Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
ACABLÁNT, adj.
Livr. Apăsător, copleșitor.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D.
  • 1927 REBREANU, Ciuleandra, 83: Sacrificiul, spun drept, nu mi se părea tocmai atât de acablant. Îmi închipuiam că nu voi fi silit să păstrez o fidelitate excesivă, ba din contra, viitoarei mele neveste.
  • 1928 IONESCU, Pub., II, 165: Elegiile [lui Eminescu] personifică plastic, foarte expresiv, oboseala acablantă a „gândurilor grele ca de plumb”.
  • 1936 IONESCU, Pub., I, 272: Jurnalul era valabil atâta vreme cât nu exprima o „viață oarecare” … Pe urmă, viețile „oarecare” au început să se repete; să urmeze, stereotipic, unele altora; acablante, pline de aceleași mizerii.
  • 1940 IONESCU, Pub., I, 117: Cum literatura și poezia trebuie să cuprindă totuși anumită substanță umană, acestea s-au mărginit să fie sentimentale, minor autoanalitice… Și noi am subliniat, în câteva rânduri, monotonia acablantă a preocupărilor de viață ale literatului român.
  • 1975 Tribuna (R.), nr. 3, 4: În concluzie, credem a fi demonstrat bogăția paletei cromatice eminesciene ca semnificativă, arătând, printre altele, încadrarea acesteia în dualismul antitetic eminescian și, eventual, acest dualism în rezistența interioară a poetului împotriva pesimismului copleșitor și a negativismului acablant.
  • 1989 Tribuna (R.), nr. 45, 6: Templul dinafară, i.e. universul exterior începe să fie acablant pentru poetul torturat de întrebări.
  • 1999 Vatra, nr. 4, 81: Răul metafizic acablant e retușat de un umor insinuant, meșteșug îndulcind pustiul existențial.
  • 2011 Transilvania, nr. 12, 45: Nu mai puțin acablant este labirintul terestru, spațial (Satul de lut, Dropia).
(Adverbial; legat de un adjectiv prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ absolut)
  • 1936 IONESCU, Pub., I, 255: [La personajele din romanul Huliganii] Îmbrățișările sexuale nu au, în descriere, cum greșit s-a spus, un caracter pornografic, ci unul dramatic, acablant de bestial, de inuman.
  • 2013 România liter. (S.), nr. 37, 7: Inventarul examenelor (și „catalogul” epistolar al notelor pe care le obține) sună acablant: „30 cu laude” aproape pe linie.

– Scris și: accablant (1859 BĂLĂȘESCU, D.)

– Pl.: acablanți, -te.

– Din fr. accablant.

Referințe bibliografice:
1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2

Încarcă...

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar