Înv.
1.
(Despre gust) Care este cam acru2 (I 1).
- 1807 OBRADOVICI, Carte Orând. Ec., 75/23: În livezile ceale umede crește nește iarbă înaltă, acricioasă și mare la frunză.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I, 10: Care are un gust acricios.
- 1886 BARCIANU-POPOVICI, D.
- 1887 HEM, I, 179: Un lucru poate fi amar-acriu sau dulce-acricios, dacă în amar sau în dulce se amestecă o acriciune oarecare.
- 1893 DDRF, I.
- 1910 DA, I1, 634: Boza … Băutură (băută mai ales de femei și copii) acricioasă ca braga, obținută prin fermentarea în apă, în timpul iernei, a merelor pădurețe.
- 1926 CADE, 276: [Cireașă] Poama cireșului, din care se cunosc mai multe varietăți: cireșe amare, din care se face dulceață …; cireșe vișinatice, galbene-roșii, acricioase.
Încă 7 citate
✧
Fig.
- 1933 Telegraful, nr. 1–2, 4: Vezi, de-aceea-ți erau molitvele tale acricioase, ca poamele coapte fără de soare!
2.
(Despre miros) Puțin acru2 (I 3), înțepător.
- 1837 FACTOR, Man. Ec., 32/5: Să îndepărtezi dintr-însul aerul cel rău și în locul aceluia să între gazu cel acricios de cărbune.
– Pl.: acricioși, -oase.
– Acru2 + suf. -icios.
Referințe bibliografice:
1870 CIHAC, D. Et., I, 3; 1872 BARONZI, Lb. Rom., 223; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; 1911 Jahresbericht, XVII–XVIII, 36; 1916 PASCU, Suf., 75; 1978 St. Form. Cuv., II, 127; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. acru2 (delr.lingv.ro).
