1.
MUZ. Persoană sau intrument care acompaniază, vocal sau instrumental, executarea unei bucăți
muzicale; rar secundant.
- 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I, 9.
- 1848 NEGULICI, Vocab.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1899 D. Muz. Voci, II, 103: De un timbru foarte pătrunzător, e cu atât mai greu de cântat în el, cu cât instr[umentist]ul nu se poate servi decât de mâna stângă, dreapta servindu-i a lovi cu o baghetă tamburinul, acompaniatorul obligat al g[aloubel]-ului.
- 1929 Arh. Olt., XIII, 467: Notez aci și pe minunatul acompaniator la pian al artistului, fiul lui Kubelik chiar.
- 1931 BĂNUȚ, Tempi, 338: Preferam să luăm cu noi o acompaniatoare permanentă, care să scutească pe cântăreți de oboseala repetițiilor interminabile – o pianistă de rezistență, figurând ea însăși în program ca solistă cu câteva puncte proprii.
- 1941 A. VOINESCU, Jurn., 322: Smaranda a fost foarte bine. N-aș fi crezut că e mult mai bine ca ceilalți acompaniatori. A avut momente superbe.
- 1960 Muzica (R.), nr. 6, 23: În muzica de cameră sprijinul vine de la acompaniator.
- 1965 C. DELAVRANCEA, Arpegii, 191: Sonata, intitulată „Impetuosa”, a fost, în ultima parte, un joc zburdalnic, admirabil redat împreună cu pianistul A. Zakin, nedespărțitul lui acompaniator.
- 1993 BARBU, Ianus, 1 323: Nu se înțelegea cu vioriștii care se trânteau prea tare peste ea și atunci trântise capacul pianului. O deranjau nenorociții ăia, mascalțonii care vroiau să se ilustreze ei, și nu învățaseră că erau numai acompaniatori.
Încă 11 citate
✧
(Adjectival)
- 1852 ASACHI, Varia, 702: Câțiva juni diletanți bacovieni au fost sporit trupa și vioara maiestrală a d. Flehtenmaher cu un piano formau orchestrul acompaniator a cânticelor plăcute.
- 1896 CARAGIALE, Pub., 72: Mai ales, ferește-te nu cumva să atingi degetele foarte simțitoare ale maestrului tău acompaniator, care, necăjit că i-ai deranjat lucrarea proprie, s-ar răzbuna pe tine.
- 1921 VINEA, Pub., II, 201: De câte ori peste munți a răsunat fluierul rustic, l-am întâmpinat cu orchestra critică acompaniatoare, și tobele și tromboanele au căutat să amplifice micul sunet, până l-au înăbușit.
- 1952 EFTIMIU, Neguț., 77: Erau fotografiile îngălbenite, unde maestrul jubila în diferite poziții: mulțumind publicului, sau cu pletele culcate pe violoncel; cu fruntea sus, inspirat ca Beethoven compunând „Pastorala”; alături de un pianist acompaniator, care se uita la el cu admirație.
Încă 3 citate
2.
P. ext. Însoțitor.
- 1857 POLIZU, Vocab.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D.
- 1862 PROTOPOPESCU – POPESCU, N. D., I.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1918 IORGA, Mem., I, 351: La masă Anastasia Dicescu și acompaniatoarea ei, o doamnă Salina, nepoată de fiică a Iui Moruzi, rusoaică patrioată, care cere să nu ne grăbim a reface suflete care până acum au aparținut altei nații.
- 1979 Viața rom (R. US), nr. 2, 56: Calitatea naturii sadoveniene înțeleasă ca prezență intens-vitală ce se afirmă ca o dramă, paralelă sau tangentă cu drama umană, refuzându-i-se astfel rolul decorativ ori acela de acompaniator al gesticii omenești, problema religiozității și a relațiilor acesteia, în viziunea scriitorului, cu omul și natura… constituie idei care însuflețesc și rafinează intelectual analiza.
Încă 5 citate
✧
(Adjectival)
- 1986 Rev. Etnogr. Folc., nr. 2, 146: Cu toate că dansul e prezent cu un rol considerabil în ceremoniile / riturile de inițiere și trecere de pretutindeni, spre deosebire de practica primitivă, în cadrul căreia dansul apare doar ca element auxiliar, mediator, acompaniator al altor practici inițiatorii …, în folclorul românesc, în schimb, întâlnim dansul ca însuși actul care reprezintă dacă nu instrumentul efectiv, momentul și gestul care marchează trecerea indivizilor pe un plan superior de existență individuală și comunitară.
✧
Fig.
- 1989 GOMA, Jurn., I, 183: Planul așternut pe hârtie (intenția: 15 ianuarie, prima pagină la 20 ianuarie) își joacă rolul de … acompaniator, nu de tutore, de schelet, de armătură, încălzire, nu cursă propriu-zisă.
– Pl.: acompaniatori, -oare.
– Var.: acompanietór, -oáre (1913 DA, I1), acompaniatóriu, -órie (scris și: accompaniatoriu 1859 BĂLĂȘESCU, D.) s. m și f.
– Din fr. accompagnateur, it. accompagnatore.
Referințe bibliografice:
1905 D. Muz. (1905); 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1926 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1975 DEX; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. acompania (delr.lingv.ro).
