Tranz. Înv.
1.
A însoți pe cineva sau ceva.
- 1832 I. GOLESCU, Cond. I, 37v/4.
✦
Fig. A fi concomitent cu ceva.
- 1832 ASACHI, Ist. Imper., I, 119/18: Aducerea aminte pentru nenorocitile întâmplări, ce au acompanerisit tinerețile sale, … au întors sufletul său cătră necredire și cătră prepus.
– Prez. ind.: acompaniarisesc.
– Var.: acompanerisí vb. IV.
– Din it. accompagnare, fr. accompagner, după modelul vb. în -isi.
Referințe bibliografice:
1939 GÁLDI, M. Phan.; 1965 LR, nr. 3, 371–379; 1973 GOLDIȘ POALELUNGI, Lʼinfluence du fr., 142; 2006 URSU – URSU, Împr. Lex., II.
