(Creație personală) Acreală.
- <1899–1913> COȘBUC, Div. Comedie, I, 108: Crezând, cuprins de-acroare și dezgust, Să-mi aflu-n moarte leac la dezonoare, Injust îmi fui, eu, cel de-a pururi just.
– De la acreală (cu substituția suf.) sau acru2 + suf. -oare.
