Transilv., înv. (Astăzi păstrat la românii din Ungaria) Orice.
- 1648 N. Test., 426: 1. Iară pre cela ce-i slab în credință, luați-l nu cu cugete de prigoană. 2. Că unul creade că e slobod acar ce a mânca, iară altul slab mâncă vearze.
- <1760–1761> Biblia <1760–1761>, I, 298: Sufletul care va atinge ceva necurat sau cel ucis de fiiară, sau de sineș mort, sau acar ce să târăiaște și să va uita de necurățiia sa, vinovat iaste și au păcătuit.
- <1780–1801> MICU, D., 99.
- 1822 DRLU, I.
- 1887 HEM, I.
- 1888 FRÂNCU – G. CANDREA, Moții, 300: Apropiindu-se acușî lucratul pămentului se îndatorează scaunul sătesc că acar ce-fel de pâră, afară de datorii, să ție la judecată, să judece după dreptate, după cunoștință că pentru judecata făcută judecătorii nu numai înaintea oamenilor, fără și înaintea Dumnezeului, sunt datori a da seamă.
- 1890 VAIDA, Mater. Dial., nr. 84, 333: Acarce zâci, tăt pă voaie nu ți-oi face.
- 1892 MÂNDRESCU, El. Ung., 29.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1902 Luceafărul (R.), nr. 9–10, 136: Tinerele neveste mai toate privind cu ochii inimei la trecut, cu duioșie își plâng fetia doinind: „Traiul fetii din fetie Nu-i popă, care să-l scrie, Nice dascăl să-l cetească, Nici nevastă să-l trăiască. Dar traiul de nevăstie Acar ce crâznic îl scrie”.
- <1930–1937> ALR, I/I, 1 557/302: Îi jingaș (nu manâncă acarce).
- <1930–1937> ALR, II/I, 3 036/325: Acarce puteți să-mi spuneți că io nu vă cred.
- 1931 Arh. Som., nr. 14, 429: După ce a întrebat dl maior a treia oară pe feciori că jură ori nu, feciorii au zis că n-are ce se prăbălui (proba), că nicidecum nu vor jura; să poate duce d. maior să spue că nu vrem să jurăm, acar ce vom păți, ori vom trăi sau vom peri.
- <1950–1962> Antol. Proză Pop., I, 128: Bun înțăles, obiceiu lui iel nu l-a lăsa, acăr ce-o face iel, acăr ci-o foz iel.
- 1956 Viața rom. (R. US), nr. 12, 121: Nime-n lume n-are flintă ca mine … blagoslovită de schimnicul Visarion de la Prislop … Și de când și-o pogorât asupra ei blagoslovenia sfinția sa, n-o fost să nu miruiesc acar ce hiară.
- 1975 Trad. Pop. Rom. Ung., I, 95: No, vine fata și-i spune tu Nuștiule. Nuștiule iară o mână: – Du-te numa și să-i deie acărce cal rău, numa să nu rămân acasă.
- 1989 Trad. Pop. Rom. Ung., VII, 84: Când am fost tânări atunci o fost o muiere, o avut un prunc beteag. O zâs că-i beteag dă ruptură. Acărunde o mărs, acărce o făcut, nu s-o tămădit.
- 2003 Libertatea, nr. 8, 13: Așe dară și omu treabă să fiie tare și curajos când i-i s-ntâmplă vo nănorocire uă când dă dă vo nevoie, că dacă-i sclab și fricos la acărce întâmplare nănorocită, atunci ș-a afla mulț care să-l mustre uă să-l râdă în loc să-l ajute, iară la alte nănociri, care câte-o dată-s tare mare, s-a terde cu tătu.
Încă 17 citate
– Scris și: acar ce.
– Var.: acărcé (scris și: acăr ce) pron. nehot., adj. pron. nehot.
– Acar1 + ce. Cf. magh. akármi.
Referințe bibliografice:
1913 DA, I1; 1923 Dacoromania, III, 399; 1939 SCRIBAN, D., 62; 1953 SCL, 216; 1960 Mater. Cerc. Dialect., 43; 2023 DELR2 s. v. acar4 (delr.lingv.ro).
