Transilv., înv. (Astăzi păstrat la românii din Ungaria) Oricine.
- <1780–1801> MICU, D., 99.
- 1805 COLOȘI, Lexicon (ms).
- 1822 DRLU, I.
- 1887 HEM, I.
- 1892 MÂNDRESCU, El. Ung., 29.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- <1929–1938> ALRM (SN), IV, 3 102/250: Acarcine să zâcă cătă mine să-l ajut nu-l mai ajut.
- <1930–1937> ALR, I, 296/578: O mâncat acarcine cât o putut.
- 1984 Libertatea, nr. 48, 7: Așe zo, Nicoară bătrânul nici la una ca asta nu ș-o dat sama că lume-n barocoră râde, și nu că așe dă tare le-o plăcut ce-o spusiei. Io m-aș prinde cu acarcine că și întărind s-a cere la cuvânt.
Încă 8 citate
– Acar1+ cine. Cf. magh. akárki.
Referințe bibliografice:
1900 BIANU, Scris., III, 310; 1913 DA, I1; 1923 Dacoromania, III, 399; 1939 SCRIBAN, D., 62; 1953 SCL, 216; 1960 Mater. Cerc. Dialect., 43; 1960 Lexic Reg., I, 67; 1986 TDRG2, I; 2023 DELR2 s. v. acar4 (delr.lingv.ro).
