1.
Tranz. (Folosit și absol.) FILOZ. A desprinde, a lua în considerare numai o parte, o însușire a unui obiect din întregul
căruia îi aparține; a deduce (1), a extrage (3).
- <1834-1835> MURGU, C. Filos., I, 11v/7: Acele felurite reprezentații pre carea seau prin simțiri seau prin fantasie le am agonisit, mintea noastră adese ori le cumpănește între sine și deosebește într-însele notele cele proprii, le negrijeaște seau nu le bagă în seamă. Aceasta făcând mintea să zice a abstrage, adică a trage afară seau a scoate (abstrahere).
- 1862 ANTONESCU, D.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1871 LMD, I.
- <1875-1876> CONTA, Teor. Fatal., 104: Un creier foarte simțitor ajunge a abstrage din toate facultățile intelectuale ideia generală care le conține pe toate.
- 1887 DOBROGEANU-GHEREA, St. Crit., I, 89: De multe ori însă, mai mulți factori fiind legați împreună și influențându-se unul pe altul, noi, pentru a analiza, abstragem un singur factor ca să-i arătăm însemnătatea relativă [Notă de subsol].
- 1896 ȘĂINEANU, D.
- 1910 ANTONIADE, Bergson, 20: Cunoaștem două realități de ordine diferită: una eterogenă, acea a calităților sensibile, alta omogenă, care este spațiul. Aceasta din urmă ... ne face în stare să operăm deosebiri hotărâte, să numărăm, să abstragem și poate chiar să vorbim.
- 1914 ARGHEZI, Pensula, 149: Un peizaj la Dărăscu se compune foarte simplu, din câteva tuburi de vopsea sleite cu sens pe o suprafață de pânză. Mai mult indicații, o strecurare rapidă printre fizicul naturii, pe care-l abstrage, îl face impalpabil, îl scufundă în groapa nemăsurată a luminii.
- 1925 ARGHEZI, Cortina, 289: Regizorul trebuia să fie un vizionar interpretativ, preocupat să abstragă formele comune în limbaje cerebrale.
- 1929 ZARIFOPOL, Arta Liter., II, 168: Arta lui [a lui Shakespeare] ar putea fi subsumată, la rigoare, unei idei grecești, ideii de artă dionizică; dar să observăm îndată că termenul și conceptul acesta sunt extrase și abstrase de către un supraromantic modern din practica greacă.
- 1942 VULCĂNESCU, Dim. Rom. Exist., I, 131: Pentru Toma, ideile ... sunt în intelectul divin; iar omul are o lumină firească, prin care produce cópii ale acestor „inteligibile”, pe care le poate referi celorlalte: intelectul agent, creator de specii, prin care omul abstrage inteligibilul din datele simțurilor.
- 1987 O. DRIMBA, Ist. Cult., II, 309: Rațiunea prezintă oarecare analogie cu senzația, întrucât ... abstrage formele – adică genurile și speciile – din obiectele inteligibile.
Încă 13 citate
✧
Refl. pas.
- <1875-1876> CONTA, Teor. Fatal., 110: Împrejurările percepțiunii se abstrag din imaginile ce le cuprind.
2.
Tranz. (Folosit și absol.) (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”, „din” sau, înv., „de”) A trage afară, a detașa, a desprinde; a nu lua în considerare, a face abstracție de, a omite ceva sau pe cineva în raport
cu anumite considerente; a exclude.
- 1848 NEGULICI, Vocab.
- 1857 POLIZU, Vocab.
- 1862 ANTONESCU, D.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
- 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1871 LMD, I.
- 1874 BARIȚIU, Scrieri, 231: Împărăteasa ... s-a văzut constrânsă ca să abstragă și pe regimentele confiniarie transilvane de la primitiva destinațiune și să le scoață în alte țări, pe câmpul sângelui.
- 1876 EMINESCU, Coresp., 153: La telegrama N-o 1364 răspund că Tincu va primi postul Bacău totuși rog abstrageți de la Hasnaș, căci nu are metodă; propun pentru Vaslui sau pe Ștefănescu, învățător rural, Țibănești, cu bacalaureat și trei ani facultate, sau pe Habar.
- 1877 EMINESCU, Pub., I, 302: Popoarele catolice sunt mai vesele și mai frumoase decât cele protestante, tocmai pentru că această biserică au abstras de la cultura minții și au avut în vedere numai îmblânzirea, înfrumusețarea simțimentelor prin muzică, sculptură.
- 1891 SIMA AL LUI ION, Scrieri, 110: Abstrăgând deci de la săruri, și în cea mai bună ciorbă numai tare puține substanțe nutritoare se află, pentru că puțina albumină ce s-a topit în ea se încheagă iute și bucătăreasa o dă afară cu ajutorul lingurii de curățat spuma.
- 1895 CRĂINICEANU, Igiena, 39: Până la un punct oarecare, adecă abstrăgând de timpii glorioși ai stăpânirii romane în Dacia, se poate admite părerea d-rului Antoniu că prin bordei s-au legat de pământul strămoșesc coloniile romane aduse de Traian.
- 1896 TURCU, Escursiuni, 30: Abstrăgând de la întâmplarea cu calul primejduit, și azi îmi aduc aminte cu mare plăcere de escursiunea, ce am făcut-o în anul 1886.
- 1900 COȘBUC, Scrieri, II, 369: Noi, vorbind cu bună dreptate, n-avem diminutive – abstrăgând de la limba copiilor.
- 1919 PUȘCARIU, Mem., 348: Abstrăgând de la aceste nemulțumiri și temeri personale, „Glasul Bucovinei”, care reprezintă lumea nouă, are să lupte contra lumii vechi.
- 1926 DRAGOMIR, Din trecutul oierilor, 17: Abstrăgând de la cursele ce le întindeau, ... urșii însă le dădeau mult de lucru.
- 1939 STĂNILOAE, Ortodoxie, 94: Să se ducă atunci fiecare ins la alt neam cu mica lui putere de ajutor și să fie de folos acolo... ? Haosul n-ar fi mai mic ca în cazul alergării dintr-un loc în altul, abstrăgând de sforțările inutile pe care ar trebui să le facă fiecare până să se aclimatizeze în noul loc.
- 1946 Filocalia, I, 145: Abstrăgând de aceste operații, pe care le-au putut săvârși copiștii cei mai vechi, sau în parte chiar Nil, corpul „Scrisorilor” reprezintă o unitate și vine în general de la același egumen din Ancyra.
- 1980 I. VULPESCU, Arta Convers., 455: Ceea ce-ți rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile.
Încă 18 citate
3.
Tranz. și refl. A (se) detașa, a (se) izola de realitatea exterioară (pentru a reflecta sau a visa); a (se) cufunda în ...
- 1861 ap. B. Contemp., VI, 281: Să ai bunătate a mă suferi ca să te abstrag puțin de alte cugetări mărețe și să-ți spui cu confidență cordială și amicală cum că bucuria mea este nemărginită.
- 1871 LMD, I.
- 1893 DDRF, I.
- 1914 ARGHEZI, Timpuri, 263: Popoarele gânditoare sunt mute, abstrase în muncă și gândire. Poporul românesc e un popor gânditor.
- 1916 VIANU, Coresp., 24: Sforțarea intelectuală te abstrage condițiunii concrete a existenței.
- 1937 A. VOINESCU, Jurn., I, 98: Mă rog ca să mă abstrag și mai mult de lucruri.
- 1941 CĂLINESCU, Ist. Lit. Rom., 557: Mergerea Voievodului la vânătoare înfățișează o regresiune în mediul pastoral și apoi într-o natură absolută, abstrasă oricărei umanități.
- 1941 CĂLINESCU, Ist. Lit. Rom., 828: Aparținând unei nații încă tinere, setoase de viață, [M. Ralea] nu are, ca și mulți dintre contemporanii săi, capacitatea ascetică de a se abstrage într-o operă.
- 1953 CĂLINESCU, Bietul Ioanide, 39: Deși [Ioanide] căuta să se abstragă cu totul accidentului, sensibilitatea lui nu putea, prin obișnuință, să respingă intuiția exact cronologică a faptului ce se petrecea în jurul său.
- 1964 SIMION, Proza Eminescu, 227: Personajul trăiește abstras din istorie.
- ante 1980 CARAMAN, Descolind., 392: De altfel, nici omul așa-zis civilizat nu are dreptul să se glorifice că s-a abstras total de la unele rezonanțe străvechi ale cuvântului.
- 1998 M. RĂDULESCU, Ist. Lit. Det., I, 100: Am constatat din propria-mi experiență că deținutul – abstras din lumea evenimentelor prin care trece nația sa ... – ajunge pradă fenomenului oniric.
Încă 11 citate
4.
Tranz. LINGV. A deduce (1), a extrage (3), a deriva (1).
- 1869 CIPARIU, Gram. Lb. Rom., I, 243: Feminine sunt [terminațiile]: ...-ime, astrasă de la adiective.
- 1922 PUȘCARIU, Cerc. St., 196: Din zeci și sute de cazuri în care auzim o vorbă rostită în diferite chipuri ... abstragem forma-tip a cuvântului.
- 1957 VIANU, St. Stil., I, 214: Atributul este labil, adică poate fi abstras din complexele obiective în care s-a prezentat odată și atașat oricăror obiecte noi.
- 1959 LR, nr. 3, 90: Cuvântul „audia”... este recent și nu poate fi decât abstras din „audiență”.
- 1968 HRISTEA, Probl. Et., 31: Din „ceasornic” (interpretat ca un cuvânt compus din două elemente lexicale sinonime) a fost izolat „ornic” … În concluzie: „ornic” a fost abstras din „ceasornic”.
Încă 4 citate
– Prez. ind.: abstrág.
– Var.: înv., rar astráge vb. III.
– Din fr. abstraire, lat. abstrahere (adaptat după trage). – Astrage < it. astrarre (adaptat după trage).
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2; 1913 DA, I1; 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1955 DL, I; 1958 DM; 1961 DN; 1975 DEX; 1978 Form. Cuv., II, 43; 2001 MDA, I; 2004 URSU – URSU, Împr. Lex. I, 352; 2006 URSU – URSU, Împr. Lex., II, 64; 2007 DEXI; 2011 DELR, I.
