1 rezultat
ACRITÚRĂ s. f.
1. MED. Înv. Aciditate la stomac.
  • <1760–1770> Meșt. Doft., 628: Iar toată aceasta să întâmplă când hrana cea de sămânță a cărnii ceii grase de supt pântece, de acritură să preface în vânt.
  • sec. XVIII ap. HEM, I, 179: Din praful acesta se ia de trei ori pe zi, căci drege foarte mult acritura sau amărăciunea ferii la cei mânioși și sângeroși și la cei bolnavi.
  • 1871 FĂTU, ap. TDRG, I, 15: Această acritură a secrețiunilor bucale.

2. (Mai ales la pl.) Aliment sau fruct acru2 (I 1); spec. murătură.
  • 1837 FACTOR, Man. Ec., 25/4: Va putea într-aceste cleite vase a se fierbe apă și acrituri.
  • 1846 EPISCUPESCUL, Practica, 33/6: Vinul priește după hrana verdețurilor … cum și după sărături și acrituri este mai vârtos de sminteala sănătății, după care se cuvine băutura de apă.
  • 1847 PANN, Pov. Vorbii, II, 31: Omului de orce bine îi vine îmbuibături, De dulcețuri greață-i vine, dorește și acrituri.
  • 1858 DRĂGHICI, Doctorul, 153/9: Să se păzească de acrituri, sărături, vin, rachiu și de brânză de oi.
  • 1861 PETRI, Vocab.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I, 11.
  • 1871 LMD, I.
  • 1887 HEM, I.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1894 ANTONESCU, N. D. Fr. Rom.2, II.
  • 1896CARAGIALE, Apr., 446: Pe urmă s-a bolnăvit de gălbinare – i-a trecut cu cârmâz și cu acrituri.
  • <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
  • 1903 LEON, Ist. Medic., 63: Legume să nu mănânce, nici pește sărat, acrituri sau fructe.
  • 1907 GRIGORIU-RIGO, Med. Pop., I, 160: [Bolnavul] să nu mănânce legume, nici pește sărat, acrituri sau gorgoaze.
  • 1911 PAMFILE, Boli, 51: Obrinteala sau obrintirea bubelor se întâmplă când omul nu le ferește de frig ori când mănâncă acrituri.
  • 1935 VOICULESCU, Leacurile, 115: Regim fără ciorbe, fără acrituri … se dă bolnavilor de stomac.
  • 1936 BUJOREAN, Boli, 70: Nu e bine să-l zădărești [pe bolnav] cu mâncări iuți, prea sărate, cu acrituri cu ardei mic iute.
  • 1938 CĂLINESCU, Enigma Otiliei, II, 231: Ei, păi ce să te mai întreb? Fasole mănânci, acritură în zilele de post?
  • <1961–1962> Folc. Mold., II, 65: Ș-un putinei cu lapte bătut Șî li dăm acriturî pi gât.
  • 1973 D. R. POPESCU, Vân. Regală, 240: Venită acasă de la oraș … a mâncat acrituri.
  • 1998 ROMAN, Bucate, 334: La un pește copt, cu ceva acritură vegetală, ar merge un vinuț sec.
  • 2001 CIMPOEȘU, Simion Lif., 162: Cui îi plac acriturile, sau fructele căzute înainte de vreme, sau cele mucegăite și viermănoase?
  • 2006 Universul plantelor4, 6: În Moldova subcarpatică [afinele] se murează pentru iarnă și servesc ca acritură (salată).

✧ Fig.
  • 1891 VLAHUȚĂ, Conf., II, 605: „Acrituri, acrituri!” strigă publicul, cu stomahul leșinat de siropurile naționale și de regimul dulceag al frazelor goale.
✦ Preparat alimentar cu care se acrește mâncarea.
  • 1895 MANOLESCU, Igiena țăranului, 290: Este de notat, însă, că astăzi despre acea acritură de porumbe abia se mai aude, căci esența de oțet i-a luat locul.
  • 1904 T. SIMIONESCU, Carte Bucăt. Veget., 152: Mai ales vor întrebuința fără nicio greutate tot mai puține condimente, sare, grăsimi și acrituri; va gusta mai cu plăcere bucatele gătite simplu și le va prefera celor acre și iuți.
  • 1923 Arh. Iași, nr. 2, 220: Se ia lapte dulce, se pune pe foc la fiert și în el se toarnă puțină înăcreală ori zer acru sau în fine orice soi de acritură.

✦ Aluat dospit.
  • 1956 Rev. Ind. Alim. – Prod. Veget., nr. 9, 9: În timpul coacereii, la încetarea activității alfaamilazei, betaamilaza mai produce maltoză, deoarece la creșterea acidității, temperatura optimă de activitate a alfaamilazei scade simțitor. Aceasta se poate realiza prin: mărirea cantității de plămădeală și fermentarea ei la cald și prin adăugarea de aluat vechi („acritură”).
3. CHIM. Înv., rar Aciditate (1).
  • 1842 MARIN, Prescurtare, 28/2: Sărătura și acritura fac ca arama să coclească mai curând și mai mult.
  • 1900 Albina pop., nr. 18, 476: Se știe că dinții sânt acoperiți de un smalț, care este o materie tare, ce nu se atacă de acrituri, după cum se întâmplă la orice oase.

✧ Fig.
  • 1934 Rev. Fundaț., nr. 9, 496: Pagini de acestea mai sunt. Cu vremea voi mai înfățișa din ele unei vremi cu dinții destul de străpeziți de acrituri ca să simtă nevoia înfățișărilor simple de bun simț în graiul pe care l-au făcut secole și nu tinereța unei singure generații îl poate înlocui.
4. Reg. (Mai ales la pl., adesea peiorativ) Persoană îmbrăcată în haine orășenești; târgoveț; p. ext. străin.
  • 1906 Albina pop., nr. 7, 175: Un popor care își are un port al său deosebit e mândru de el ca și de limba sa. Că săteanul ținea la acest port, dovadă poreclele de „pantalonari” și „albăstrime și acrituri” celor ce umblă nemțește.
  • ante 1907 MARIAN, Bot. Pop., III, 462: Scoal, maică, de mă gătește, Haiducește, voinicește, Ca să muncesc pe străi Acritura de păgân, Care mereu ne snopește. … Gătește-mă, maică, bine Să cânte codru cu mine Să-mi tot cânte să trăiesc Pe striin ca să-l muncesc, De la sat să mi-l gonesc.
  • ante 1925 SLAVICI, Mem., 770: Știam dar că nu au sătenii trai bun cu arândașii, cu proprietarii și, în genere, cu „albăstrimea”, căreia în partea locului i se mai zice și „acritură”.
  • 1948 STANCU, Desculț, 194: O acritură și-a scos odată capul pe fereastra unui vagon. Gambeta i-a luat-o vântul.
  • 1967 UDRESCU, Gl. Argeș, 1: Au sosit niște acrituri cu mașina; ce-or fi căutând?

✦ Peior. (Mai ales la pl.) Persoană care făcea parte din organele administrative ale statului.
  • 1948 STANCU, Desculț, 14: N-avem miere … N-au nici ei miere pe la casele lor. Miere au acriturile și chiaburii – alde Agana, alde Uhmaz.
  • 1974 SIMION, Scriit., I, 377: Boierii și acriturile satului (notarul, popa, negustorii) sunt făpturi de întuneric.

5. Epitet depreciativ pentru o persoană ursuză, morocănoasă, rea sau în vârstă.
  • 1951 Viața rom. (R. US), nr. 5, 182: Excelentă idee. Cât o să stăm? Două săptămâni? Perfect. Două săptămâni concediu de la acriturile astea din pavilionul nostru.
  • 1973 Vatra, nr. 3, 10: Multe nenorociri se trag în lumea asta de la câte-o acritură, cum a fost și nevasta aceea a lui Aleman!
  • 1982 Viața rom. (R. US), nr. 3, 38: Stăteam aici, dădeam civilizată din labe, îmi expuneam pectoralii și ioc! numai acrituri și sobrietăți.
  • 1997 S. POPESCU, Exuvii, 13: Mă întâlnesc cu o acritură, o viperă, care-mi înmoaie creierul.

– Pl.: acrituri.

– Acri + suf. -tură.

Referințe bibliografice:
1900 BARCIANU-POPOVICI, D.3; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I ; 1939 SCRIBAN, D.; 1975 DEX; 1988 D. Arg.; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. acru2 (delr.lingv.ro).

Intrare de dicționar