Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
ACÚT, adj.
1. GRAM. Înv. (Despre accent) Ascuțit.
  • 1815 BUDAI-DELEANU, Teor. Ortogr., 611: La numărul multureț … acțentul să mută din cel acut în acțentul apăsătoriu.
  • 1842 ASACHI, Lex., I, 822/26.
  • 1855 CIPARIU, Compendiu, 82: Însă la latini și greci se mai auzea și al treilea [accent], numit cercufles … ce stă în mijloc, între acut și greu.
  • 1893 ONCIUL, Îndr. Ortogr., 181: Pentru însemnarea vocalelor accentuate se întrebuințează accentul acut și accentul grav.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
Înv., rar (Substantivat) Accent ascuțit.
  • 1833 SĂULESCU, Gram. Rom., I, 15/5: În locul acestui semn [–] putem întrebui tot pe acuta (´) ce se înseamnă începutul, mijlocul și finalul cuvântului.
2. BOT. Înv. (Despre frunze) Ascuțit.
  • <1841–1842> SZABO, Flora Mold., I, 5: [Frunze] acute.
  • 1957 Flora, V, 57: Frunzele lăstarilor sterili și a celor floriferi uniforme, alungite sau îngust lanceolate, acute sau acuminate, pe margini adesea scarios denticulate.
(În compuse)
3. MED. (Despre boli, afecțiuni etc.) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză; violent, intens, pătrunzător, livr. terebrant.
  • 1849 CORNEA, Encolpiul, I, 114/28: Oftalmiile cele în pripă (acute) se fac îndelungate.
  • 1859 POLIZU, Presc. Anat., 214: Boală iute sau acută.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
  • <1876–1877> CONTA, Teor. Ondul., 210: Dacă reacțiunea organică triumfează, boala acută este tămăduită.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1910 BIANU, D. Săn., 14: Semnele și aci [la adenită] sunt ca și la forma acută, numai cât durerea este mică și la început poate lipsi cu totul.
  • 1937 Enc. Agr., I, 8: Abcesele se împart în calde sau acute și reci sau cronice.
  • 1947 CAMIL PETRESCU, Prof. Omu, 205: Se vede că nu mai poate gândi, și numai gândul îi dă durerea acută.
  • 1959 BELEA, Prim. Ajutor, 44: Îmbolnăvirile acute … prin gravitatea lor pot să amenințe viața bolnavului.
  • ante 1964 VINEA, Lunatecii, 351: Numai dacă mi-ai face rost de un caz acut de poliomielită.
  • 1964 ABC Săn., 75: Forma acută a bolii este mai rară și mai gravă.
  • 1985 Magazin, 1 430, 1: Dureri de cap … [sunt] mai acute decât înainte.
  • 2000 Viața medic., nr. 3, 252: Durerea abdominală acută severă.
  • 2002 BRĂTESCU-CERNOVODEANU, Biciul, 132: Ceea ce îngrijora destul de mult cercurile medicale era în primul rând virulența maladiei, simptomele ei căpătând în 2–3 ore un caracter acut.
  • 2007 D. Medic. (2007), 641: Afecțiunea evoluează în perioade alternante de acutizare și remisiune și este apropiată de unele forme de leucemie acută.
P. ext.
  • 2002 LIICEANU, Ușa, 7: Boala de suflet urca în mine și … încercam o ieșire timidă și disperată tocmai în direcția scrisului – leac pe care îl administram prostește, pentru că el nu are efect în faza acută, doar în remisie și în convalescență.
Sint. Abces acut v. abces.
Sint. Abdomen acut v. abdomen.
4. GEOM. Înv., rar (Despre unghiuri) Ascuțit.
  • 1855 FONTANIN, C. Geogr., 59: [Unghi] acut.
5. MUZ. (Despre sunete, voce, note) Înalt, ascuțit, subțire.
  • 1857 FILIMON, Pub., 280: Cu toate transpoartele și puntaturile adoperate la mai multe din notele acute, [artistul] tot a lăsat să se simtă o deosebire însemnătoare între felul cu care a esecutat și forța ce urma să dea acestei părți.
  • 1862 ANTONESCU, D.
  • 1895 CERNE, Instr. Muzic., 5: A[ccent] … acut, când silabele ce preced ultima se cântă o terță mai jos, ultima revenind la tonul primitiv.
  • 1933 CĂLINESCU, Cartea nunții, 24: Un fluier și mai acut sfâșie aerul, vestind al doilea și cel mai lung tunel.
  • 1946 C. DELAVRANCEA, Arpegii, 162: Ceea ce farmecă în acest glas este calitatea notelor acute cântate la piano.
  • 1998 M. RĂDULESCU, Ist. Lit. Det., II, 163: Mă aflam în autobuzul 105, pe Calea Plevnei, când un glas baritonal … urcă tot mai țipător spre notele acute.
Fig.
  • 1999 MIHĂILESCU, Lit. Postceauș., III, 121: Persecuțiile contra luteranilor, sași ori unguri, edictul antiprotestant al lui Lăpușneanu, convertirea cu sabia a sașilor etc. sau, mai târziu, tulburătoarea istorie a lui numerus clausus în privința evreilor sunt doar câteva note acute într-o partitură, altminteri, a toleranței orgolioase.
(Substantivat)
  • 1960 Muzica, nr. 2, 40: Primul recitativ intonat pe acute.
  • 1982 D. DUMITRIU, Ghica, I, 43: La o acută a sopranei, sala înmărmurește.
Fig.
  • 1969 Teatrul (R.), nr. 1, 94: Dacă în perpetua controversă se ivește o acută, cineva se grăbește să-i pună surdină.
6. Fig. Ascuțit, puternic, intens; pătrunzător.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
  • 1876 EMINESCU, Pub., I, 179: Criza ministerială, acută c-o zi înainte, se poate privi ca înlăturată.
  • 1894 BACALBALȘA, Pub., I, 286: În romantismul cel mai acut trebuie să vezi naturalismul epocii.
  • 1926 ZARIFOPOL, Arta Liter., I 85: Tonul certurilor între literați era sălbatic, dar nu ca acel al polemicilor de ziar și broșură în momentele de criză acută din zilele noastre.
  • <1930–1931> ZELETIN, Partidul, 229: Criza financiară prin care trec toate statele după război a luat la noi o formă cu deosebire acută.
  • 1936 D. PROTOPOPESCU, Fenomenul, 180: Paradoxul, inexplicabilul, excepționalul shakespearian devine și mai acut.
  • 1950 A. VOINESCU, Jurn., 598: Renunțarea prin care trec conștient și liber voită îmi provoacă melancolii acute, conștiința „sfârșitului” unei cariere de om.
  • 1975 PREDA, Delirul, 439: Afară Ștefan simți un acut sentiment de singurătate, după ce două ore se simțise înconjurat de atâta lume.
  • 1978 PALEOLOGU, Treptele, 124: Fără o acută și exhaustivă percepție senzorială, viața spirituală e pură fantasmagorie, vană speculație verbală ducând la utopie, impostură și teroare.
  • 1983 PAPU, Motive liter., 21: Această acută arierare mentală, exprimată prin monofazie și atribuită tocmai miniștrilor, îngroașă caracterul de satiră politică al piesei.
  • ante 2005 MARINO, Libertate, 129: Obiect de acute controverse, … polemici și de o publicitate europeană neobișnuită, faima sa ajunge și în Valahia.
(Adverbial)
  • 1936 D. PROTOPOPESCU, Fenomenul, 281: Acest doliu se va afecta acut de noțiunea timpului.
  • 1946 ACTERIAN, Jurn., 501: În clipe dintr-astea am avut conștiința morții, acut conștiința incapacității omului de a interveni în orice fel, acut conștiința că visăm.
  • 1963 CĂLINESCU, Scrinul negru, I, 488: Directorul îl privi distrat, însă acut.
  • 1969 Teatrul, nr. 1, 114: Lipsa de receptivitate a autorului se face acut simțită.
  • 1972 P. CORNEA, Orig. Romant., 582: Analogiile, în cazul de față, indică apartenența la o familie de spirite, ele nu depersonalizează viziunea poetului, care rămâne acut individuală.
  • 1984 Viața Rom. (R. US), nr. 5, 42: Se simțea acut nevoia unei organizări.
Rar (Urmat de prep. „de”, indicând ideea de superlativ absolut)
  • 1970 IVASIUC, Păsările, 196: Explicația fără apel, acut de adevărată.

– Pl.: acuți, -te.

– Din lat. acutus, -a, -um, it. acuto.

Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2007 DEXI; 2011 URSU – URSU, Împr. Lex., III ; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).

Încarcă...

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar