Înv., pop. Tot acolo.
- <1691–1697> T. CORBEA, Dictiones, 241: Ibidem, adv. acoleaș, adevărat acolea.
- <1691–1699> C. CANTACUZINO, Ist. Țării Rum., 72: Însă cine poftește și aceasta a o vântura și a o alege mai bine, citească pe Bonfinie în decada dintâi, în cartea a dooa, unde face de începutul lor, și pe Lorenț Topeltin în cărticeaoa lui, ce scrie de ijderenia ungurilor și pe alții mai mulți, pe carii și cest Topeltin acoleași la începătura capului ce scrie de unguri îi pomenește și semnează locurile unde scriu acei istorici.
- <1717–1723> CANTEMIR, Hronicul, 952: Iară de unde au ieșit [dacii], acoleși puțin mai gios din Stravon arată: „Daii, dzice (precum Stravon mărturisește), sint năroade a Schithiii”.
- 1888 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.2, 237.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
Încă 4 citate
– Accentuat: ?
– Scris și: acoleaș.
– Var.: înv. și pop. acóleși, acóleș adv.
– Acolea + și.
Referințe bibliografice:
1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1926 CADE; 1934 SCRIBAN, D.
