 1840 Foaie pentru minte, 2811/20: Lăpușneanul …, peste dulama poloneză de catifea stacoșie, avea cambanița turcească.
- 1844 Propășirea, 239: Așa muri bietul Ghica-Vodă … Trupul său, dezbrăcat de cabanița rigală …, fu aruncat în ogradă, unde zăcu mai multe zile batjocorit de turci.
- 1846 Magazin ist. Dacia, II, 213/28: Domnul …, ieșind de la biserică și mergând sus în case, s-au desbrăcat de cabenița sa cea domnească.
- 1858 RALET, Suvenire, 89: Între figurele acelea se ivește și un iflak-bei (domnul Valahiei), cu costumul oriental, cu hanger la brâu, cu surguci, cu cabanița în spate, cu cucă pe cap și buzdugan în mână.
- 1884 GHICA, Scris., 351: La zile mari, domnul îmbrăca cabanița, care era un fel de contoș cu ceaprazuri de fir și cu profiruri de samur.
- 1889 Arh. Iași, I, 692: Trupurile acelea de greci, care par vecinic aceleași sub cabanița domnească, se arată sub o lumină cu totul nouă.
- 1896 XENOPOL, Ist. Rom., VII, 148: Toți locuitorii se adunară la curte, primind în unanimitate alegerea lui Constantin …, îl duseră la biserică, unde-l desbrăcară de hainele lui și-l învestmântară domnește, adecă cu o dulamă de scump brocat, o cabaniță de aceiași stofă blănită cu samur.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1900 ȘIO, I, CXLI: Hanii, ca vasali ai sultanului, primeau o învestitură analogă cu a domnilor noștri: o cabaniță de catifea verde blănită cu samur și împodobită cu nouă rânduri de copce de pietre scumpe. [Notă de subsol]
- 1903 TDRG, I.
- 1905 IORGA, Ist. Rom., I, 124: Când capătă numirea de la sultan, domnii noștri … poartă o clipă … cuca ienicerilor și veșmântul lor albastru, cu copcile de fir – cabanița – peste haina de desubt, roză; un dolman de blană li stă pe umeri.
- 1907 PHILIPPIDE, Specialistul rom., 14: Cuvintele … sânt drepte românești, unele mai vechi, altele mai noi, unele mai întrebuințate, altele mai puțin întrebuințate: … cabeniță, cablucă.
- 1915 SADOVEANU, N. Șoimăreștilor, 577: Ștefan-Vodă Tomșa stătea măreț pe calul lui arăbesc …, purta schiptrul voievozilor, în cap cucă și peste hainele scumpe cabanița împărătească, mărginită cu samur alb.
- 1929 SADOVEANU, Zodia, 142: Domnul avea în spate cabaniță și în cap cucă cu întreit surguci.
- 1931 Bul. Com. Monum., nr. 67, 187: Peste o haină dedesupt, de brocart cu flori, e cabanița blănită, cu trei grupe de câte patru galoane.
- 1933 Universul (C.), nr. 355, 4: Urma … Vodă, călare, îmbrăcat în cabeniță albă, cu ceaprazuri de fir.
- 1937 Arh. Olt., XVI, 74: De o parte și alta a pieptului, cabanița are trei grupe de câte patru galoane de aur, terminate cu canafuri.
- 1938 Universul (C.), nr. 6, 9: Domnul …, de dimineață, după ce se gătea, peste altă îmbrăcăminte și podoabă zilnică, mai punea și haina cea împărătească, ce se chema cabenița.
- 1939 SCRIBAN, D.
- 1940 DA, I2.
- 1969 BARBU, Princepele, 205: Domnul puse deasupra podoabelor sale și haina împărătească, ce se cheamă cabaniță.
- 1972 MDE.
- 1987 Studii, nr. 3, 245: În secolul al XVIII-lea, cabanița fanariotă era apropiată … de aceleași somptuoase haine ale padișahului.
- 1990 CĂRTĂRESCU, Levantul, 80: Să nu aive nici palaturi și nici cabaniță-n spete, / Să nu bată cu topuzul; nici fermanuri, nici decrete.
- 2005 D. Arhais.
Încă 32 citate
✧
(Ca termen de comparație)
- 1953 CAMIL PETRESCU, Un om, I, 610: Se crede … de pe acum voievod … Umblă într-o mantie albă ca o cabaniță domnească, mereu cu mâna stângă pe garda unei săbii imaginare.
✧
P. anal.
- <1709–1716> ANTIM, Didahii, 171: Marele Constandin … au zis: de-aș vedea cu ochii miei pe preotul să facă păcatul, l-aș acoperi cu cabanița mea.
2.
P. ext. Mantie bogat împodobită, purtată ca semn de distincție de boieri, iar, în timpul anumitor
domnii, și de slujbașii casei domnești.
- 1675 M. COSTIN, Let. Țării Mold., 88: Vătăjiia de aprodzi … era la cinste la Radul-Vodă și aprodzii cei de Divanu nici la o domnie mai de cinste n-au fostu, cu urșinice mulți și cu cabaniță cu jder și cu hulpi îmbrăcați.
- <1691–1697> T. CORBEA, Dictiones, 282.
- 1743 NECULCE, Let. Țării Mold., 167: Aprozii atuncea nu era din oameni proști, cum sânt acum, ce era tot ficiori de boiari …, îmbrăcați cu șarvanale, cu cabanițe.
- <1849–1852> BĂLCESCU, Mihai Viteazul, 650: Aprozii de divan, ca și copiii din casă …, erau înveșmântați, pe vremea lui Ștefan cel Mare, cu șabanale și cu cabanițe.
- 1857 ODOBESCU, Ant., I, 71: Se porni alaiul îndărăt la curțile domnești … Urmau copiii din casă, toți feciori de boieri, îmbrăcați … cu cabanițe de felurite stofe scumpe.
- 1876 HASDEU, Proză, 132: La poalele terasei … șerpuiau vătășiile curtenilor: aprozii cu cabanițe cu jderi și cu vulpi, paicii cu … lănci de argint.
- 1931 CADE.
- 1932 C. GANE, Trecute vieți, I, 220: Îmbrăcămintea slugilor domnești, a copiilor de casă, a vătavilor de Divan, o schimbă cu desăvârșire, dându-le haine bogate …, blănuri de vulpe, cabanițe de jder.
- 1939 SCRIBAN, D.
- 1940 DA, I2.
- 1953 CAMIL PETRESCU, Un om, I, 106: Vechea boierime, și chiar negustorimea cea mare, umbla îmbrăcată la fel, și iarna, și vara, cu haine … îmblănite, caftane, fermenele, giubele, cabanițe.
- 2005 D. Arhais.
Încă 11 citate
✧
(Adjectival)
- 1620 în HEM, II, 2 067: I-am dat … o dulamă cabaniță cu guler de vulpi.
✦
Haină de preț.
- 1619 St. Doc., V, 13: Dat-am tălmaciului … o cabaniț[ă] cu blane de spinări de râs.
- 1675 M. COSTIN, Let. Țării Mold., 133: De atuncea au legat Vasilie-Vodă banii ce să dau soltanilor den an în an și cabaniță.
- <1700–1710> N. COSTIN, Let. Țării Mold., I, 119: S-au întorsu solul Vrocemovschii îmbrăcat cu o cabaniță cu soboli, cu mărgăritariu cusută pe margine, de la sultan Mehmet, împăratul turcesc.
- c. 1730 AXINTE URICARIUL, Cron., I, 70: S-au întorsu solul Vrocemovschii, îmbrăcat cu o cabaniță cu soboli, cu mărgăritari cusute marginile, de la împăratul turcescu.
- 1971 STOICESCU, D. Dregători, 270: Un boier arată că, în vremea domniei lui Gaspar Grațiani, dăduse lui Nica postelnicul, tălmaciul, „o cabaniță cu blană de spinări de râs”.
Încă 4 citate
3.
Prin Ban. Haină groasă, de obicei lungă și largă, făcută din lână; cabană3, dulamă, suman, zeghe.
- <1884–1899> ALEXICI, Lit. Pop., I, 48: Ploaie, măi, că mi te ploaie, / Ia vină, măi, tu la mine, / În cabaniță la mine.
- 1887 ȘĂINEANU, Semas., 249: Țăranul … a păstrat încă: cepchen, ghebă, zăbun, ilic, chimir …; preotul și lăutarul: anteriu, cabaniță, caftan.
- 1895 LIUBA – IANA, Măidan, 120: În pieptene remâne canura, din carea se torc fire mai groase, pentru … zeiche, șube, căbănițe.
- 1900 ȘIO, I, CCXXXII: Țăranul din Dobrogea poartă ghizluc, cel din Banat cabaniță.
- 1906 VICIU, Gl. Ardeal, 25.
- 1926 L. COSTIN, Gr. Băn., I.
- 1931 CADE.
- 1936 Arh. Olt., XV, 97: În Bănat, haina de iarnă, corespunzătoare cojocului mocănesc, este numită bundă. Dacă e de lână, poartă numele de cabaniță.
- 1939 SCRIBAN, D.
- 1940 DA, I2.
Încă 9 citate
– Accentuat și: cabaníță (1940 DA, I2).
– Pl.: cabanițe.
– Var.: rar cabéniță, reg. căbắniță (accentuat și: căbăníță 1939 SCRIBAN, D.; 1940 DA, I2; 1974 GĂMULESCU, El. Scr., 101), cabăníță (1974 GĂMULESCU, El. Scr., 101), căbániță (1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1974 GĂMULESCU, El. Scr., 101), înv., rar cambaniță (accentuat: ?) s. f.
– Din tc. kabaniça, bg. kaáaíèöa. – Pentru sensul 3, cf. scr. kabanica.
Referințe bibliografice:
1900 ȘIO, II1; 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 1961 ROSETTI – CAZACU – ONU, Ist. Lb. Liter., 190, 337, 417, 418; 1966 CIORĂNESCU, D. Etim.; 1974 GĂMULESCU, El. Scr., 98, 101; 2003 SCL, nr. 1–2, 121; 2014 FD, XXXIII, 195; 2024 DELR2 (delr.lingv.ro).