1.
JUR. S. m. și f., adj. (Persoană) care acuză într-un proces.
- 1845 CIPARIU, în B. Contemp., IV, 241: Atâta te poci asecura, că toate delațiile asupra ep[isco]pului s-au dovedit infamii, și nu putea să asculte cineva operatul comisiii ce s-au cetit în auzul adunării, fără de a nu râde de sofistica acuzatoriului de ucidere.
- 1848 NEGULICI, Vocab., 15.
- 1857 ARISTIA, Parallela, I, 351/26: Acusatorul fu Leucius Apulius împutându-i crimă pentru bani furați.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1862 ANTONESCU, D., 322: Dacă după citațiune accusatorul perdea, causa era terminată.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
- 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1871 LMD, I.
- 1884 DOBROGEANU-GHEREA, St. Art., I, 183: Ca totdeauna, din acuzat [Lasalle] s-a făcut acuzator și fermecă până și pe judecători.
- 1885 B. Contemp., VIII, 111: Leon nu are nici atâta judecată ca să știe că lucruri de acestea se pot crede numai după ce sunt ascultate ambele părți și că inculpările criminali neadeverite duc pe acuzători în temniță.
- 1888 ap. C. BACALBAȘA, Buc., II, 78: Acuzația [de responsabilitate ministerială] e susținută de comitetul acuzator compus din următorii senatori din dizolvatul Senat liberal.
- 1893 DDRF, I.
- 1896 ȘĂINEANU, D.
- 1919 I. NEGRUZZI, Mem., 79: Vărlănescu … luă informațiile sale în secret, numai de la partea acuzatoare, și făcu un raport părtinitor și calomnios contra lui Maiorescu.
- 1933 GALACTION, Doctorul Taifun, 329: Suntem … martori, avocați, acuzatori și acuzați.
- 1940 Col. Legi și Regul., XVII, 917: Capul administrațiunii din care face parte învinuitul poate delega un avocat public să pună concluziuni în acuzare, alături de magistratul acuzator.
- 1943 NICODIN, Revoluția, 262: Intră un aprod și după el, altul. Încărcați cu dosare. Trec în stânga și le pun pe masa acuzatorului.
- 1959 BENIUC, Pe muche, 151: Mustea a avut norocul și bucuria de a-l asculta pe Dimitrov la procesul de la Leipzig … Nopți întregi le-a povestit apoi colegilor săi de la Hamburg despre Dimitrov, care din acuzat a devenit acuzatorul întregului sistem fascist.
- ante 1964 VINEA, Lunatecii, 293: Eu eram acuzatorul, el acuzatul.
- 1984 O. DRIMBA, Ist. Cult, I, 572: Distribuirea heliaștilor în diversele tribunale era însoțită de infinite și foarte complicate precauțiuni, care să garanteze că acuzatul sau acuzatorul nu cunosc pe nici un membru al juriului.
- 2003 GOMA, Jurn., VIII, 337: Nu știu cum să iau acuzațiile cu… țigările Kent. În 1949, când a fost arestat Marino (deci și el, P. Andrei) nu existau țigări Kent în România; vor fi ajuns a fi cunoscute prin 1965, însă atunci nici acuzatorul, nici acuzatul nu mai erau în anchetă.
Încă 22 citate
✧
P. anal.
- c. 1863 BĂRNUȚIU, Ist. Filos., I, 131: Melis a ieșit cu un libel acusătoriu … cum că Socrate despreție zeii statului și introduce divinități nouă.
- 1889 Timpul (Z.), nr. 25, 1: Ar fi iarăși naiv ca în fața unui delict să nu se admită ca element de convincție decât probele materiale, deși din fericire în specie nici acestea nu ne lipsesc, ca și când acusatul n-ar avea altă preocupare decât a pregăti singur și mai dinainte condamnațiunea sa, pe când simplul autor de conservațiune ajunge din contra spre a-l povățui de a distruge cu grijă orice indicii sau urmă acusatrice.
- 1980 PĂCURARIU, St. Ist. B. O. R., II, 530: Ceilalți doi [martori] au declarat că n-au auzit cele de mai sus, dar, cu toate acestea, completul de judecată a considerat și declarațiile lor tot ca acuzatoare.
- 1994 O. DRIMBA, Ist. Cult., IV, 355: Până foarte târziu, chiar în secolul al XVII-lea, în procesele intentate magilor sau vrăjitoarelor erau prezentate în tribunal documente acuzatoare olografe, inclusiv purtând semnătura inculpatului.
- 2003 ap. GOMA, Jurn. VIII, 319: „Atât înalții responsabili ai poliției, sindicaliștii polițiști, jură că au văzut un dosar acuzator al rabinului … Numai că judecătorul care instruiește cazul tot nu-l are [dosarul] în mâini.ˮ
Încă 4 citate
✧
Sint. JUR. (Din fr. accusateur public) Acuzator public = magistrat însărcinat cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii
în fața instanței în anumite cauze penale; procuror.
- 1862 ANTONESCU, D., 24: Sub republica francesă se crease accusatorul public, funcțiune tot așa de meritoasă ca și creatorii săi.
- 1904 CHENDI, Foiletoane, 104: Cine are stofă de reformator și de acuzator public nu recurge la mici insinuări, la atacuri piezișe.
- 1945 MO, nr. 17, 416: Se instituie un număr de acuzatori publici, desemnați de ministrul justiției, dintre magistrați, juriști, membri ai corpurilor constituite sau membri ai organizațiilor profesionale.
- 1984 DRIMBA, Ist. Cult., I, 572: [În justiția ateniană] nu exista nici acuzator public – ceea ce este azi procurorul.
- 1998 M. RĂDULESCU, Ist. Lit. Det., I, 92: Să nu uităm uluitoarele procese politice … cu prilejul cărora cel din boxă își este principalul acuzator public.
- 2017 Ministerul pub., 77: Dreptul cel mai important al parchetului ca autoritate publică este ordonarea, determinarea și darea directivei cercetărilor, iar ca acuzator public sfera sa de atribuțiuni este de a reprezenta acuzarea în cursul procedurii penale.
Încă 5 citate
2.
S. m. și f. Persoană care acuză (1).
- 1848 NEGULICI, Vocab., 15.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
- 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1871 LMD, I.
- 1873 I. NEGRUZZI, M. Vereanu, 424: Melini, neștiind cum să se apere, aducea din nou vorba asupra lui Vereanu, pentru a schimba rolurile și din acuzat a devenit acuzator.
- 1877 KOGĂLNICEANU, Orat., II4 365: Alegătorii, opiniunea publică au tot dreptul de a-i zice: domnia-ta care te-ai făcut acuzatore?
- 1889 DELAVRANCEA, Art. Polit., I, 304: A primit ceea ce escrocii, tâlharii și ucigașii n-ar fi primit niciodată: s-a făcut, el, bătrânul nimicit, acuzatorul păcătos al marelui său frate.
- 1893 DDRF, I.
- 1896 ȘĂINEANU, D.
- 1914 NEGULESCU, Filos. Renașt., II, 219: Pribeagul, deprins cu pribegia, a trecut în Anglia, de unde a trimis în Țările de Jos „scrisori” de apărare, cu multe discuții teoretice și cu nu puține invective personale la adresa acuzatorului său.
- 1918 ZAMFIRESCU, Pub. Mem., 76: Nu se poate cere d-lui Al. Constantinescu, abia ieșit din penitenciar, să voteze alb cu alb alături de d. Murgășanu, actualmente acuzatorul său.
- 1941 ARGETOIANU, Îns., IX, 75: Dacă eram universitar, nu aș fi acceptat să mă prezint în fața unei astfel de instrucții odioase, sau dacă mă duceam, mă transformam în acuzator.
- 1965 BĂNCILĂ, Definiția Filoz., 202: Evul Mediu a fost acuzat de lipsă de realism, dar acuzatorul a căzut și el în nerealism.
- 2001 PATAPIEVICI, Omul, 373: Replicând acuzației că ar fi un „absolutist” (ca opus lui „relativist”, despre relativism acuzatorul său crezând, în mod eronat, că ar reprezenta adevărata tradiție democratică americană), Allan Bloom afirmă că, … în opinia sa, rațiunea este amenințată de două opinii care fac azi legea în universitățile americane.
Încă 16 citate
3.
Adj. Care învinuiește, învinovățește; care incriminează, culpabilizează.
- 1886 Epoca, nr. 75, 2: Minileko … era … gata a arde această hârtie acuzătoare.
- 1926 AGÂRBICEANU, L. Trupului, 43: Pălăria lui, cu șinorul ei verde, sta mărturie acuzatoare, pe masa directorului.
- 1960 Viața rom. (R. US), nr. 11, 218: A patra parte a Reflexiilor este și cea mai semnificativă prin concluziile ei acuzatoare.
- 1977 BUZURA, Orgolii, 71: Elevul maestrului Brannowitz îi oferi în grabă florile, dar, firesc, „doamnaˮ nu întinse mâinile să i le ia … Se așteptă, atunci, să fie condamnat, n-avea tăria să suporte tăcerea ei prelungită, acuzatoare.
- 1997 ADAMEȘTEANU, Dimineață, 315: Nu te doare nimic și te simți vinovată că te porți atât de prost și stai în cămașă de noapte, aici, sub ochii severi și acuzatori ai mosafirilor.
- 2003 NEDELCOVICI, Un tigru, 175: În sală era aceeași atmosferă de plumb: apăsătoare, ostilă, acuzatoare.
Încă 5 citate
✧
(Adverbial)
- ante 1964 VINEA, Lunatecii, 358: Își aținti acuzator spre el arătătorul.
- 1966 Viața rom. (R. US), nr. 4, 18: E just, dar domnii – și degetul lui arăta acuzator la tinerii în cămăși albe ale Hitlerjugend-ului – nu vor așa! Și tot ei ar vrea să ne acuze? Spuneți, cum vine asta?
- 1980 Teatrul (R.), nr. 12, 75: Toma și el (arată acuzator spre Antim) s-au întâlnit în tabăra vrăjmașului, la Iași.
- 2005 DGLR, 624: N[iculescu Mihai] arată acuzator spre cei care, la adăpostul funcțiilor înalte, trimit pe front fără nici o remușcare oameni care ar fi trebuit să-și împlinească destinul conform propriei voințe.
Încă 3 citate
– Scris și: înv. acusator, accusator (1862 ANTONESCU, D.).
– Pl.: acuzatori, -oare.
– Var.: înv. acuzatόriu, -ie, acuzătór, -oare s. m. și f., acusătόriu, -ie adj., acuzatόre s. m., înv. acusatríce (scris și: accusatrice 1871 LMD, I) s. f., adj. f.
– Din fr. accusateur. – Acuzatore < it. accusatore. – Acusatrice < fr., it. accusatrice.
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; 1931 CADE; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2006 URSU – URSU, Împr. Lex., II; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. acuza (delr.lingv.ro).
