1.
GRAM. Înv. (Despre accent) Ascuțit.
- 1815 BUDAI-DELEANU, Teor. Ortogr., 611: La numărul multureț … acțentul să mută din cel acut în acțentul apăsătoriu.
- 1842 ASACHI, Lex., I, 822/26.
- 1855 CIPARIU, Compendiu, 82: Însă la latini și greci se mai auzea și al treilea [accent], numit cercufles … ce stă în mijloc, între acut și greu.
- 1893 ONCIUL, Îndr. Ortogr., 181: Pentru însemnarea vocalelor accentuate se întrebuințează accentul acut … și accentul grav.
- 1896 ȘĂINEANU, D.
Încă 4 citate
✦
Înv., rar (Substantivat) Accent ascuțit.
- 1833 SĂULESCU, Gram. Rom., I, 15/5: În locul acestui semn [–] putem întrebui tot pe acuta (´) ce se înseamnă începutul, mijlocul și finalul cuvântului.
2.
BOT. Înv. (Despre frunze) Ascuțit.
- <1841–1842> SZABO, Flora Mold., I, 5: [Frunze] acute.
- 1957 Flora, V, 57: Frunzele lăstarilor sterili și a celor floriferi uniforme, alungite sau îngust lanceolate, acute sau acuminate, pe margini adesea scarios denticulate.
Încă un citat
✧
(În compuse)
- 1898 GRECESCU, Conspectul florei Rom., 24: Foliole acut-dentate.
- 1937 Enc. Agr., I, 59: „Foliole acut-dentate”.
Încă un citat
3.
MED. (Despre boli, afecțiuni etc.) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză; violent, intens, pătrunzător, livr. terebrant.
- 1849 CORNEA, Encolpiul, I, 114/28: Oftalmiile cele în pripă (acute) se fac îndelungate.
- 1859 POLIZU, Presc. Anat., 214: Boală iute sau acută.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- <1876–1877> CONTA, Teor. Ondul., 210: Dacă reacțiunea organică triumfează, boala acută este tămăduită.
- 1896 ȘĂINEANU, D.
- 1910 BIANU, D. Săn., 14: Semnele și aci [la adenită] sunt ca și la forma acută, numai cât durerea este mică și la început poate lipsi cu totul.
- 1937 Enc. Agr., I, 8: Abcesele se împart în calde sau acute și reci sau cronice.
- 1947 CAMIL PETRESCU, Prof. Omu, 205: Se vede că nu mai poate gândi, și numai gândul îi dă durerea acută.
- 1959 BELEA, Prim. Ajutor, 44: Îmbolnăvirile acute … prin gravitatea lor pot să amenințe viața bolnavului.
- ante 1964 VINEA, Lunatecii, 351: Numai dacă mi-ai face rost de un caz acut de poliomielită.
- 1964 ABC Săn., 75: Forma acută a bolii este mai rară și mai gravă.
- 1985 Magazin, 1 430, 1: Dureri de cap … [sunt] mai acute decât înainte.
- 2000 Viața medic., nr. 3, 252: Durerea abdominală acută severă.
- 2002 BRĂTESCU-CERNOVODEANU, Biciul, 132: Ceea ce îngrijora destul de mult cercurile medicale era în primul rând virulența maladiei, simptomele ei căpătând în 2–3 ore un caracter acut.
- 2007 D. Medic. (2007), 641: Afecțiunea evoluează în perioade alternante de acutizare și remisiune și este apropiată de unele forme de leucemie acută.
Încă 14 citate
✧
P. ext.
- 2002 LIICEANU, Ușa, 7: Boala de suflet urca în mine și … încercam o ieșire timidă și disperată tocmai în direcția scrisului – leac pe care îl administram prostește, pentru că el nu are efect în faza acută, doar în remisie și în convalescență.
✧
Sint. Abces acut v. abces.
✧
Sint. Abdomen acut v. abdomen.
4.
GEOM. Înv., rar (Despre unghiuri) Ascuțit.
- 1855 FONTANIN, C. Geogr., 59: [Unghi] acut.
5.
MUZ. (Despre sunete, voce, note) Înalt, ascuțit, subțire.
- 1857 FILIMON, Pub., 280: Cu toate transpoartele și puntaturile adoperate la mai multe din notele acute, [artistul] tot a lăsat să se simtă o deosebire însemnătoare între felul cu care a esecutat și forța ce urma să dea acestei părți.
- 1862 ANTONESCU, D.
- 1895 CERNE, Instr. Muzic., 5: A[ccent] … acut, când silabele ce preced ultima se cântă o terță mai jos, ultima revenind la tonul primitiv.
- 1933 CĂLINESCU, Cartea nunții, 24: Un fluier și mai acut sfâșie aerul, vestind al doilea și cel mai lung tunel.
- 1946 C. DELAVRANCEA, Arpegii, 162: Ceea ce farmecă în acest glas este calitatea notelor acute cântate la piano.
- 1998 M. RĂDULESCU, Ist. Lit. Det., II, 163: Mă aflam în autobuzul 105, pe Calea Plevnei, când un glas baritonal … urcă tot mai țipător spre notele acute.
Încă 5 citate
✧
Fig.
- 1999 MIHĂILESCU, Lit. Postceauș., III, 121: Persecuțiile contra luteranilor, sași ori unguri, edictul antiprotestant al lui Lăpușneanu, convertirea cu sabia a sașilor etc. sau, mai târziu, tulburătoarea istorie a lui numerus clausus în privința evreilor sunt doar câteva note acute într-o partitură, altminteri, a toleranței orgolioase.
✧
(Substantivat)
- 1960 Muzica, nr. 2, 40: Primul recitativ intonat pe acute.
- 1982 D. DUMITRIU, Ghica, I, 43: La o acută a sopranei, sala înmărmurește.
Încă un citat
✧
Fig.
- 1969 Teatrul (R.), nr. 1, 94: Dacă în perpetua controversă se ivește o acută, cineva se grăbește să-i pună surdină.
6.
Fig. Ascuțit, puternic, intens; pătrunzător.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1876 EMINESCU, Pub., I, 179: Criza ministerială, acută c-o zi înainte, se poate privi ca înlăturată.
- 1894 BACALBALȘA, Pub., I, 286: În romantismul cel mai acut trebuie să vezi naturalismul epocii.
- 1926 ZARIFOPOL, Arta Liter., I 85: Tonul certurilor între literați era sălbatic, dar nu ca acel al polemicilor de ziar și broșură în momentele de criză acută din zilele noastre.
- <1930–1931> ZELETIN, Partidul, 229: Criza financiară prin care trec toate statele după război a luat la noi o formă cu deosebire acută.
- 1936 D. PROTOPOPESCU, Fenomenul, 180: Paradoxul, inexplicabilul, excepționalul shakespearian devine și mai acut.
- 1950 A. VOINESCU, Jurn., 598: Renunțarea prin care trec conștient și liber voită îmi provoacă melancolii acute, conștiința „sfârșitului” unei cariere de om.
- 1975 PREDA, Delirul, 439: Afară Ștefan simți un acut sentiment de singurătate, după ce două ore se simțise înconjurat de atâta lume.
- 1978 PALEOLOGU, Treptele, 124: Fără o acută și exhaustivă percepție senzorială, viața spirituală e pură fantasmagorie, vană speculație verbală ducând la utopie, impostură și teroare.
- 1983 PAPU, Motive liter., 21: Această acută arierare mentală, exprimată prin monofazie și atribuită tocmai miniștrilor, îngroașă caracterul de satiră politică al piesei.
- ante 2005 MARINO, Libertate, 129: Obiect de acute controverse, … polemici și de o publicitate europeană neobișnuită, faima sa ajunge și în Valahia.
Încă 10 citate
✧
(Adverbial)
- 1936 D. PROTOPOPESCU, Fenomenul, 281: Acest doliu se va afecta acut de noțiunea timpului.
- 1946 ACTERIAN, Jurn., 501: În clipe dintr-astea am avut conștiința morții, acut conștiința incapacității omului de a interveni în orice fel, acut conștiința că visăm.
- 1963 CĂLINESCU, Scrinul negru, I, 488: Directorul îl privi distrat, însă acut.
- 1969 Teatrul, nr. 1, 114: Lipsa de receptivitate a autorului se face acut simțită.
- 1972 P. CORNEA, Orig. Romant., 582: Analogiile, în cazul de față, indică apartenența la o familie de spirite, ele nu depersonalizează viziunea poetului, care rămâne acut individuală.
- 1984 Viața Rom. (R. US), nr. 5, 42: Se simțea acut nevoia unei organizări.
Încă 5 citate
✧
Rar (Urmat de prep. „de”, indicând ideea de superlativ absolut)
- 1970 IVASIUC, Păsările, 196: Explicația fără apel, acut de adevărată.
– Pl.: acuți, -te.
– Din lat. acutus, -a, -um, it. acuto.
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2007 DEXI; 2011 URSU – URSU, Împr. Lex., III ; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).