(Mai ales la pl.)
1.
Exclamație prin care se exprimă entuziasmul sau aprobarea față de cineva sau de ceva; ovație.
- 1830 CĂPĂȚINEANU, Mărimea romanilor, 112/16: Cezar nu se lăsă d-a ispiti să se încoroneze, dar văzând că norodul încetează aclamațiile (laudele) sale, se lăsă (ispitit să fie încoronat).
- 1840 Curier a. sexe, V, 181: Priimind pretutindeni lacrăme de durere în loc de acclamații de bucurie, corpul lui Tasso fu dus și înmormântat.
- 1852 ASACHI, Nuv., 32: Pompa nunții sale, la care deseori au fost cugetat, i se zugrăvi cu atâta vioșie, încât ea se trezi de aclamațiunile poporului ce cu bucurie ura pe juna lui doamnă.
- 1859 KOGĂLNICEANU, Orat., I1, 185: Factul este că, aducându-se acel hrisov în monastire, actul a fost priimit cu aclamațiuni de bucurie.
- 1862 ANTONESCU, D., 22.
- 1862 FILIMON, Pub., 416: Elvin se convinge în fine de nevinovăția ei și o ia de soție în aclamațiunile de bucurie ale tuturor sătenilor.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1874 LĂCUSTEANU, Amint., 60: La orele 11 au apărut Domnul, însoțit numai de colonelul Odobescu. Oștirea l-au primit prin numeroase aclamații de urale.
- 1880 EMINESCU, Pub., III, 452: După aclamațiunea unanimă a adunării, d. Lascar Catargiu ia cuvântul.
- 1897 OLLĂNESCU-ASCANIO, Teatrul Rom., I, 123: Publicul, care-l iubește atât de mult, îl primește pe scenă [pe Anesti Cornibace] în mii de aclamațiuni entusiaste.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1904 CHENDI, Period., III, 270: În presă, în conferințe publice, [Alecsandri] e salutat cu aclamație.
- 1913 ZAMFIRESCU, Coresp., II, 360: Aseară, luni, piesa mea a avut un succes adevărat, cu un public în delir și cu aclamațiuni pentru autor.
- 1926 TEODOREANU, La Medeleni, II, 18: Dănuț … luase premiul întâi la concursul de patinaj … în aclamațiile frenetice ale „Liceului Lazăr”.
- 1938 CĂLINESCU, Enigma Otiliei, II, 33: Georgeta îl primi [pe Felix] cu aclamații.
- 1946 SADOVEANU, Pub., II, 416: În primăvara trecută, când am văzut pe supraviețuitori, ceteam în bucuria și aclamațiile lor un fel de neîncredere și oboseală.
- 1953 CAMIL PETRESCU, Un om, I, 825. Vodă a plecat, deși însoțit de aclamații, destul de plouat la palatul de subt Dealu Mitropoliei.
- 1968 MUȘATESCU, Proze, 105: Întotdeauna aclamațiile durează mai puțin decât huiduielile.
- 1982 România liter. (S.), nr. 12, 16: Angajamentele lor au fost primite cu aclamații.
- <1990–1992> CONSTANTE, Evad. Imposibilă, 157: Armata, ținută în captivitate, defila învingătoare, purtându-și bătrânii în aclamațiile unui întreg popor în delir.
Încă 19 citate
2.
Sint. Înv. (Calc după fr. par acclamation) Prin aclamație = aprobare (entuziastă) a unei legi, moțiuni etc. printr-un semn care indică unanimitatea
sau majoritatea.
- 1829 Albina rom., nr. 38, 1502/2: Alcătuitul în acest feliu guvern provizoriu are a pregăti temeiurile guvernului definitiv, hotărâte prin adunările de mai nainte, și carele cu aceste nouă întocmiri va întări puterea. … Aceste încheieri s-au alcătuit prin aclamații seau glasuri încât nu-i de trebuință de vreo altă hotărâre sau întrebare.
- 1847 în B. Contemp., III, 55: Deputatul se alege ori prin aclamație, ori iară prin voturi.
- 1861 KOGĂLNICEANU, Orat., I1, 351: Adunarea ad-hoc prin aclamație a proclamat marele principii ale lumei moderne.
- 1862 ANTONESCU, D., 22.
- 1868 Transilvania, nr. 2, 18: Care propunere redicându-se la valoare de conclus, se aleg prin achiamațiune DD. Dr. Rațiu, Balint, prot. Roșiei, și Coroian, vicariu Selagiului.
- 1871 EMINESCU, în St. Doc. Liter., IV, 85: Reuniunea academică din Viena „România Jună” … își alese în ședința din [6] noembrie 1870 biuroul său prin aclamațiune unanimă.
- 1876 EMINESCU, Pub., II, 204: Prin aclamațiune s-a ales comitetul viitoarei asociațiuni.
- 1919 IORGA, Mem., II, 201: Regele, care o admisese [alegerea la Academie a lui Nilson], cerând-o prin aclamație, e înștiințat de aceasta.
- 1925 R. ROSETTI, Scrieri, 622: Camera, a cărei majoritate aparținea dreptei-dușmane domnului, a votat secularizarea prin aclamațiuni.
- 1940 MO, nr. 95, 3 656: Adunarea, în unanimitate, prin aclamație, ratifică cooptarea d-lui Christodor Anastasiu ca membru în consiliul de administrație.
- 1984 O. DRIMBA, Ist. Cult., I, 575: În Sparta … rolul Adunării [Poporului] se reducea doar la ratificarea de către ea (ratificare … care se exprima nu prin vot, ci prin aclamații) a măsurilor propuse de regi și de Consiliu.
Încă 10 citate
✦
Strigăt prin care membrii unei adunări își exprimă aprobarea unanimă a unei hotărâri,
a unei numiri.
- 1904 CHENDI, Period., III, 305: La întâia lor adunare generală, fruntașii bucovineni votează „unanim și cu aclamațiune”.
- 1910 IORGA, Viața femeilor, 113: Boierimea toată și mult norod se adună pentru alegere și aclamații.
- 1932 REBREANU, Răscoala, II, 446: În atmosfera de concordie duioasă fură apoi votate cu aclamații proiectele de legi ale noului guvern, toate privind restabilirea ordinei, și în primul rând autorizația de a decreta starea de asediu unde va fi trebuință.
- 1946 Gazeta sporturilor, nr. 23, 1: Reportaj cu … întârziere. … Un președinte ales cu aclamații.
- 1994 O. DRIMBA, Ist. Cult., IV, 463: Adeziunea principilor [renascentiști] la ordinea ierarhică tradițională este atestată și de faptul că nu erau preocupați să fie proclamați suverani prin aclamațiile poporului, marginalizând în felul acesta conceptul de suveranitate populară.
Încă 4 citate
3.
Exprimare (publică) a nemulțumirii, dezaprobare cu zgomote; vociferare; p. ext. huiduială.
- 1850 PELIMON, Coliba, 21/21: Atunci redicându-se se retrase cu aclamații din partea a toată adunarea, care murmura în gura mare în contra doctorului.
Încă 2 citate
4.
(În muzica religioasă) Imn de preamărire la adresa divinității; (în muzica bizantină) cântec în cinstea suveranului.
- 1973 COSMA, Hron. Muz. Rom., 163: Filotei preia acești psalmi în pripelile sale, care sunt mici tropare sau scurte imnuri de preamărire ce se repetă potrivit praznicului dat. Deci, pripeala este o aclamație intercalată în psalmii polieleului, în care Filotei înlocuiește „Aleluia” printr-un tropar, creație proprie.
- 1993 D. Enc., I, 10.
Încă un citat
– Pl.: aclamații.
– Scris și: acclamație.
– Var.: achiamațiúne, achiemăciúne (1851 STAMATI, D.), aclamațiúne (scris și: acclamațiune) s. f.
– Din fr. acclamation, lat. acclamatio, -onis. – Achiamațiune, achiemăciune, prin românizare.
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 2007 DEXI; 2011 URSU – URSU, Împr. Lex., III ; 2023 DELR2 s. v. aclama (delr.lingv.ro).
