1.
S. m. și f., adj. (Persoană fizică sau instituție) care este împuternicită pe lângă un stat în calitate
de reprezentant diplomatic.
- 1830 Albina rom.,1561/20: Nota dată de cătră acreditații la Înalta Poartă prin ambasadori au agiuns la înalta cunoștiință a Sultanului.
- 1859 CODRESCU, D., I, 7442/4: Corpul diplomatic sau ambasadorii și miniștrii streini care se află acreditați pe lângă vreo putere.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1864 Cod. Pen. (1864), 250: Cu aceeași pedeapsă se vor pedepsi injuriile de orice natură, săvârșite prin mijloacele enumerate la art. 294, prin cari s-ar atinge demnitatea unui suveran strein, având agenți acreditați în România.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I, 11: Un trimis acreditat.
- 1877 EMINESCU, Pub., I, 280: Protocolul s-a redijat în mod definitiv și s-a semnat de ambasadorii acreditați ai marilor puteri.
- 1923 în D. Jurnalism, 129: Procedura oprea închisoarea preventivă, fiind lăsate în competența tribunalului corecțional următoarele delicte: „delictele comise contra familiei regale, contra șefilor statelor străine și a reprezentanților lor acreditați”.
- ante 1936 M. I. CARAGIALE, Art. St., 200: Ordinul e reprezentat dar de agenți diplomatici inferiori acreditați pe lângă miniștrii Afacerilor Străine ai țărilor respective.
- 1941 ARGETOIANU, Îns., IX, 298: Taylor, acreditatul personal al lui Roosevelt pe lângă Papa a remis Sanctității Sale un mesaj din partea patronului său.
- 1949 Contemp. (S.), nr. 102, 14: Întreg personalul diplomatic acreditat pe lângă Quirinal l-a condus astăzi la vapor pe domnul Summer Welles.
- 1955 CAMIL PETRESCU, Un om, II, 321: Bălcescu a lucrat la Palatul de țeremonie …, redactând o scurtă circulară către toți consulii guvernelor acreditați în București.
- 1977 România lib. (Z.), nr. 10 257: Au fost prezenți șefi ai unor misiuni diplomatice acreditați în țara noastră, alți membri ai corpului diplomatic.
- 1985 Studii, nr. 7, 716: Marchizul francez …, în calitate de acreditat la curtea poloneză și participant la campania polonă din Moldova, semnează scrisoarea.
- 1991 Apostrof, nr. 11–12, 19: Helicopterul prezidențial aterizând în fața castelului. Oaspeții din Partidul Circului, din presa Circului, la ambasadele acreditate.
- 2009 D. UE, 602: Misiunile țărilor terțe acreditate pe lângă Comunitatea Europeană … se bucură pe teritoriul statului-gazdă de imunitățile și privilegiile diplomatice acordate ambasadelor.
- 2012 An. Câmpina, nr. 3, 109: Mai toți ambasadorii români acreditați în capitalele occidentale vor accentua necesitatea adoptării de către România a unei poziții ponderate, non-provocatoare.
Încă 15 citate
✧
P. ext.
- 1896 CARAGIALE, Culisele, 34: În situația politică de astăzi, românii din Transilvania și interesele lor nu sunt și nu pot fi reprezentați la București decât de domnul Brote, singurul absolut acreditat pe lângă înaltele locuri.
✧
P. anal.
- 1984 O. DRIMBA, Ist. Cult., I, 143: Cultul morților … includea și ofrande regulate, ceremonii, acte de cult diverse; servicii care au fost asigurate secole de-a rândul … de preoți acreditați templului care ținea de mormântul faraonului respectiv.
✧
Fig.
- <1928–1938> STREINU, Crit., I, 157: Pașadia? Un turco-greco-sârbo-român, dar numai spiță și spiță de dregători despre partea românească, neam însă plecat spre pierzanie ca sub o „neagră afurisenie”, om de carte și condei ca și de veche lume, un fel de acreditat al veacului francez al XVIII-lea pe lângă o capitală a desfrâului, Pașadia moare sleit de viciuri.
- 1937 Rev. Fundaț., nr. 4, 548: Reprezentanții pământești ai transcendentului – mai ales în lumea catolică – s-au bucurat de beneficii fabuloase, așa că nu e de mirare că unii sceptici s-au întrebat … dacă nu cumva s-a creat transcendentul acesta, numai pentru acreditații lui pe pământ.
Încă un citat
✦
(Despre state) Care are reprezentanți diplomatici în alt stat.
- 1968 MO, nr. 89, 732: Se notifică Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditat sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit: a) numirea membrilor misiunii, sosirea lor și plecarea lor definitivă sau încetarea funcțiilor lor la misiune.
- 1987 Studii, nr. 6, 649: Dintre funcțiile cu cea mai mare pondere în activitatea capuchehaialâcului distingem: funcția de reprezentare, de observare și informare, de protejare a intereselor statului acreditat, adresarea de proteste.
Încă un citat
✦
(Mai ales despre ziariști) Atașat oficial pe lângă o anumită instituție sau eveniment.
- 1954 Flacăra, nr. 13, 31: Dintre numeroșii gazetari francezi acreditați la conferință, majoritatea covârșitoare consideră că restabilirea păcii în Indochina este nu numai posibilă, dar și necesară.
- 1960 Scânteia, nr. 4 833, 3: Se fac toate pregătirile pentru ca cei 3000 de ziariști acreditați să-și poată desfășura activitatea.
- 1963 Cinema (R.), nr., 4, 23: Corespondenții străini acreditați în capitala sovietică vin să afle noutăți despre cel de-al III-lea Festival internațional al filmului de la Moscova.
- 1968 Sportul, nr. 5 520, 1: Asociația internațională a presei sportive a dat un examen de maturitate, promovându-l cu brio, în ceea ce privește condițiile de muncă, informare, accese la legături telefonice și prin telex, transport, cazare și masă asigurate gazetarilor acreditați.
- 1971 Sportul, nr. 6 599, 3: Ziariștii acreditați la München vor putea interoga ordinatoarele de la centrul de presă chiar prin telefon, prin intermediul a șase linii speciale.
- 1988 Studii, nr. 8, 802: Deplina libertate în care s-au desfășurat alegerile de deputați … a fost recunoscută public și de delegații electorali pe lângă secțiile de votare ai celor două grupări politice burgheze care au participat la alegeri, precum și de corespondenții de presă străini acreditați în România.
- 2003 GOMA, Jurn., VIII, 446: Atacarea obiectivelor civile … vizarea deliberată, chiar recomandată de Comandament a civililor protejați, identificați, acreditați – cei din organismele umanitare și mai ales jurnaliștii.
- 2005 România lib. (Z.), nr. 4 603: Dineu organizat în onoarea ziariștilor acreditați la Casa Albă. [Titlu]
- 2008 MO, nr. 24, 3: Responsabilul de ordine și siguranță … are obligația de a transmite ofițerului de informare toate detaliile referitoare la deplasarea echipei, a oficialilor și a jurnaliștilor acreditați.
Încă 8 citate
✧
P. ext.
- 1928 ARGHEZI, Semne, III, 168: Se mai găsesc tineri literați, acreditați în numele artei și gândirii pe lângă marile cotidiane comerciale și politice.
- 2014 An. Câmpina, nr. 5, 35: Ziariștii acreditați pe lângă el, se pare că au acceptat indispoziția sa și nu i-au acordat prea mare atenție și importanță.
Încă un citat
✧
P. anal.
- 1968 România liter. (S.), nr. 3, 5: Suntem încredințați că poporul nostru nu va putea lipsi, prin reprezentanți acreditați, de la marile serbări ce vor avea loc la Mâcon, unde Academia de Științe, Arte și Litere pregătește mari festivități ce se vor întinde în toată Franța.
- 2009 în DCR3, 323: Un lobbyst (promotor al unui grup de interese) acreditat va putea interveni, legal, pe lângă vărul său primar, președinte, parlamentar, ministru sau alt decident din sectorul public, pentru a determina emiterea sau retragerea de legi, decrete, ordonanțe.
Încă un citat
2.
Adj. Înv. (Despre persoane sau instituții) Care are o bună reputație, care se bucură de un grad
ridicat de încredere; înv., rar acredităluit.
- 1856 TEULESCU, Cesar, 92/7: [Cezar] împăcă pe Pompei cu Crasu, cel mai acreditat din tribuni, după dânsul.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
- 1864 BOLINTINEANU, Coresp., 276: Autorele va avea a dezvolta cu judecată critică regulile pe cari se bazează limba română: a) dupe geniul limbei, precum se vorbește de poporul român în genere; b) dupe cărțile cele vechi românești; c) dupe autorii cei mai acreditați moderni cari s-au ținut mai strict de geniul limbei.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1877 MO, nr. 10, 339: Ne vom abține de la comentare și aprecieri și vom însera numai opiniunile foilor celor mai acreditate din diferite State ale Europei.
- 1910 I. PANȚU, Procent, 49: Banca Națională a României scontează numai cambii … ale unor persoane și firme solide sau bine acreditate.
- 1921 Arh. Vet., nr. 15–16, 208: Formarea crescătoriilor acreditate ca un mijloc de a combate difuziunea tuberculozei a fost primit cu cea mai mare favoare.
Încă 6 citate
✦
P. ext. (Despre publicații) Care susține punctele de vedere ale unei autorități (publice).
- 1886 MAIORESCU, Discursuri, III, 971: Citez foaia guvernului, adică foaia acreditată a partidului.
- 1895 CARAGIALE, Pub., 519: Am voi să știm întru cât e mai autorizată „Epoca” a vorbi în numele partidului conservator, decât ziarul acreditat al dlor Lahovary.
Încă un citat
✧
Ironic
- 1933 GALACTION, Doctorul Taifun, 313: El, cel de altădată, monahul prin constrângere și prin intimă deznădejde, are astăzi un copil, și mama copilului este vrăjitoarea Floreal, de aci încolo tovarășa mărturisită și acreditată a savantului, convertit la morala vulgară dar sănătoasă.
3.
S. m., adj. FIN. Înv. (Persoană fizică sau juridică) pentru care s-a deschis un credit.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1871 LMD, I.
- 1898 Enc. Rom., I, 30: Acreditiv, în comerciu o scrisoare, pe baza căreia cineva (acreditatul) poate ridica de la adresat pentru socoteala adresantului o sumă anumită de bani.
- 1904 I. PANȚU, C. Coresp., 118: Acreditatul poate ridica sume, în marginile creditului primit, de la oricare din firme.
- 1929/1930 Enc. Minerva, 19: Acreditatul poate încasa de la adresat o sumă fixă de bani în contul adresantului.
Încă 4 citate
4.
Adj. (Despre știri, idei, teorii etc.) Care este recunoscut, acceptat ca verosimil; adeverit; p. ext. impus, consacrat.
- 1862 FILIMON, Pub., 411: Cu toate acestea, până ce va veni și la noi lumina adevărului care sparge și gonește nourii cei negri ai prejudiciului, jurnalistul teatral cată să se lupte neîncetat în contra relelor de tot feliul și mai cu seamă în contra șarlataniei acreditate și prezumțioase care sfâșie partițiunile muzicale.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1871 LMD, I, 21: Părere accreditată.
- 1880 EMINESCU, Pub., III, 408: Teoria cosmogonică astăzi acreditată … ne dă probabilități despre succesiunea fenomenelor de trecere din starea amorfă și de absolută nemișcare, prin starea chimică anorganică, în starea chimică organică.
- 1894 CARAGIALE, Pub., 476: Prin amabilitate pentru eroarea acreditată, credem că descoperim într-o scriere greșelile pe care ea nu le are; afirmăm niște închipuite neajunsuri unui autor.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1927 C. BACALBAȘA, Buc., I, 215: O versiune foarte acreditată a pretins că Pantazescu a fost asasinat.
- 1934 RĂDULESCU-MOTRU, Psih. Pop. Rom., 371: Ideologia statului țărănesc, produsă ca o reacțiune în contra ideologiei statului burghez, și din ce în ce mai acreditată în opinia publică românească cu cât influența acesteia din urmă a slăbit, nu este o simplă inversare a principiilor din ideologia statului burghez.
- 1940 Rev. Fundaț., nr. 9, 653: N-ar avea loc atâtea ipoteze asupra provenienței textelor rotacizate … Dintre ele, mai acreditată este cea a d-lor N. Iorga și I. A. Candrea.
- 1972 P. CORNEA, Orig. Romant., 201: Opinia general acreditată azi, pe baza mărturiilor lui Alecu Russo și N. Istrati, e că autorul documentului e Ionică Tăutu.
- 1978 PALEOLOGU, Treptele, 44: După o părere foarte acreditată, răsăritul Europei și mai cu seamă lumea din opera lui Sadoveanu nu ar fi cunoscut Renașterea.
- 1983 PAPU, Motive, 38: Eminescu este primul care concepe și susține polemic sensul românesc al unei eternități dinamice în locul celei statice, a desăvârșirii arhitectonice atât de acreditate și răspândite în alte cercuri de cultură.
Încă 11 citate
✧
P. ext.
- 1882 Columna, nr. 2, 116: Episcopul Melchisedec a comunicat colegilor săi descoperirea unui portret al lui Ștefan cel Mare, foarte diferit de cel acreditat și … care i se pare singura imagine veridică a eroului Moldovei.
5.
Adj. (Despre instituții sau despre personalul din instituții) Căruia i s-a dat dreptul
de a funcționa sau de a-și desfășura activitatea în urma unei evaluări.
- 1994 D. Ec. Piață, 15: Banca terță, în calitatea ei de bancă acreditată, este avizată de deschiderea în favoarea ei a acreditivului de rambursare.
- 2002 C. T. POPESCU, Nobelul, 153: În România sunt 56 de universități de stat legale, 8 particulare acreditate și 50 autorizate provizoriu.
- 2006 M. Enc. Fin., II, 282: Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru … clădirile instituțiilor de învățământ preuniversitar sau universitar, autorizate provizoriu sau acreditate.
- 2009 D. UE, 101: Limita numărului de agenții de plată acreditate de fiecare stat membru … se stabilește de statul membru după consultarea Comisiei.
- 2017 Rev. Muzeelor, nr. 1, 95: Acest ansamblu de măsuri privind formarea personalului ar reprezenta fundamentul necesar pentru o etapă superioară: codurile profesionale sau statutele speciale pentru personalul calificat și pentru specialiști de vârf – ceea ce numim astăzi „experți acreditați”.
- 2018 Rev. Muzeelor, nr. 1, 20: Evident, nici la capitolul numărului de muzee acreditate de Ministerul Culturii și Identității Naționale și nici în planul organizării acestora la standarde europene nu stăm deloc mai bine.
Încă 5 citate
– Pl.: acreditați, -te.
– Scris și: înv. accreditat.
– V. acredita. – Sensul 5, calc după engl. accreditated.
Referințe bibliografice:
1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1; 2007 DEXI; 2011 URSU – URSU, Împr. Lex., III1.