GRAM. Înv., rar (Despre prepoziții, forme flexionare etc.) Specific cazului acuzativ.
- 1833 SĂULESCU, Gram. Rom., II, IX/6: De spețială întrebuirea preposițiilor acuzativale și de însemnarea lor. [Titlu]
- 1956 LL, II, 194: Și terminologia se pretează câteodată la critică: cuvinte „autosemanticeˮ (numite de unii învățați „semantemeˮ), „polilogie”, „brahilogie”, … complement „nominatival, acuzatival, datival” ș. a.
- 1976 CL, XXI, nr.1, 79: Un atribut acuzatival. [Titlu]
- 1988 Tribuna (R.), nr. 24, 10: E adevărat însă că și gramatical balanța se echilibrează, căci mi îi corespunde lui mie, ca forme dativale formând un cuplu al „minelui”, iar pe mine îi corespunde lui mă, ca forme acuzativale.
- 1996 LR, nr. 1–6, 138: [Autoarea] vorbește de un atribut acuzatival în construcții ca Cititul noaptea este obositor, deși s-a demonstrat că în situații de acest tip … cazul substantivului nu poate fi determinat.
- 2009 Dacoromania (SN), nr. 2, 146: Pentru interpretarea ca acuzativ pledează faptul că afixul proclitic lui nu impune restricția cazuală (aici dativul), nominalul de după lui apărând cu forma nominativ-acuzativală (Ioana, nu Ioanei). [Notă de subsol]
Încă 5 citate
✧
(Substantivat)
- 1935 Scris. Densusianu, I, 117: Că nu a apărut și un acuzatival *face-ne-ți, din faceți-ne lângă dativalul face-ni-ți, s-ar explica prin faptul că, aci, se trasase o distincție între acuzativ și dativ.
– Pl.: acuzativali, -e.
– Din it. accusativale. Cf. engl. accusatival.
Referințe bibliografice:
2011 URSU – URSU, Împr. Lex., III1.
