1.
Al cărui gust este ușor acru2 (I 1); cu gust aproape acru2 (I 1); cam acru2 (I 1); acrișor (1), acruț (1), hapax acricel.
- 1814 ȚICHINDEAL, Fab., 56: S-au dus zicând că [strugurii] sunt încă acrii și nu sunt buni de mâncare.
- 1837 J. CIHAC, Ist. Nat., 321/3: Din boboceii florilor să tescuiește o zeamă acrie.
- 1842 ASACHI, Lex., I, 77: În chimie [acrimea hidrololică] este un gaz înnădușitoriu și un fluid de un gust ager acriu.
- 1859 CODRESCU, D., I, 2162/14: Portocal care face portocale acrie.
- 1862 Gazeta de Transilv., nr. 38, 152: Serul într-acest chip produs este subțire, fluid … și constă din părți seroase ale laptelui adică din sacharu de lapte, ghelatină, caliu sărat acriu și fosfor acriu.
- 1869 FROLLO, Vocab.
- 1883 MARIAN, Ornit. Pop., II, 26. Frunza fagului când e fragedă are un gust acriu.
- 1887 HEM, I.
- 1893 DDRF, I.
- 1903 MARIAN, Insectele, 238: Fiecare furnică … are în partea de dinapoi a corpului său o beșicuță, în care se află un fel de fluiditate acrie, pre care poporul din unele părți o numește „borș”.
- 1916 LUPESCU, Din bucătăria, 74: Pătlăgelele roșii se pun în fasole, de capătă gust acriu, și în varză dulce ori cu carne.
- 1937 N. A. BOGDAN, Ist. Neam., 20: Mulți … se îngrămădiră mai ales la căsuța tupilată a lui Moș Andrei, ce era la margine de drum, unde știau c-o să audă multe vorbe bune și frumoase, ba să și guste din când în când câte o ulcică de vinișor acriu.
- 1950 CAMILAR, Negura, II, 21: Înghiți în sec cu cerul gurii plin de-un gust puternic de mure acrie.
- ante 1964 VINEA, Lunatecii, 520: Vinul acriu și zeama de lapte se înfruntară în stomacul lui Lucu ca două vârtejuri învrăjmășite.
- 1981 România liter. (S.), nr. 30, 21: Am țipat, cred, am simțit un gust acriu în gură, apoi m-am cufundat într-o beznă fără de sfârșit, care părea să se deschidă tot mai mult sub mine, și nu am mai știut nimic.
- 2001 în Vieți paralele, 247: Cu mâncare era greu, dacă aveai bani, mâncai, dacă nu, îți dădea ei apă chioară cu castraveți din ălea acrii.
Încă 15 citate
2.
(Despre miros) Cam înțepător, acru2 (I 3).
- 1882 Curierul, nr. 96, 3: Al dracului miros mai are casca d-tale, zise Brúlart care remarcase că respândea un miros cam acriu.
- 1904 Albina pop., nr. 16, 326: Din aceste crăpături ieșiau gazuri cu un miros acriu care se simțeau aprope la un kilometru de îndepărtare.
- 1921 Gândirea (R.), nr. 1, 6: Caii micuți, slabi, nu păreau nerăbdători, își țineau capetele plecate, obosiți, aproape durmind, iar picioarele le erau cufundate adânc în noroiul sur, cu răsuflet acriu, pișcător, care acoperea întreagă ograda birtului.
- 1938 SIMIONESCU, Fauna, 122: Acestea ajung la urmă să nu mai stea pe paiele uscate, ci să înoate în găinațul lor putrezit, iar din cuib să se răspândească o duhoare acrie.
- 1957 CAMILAR, Cartea poreclelor, 21: Gândul ne era tot la merele cu iz acriu pe care le avea un singur om din sat.
- 1960 Viața rom. (R. US), nr. 8, 65: În acest timp Demeter – își aducea aminte ca acum – se găsea mai la o parte, în bătaia miresmelor acrii de așternut neschimbat ce năvăleau prin fereastra deschisă.
- 1971 Luceafărul (R. US), nr. 10, 8: Un miros acriu de copaci doborâți și de rumeguș lăsa pe limbă un gust straniu, dulceag, de putreziciune.
- 2008 România liter. (S.), nr. 11, 8: Și rupt de carnea veche Ce miros acriu de placentă Poartă prin cete Îngerul prea ostenit de strigarea Numelui meu.
Încă 7 citate
✧
Compus
- 1952 Viața rom. (R. US), nr. 3, 203: Satul s-a pierdut între salcâmi și pomi. Stăruie asupra lui mirosul grădini lor cu mărar și lobodă crudă, … un miros acriu-dulceag amestecat cu izul amărui al mentei.
3.
(Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă amărăciune; amar.
- 1927 Gândirea (R.), nr. 12, 368: Azi bate vântul unui Duh nou peste sufletele tinerilor. Ironia spiritului raționalist și rânjetul acriu al scepticismului prematur și-au trăit traiul.
- 1978 EVERAC, A cincea lebădă, 240: Mi s-a părut că văd între dumneavoastră pe tovarășul Hedeșiu cu surâsul său acriu.
Încă un citat
✧
Rar (Adverbial) Cu amărăciune.
- 1963 LĂNCRĂNJAN, Cordovanii, I, 10: [Simion] s-a întors apoi către Parasca, zâmbind acriu.
– Pl.: acrii și înv., rar acrie.
– Acru2 + suf. -iu.
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; <1927–1928> Dacoromania, V, 120; 1975 DEX; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. acru2 (delr.lingv.ro).
