1 rezultat
ACREÁLĂ s. f.
1. Însușirea a ceea ce este acru2 (I 1); acrime (1).
  • 1825 LB.
  • 1839 VAILLANT, Vocab.
  • 1850 ISER, Vocab.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D.
  • 1861 PETRI, Vocab.
  • 1866 ALEXI, D. P. Germ.-Rom., 155.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • <1884–1909> MAIORESCU, Prel. de filos., I, 32: Calitățile, de care în gândire putem desbrăca lucrurile, d[e] e[xemplu] dulceața sau acreala, asprimea sau moliciunea, căldura sau răceala, albul, roșul sau negrul – aceste proprietăți, precum se admite uneori, există numai în senzațiile noastre.
  • 1887 HEM, I.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1894 ANTONESCU, N. D. Fr. Rom.2, I, 36.
  • 1904 T. SIMIONESCU, Carte Bucăt. Veget., 87: Pe urmă turnăm apa, care a scos acreala și alte săruri, turnăm puțină apă clocotită și mult zahăr.
  • 1916 LUPESCU, Din bucătăria, 117: Iarna, când omul are moare, întrebuințează în locul borșului moarea; atunci poate face și fasole cu moare. Această mâncare se face turnând peste fasolele dulci, fierte, potrivind din acreală și fierbând bine.
  • 1923 TEODOREANU, Ulița, 21: Simți acreala mărului mușcat.
  • 1936 S. MARIN, Carte de bucate, 127: Varza, în loc să fie opărită, e spălată cu apă rece, ca să piardă din acreală.
  • 1943 Enc. Agr., V, 782: Când, în sfârșit, smântâna a ajuns gradul de acreală pe care îl voim, transformăm smântâna în unt.
  • 1958 RALEA – C. I. BOTEZ, Ist. Psih., 27: Noi recunoaștem frigul prin cald, sălciul prin potabil, dulcele prin acreală.
  • 1963 Viața rom. (R. US), nr. 2, 31: Acreala îi strepezi dinții, dar înghițitura nu-i mai era așa de dureroasă și în întreaga ființă simți înviorare.
  • 1971 Viața rom. (R. US), nr. 4, 27: Acreala fragedă a mărului pădureț, a neînsemnatului său fruct pistruiat și zbârcit, o simt în cerul gurii și pielea mi se înfioară.
  • 1990 Filocalia, XI, 166: Să ne gândim deci la patimile Mântuitorului nostru făcut om și să răbdăm împreună cu El osândirile, cuiele, nesocotirea, disprețuirea, scuipările, hlamida batjocoritoare, podoaba cununii de spini, oțetul cu acreala lui, străpungerea suliței, apa și sângele.
  • 1998 ROMAN, Bucate, 165: Dar și așa e bună, rece, ca o marinată ce este, cu un Muscat dulce și înmiresmat de Corcova alături, să îndrepte și să stingă ce-a ars acreala (deși eu zic că mai degrabă să sublinieze).
  • 2004 Ghidul gastron. Rom, 297: Cei care doresc o acreală mai moderată, pot pune 40 g [de sare] la litru.

✦ Oțetire a vinului.
  • 1837 FACTOR, Man. Ec., 25/17: Pentru a șterge acreala vinului acrit, ajunge la 12 vedre (120 de oca) de vin a pune ca la un grăunte de mazere … gheoace de stridii.
  • 1888 Lupta, nr. 673, 2: A galisa vinul însemnează a îmbunătăți calitatea proastă, a lua acreala mustului și vinului prin adăogare de apă și zahăr.
  • 1904 Enc. Rom., III, 865: S. Mycoderma Rees provoacă acreala vinului.
  • 1908 ALEXI, D. Germ.-Rom.6, 685: Acreala vinului.
  • 1942 Enc. Agr., IV, 334: Nu sfătuim întrebuințarea prafurilor care micșorează acreala vinului, fiindcă sunt oprite de lege.
  • 1957 BARBU, Groapa, 1 404: [Vinul] făcuse floare și căpătase o acreală. Se strâmbau mușteriii.
  • 1967 Gl. Olt., 46: Vinu să gorovește, cum să zâce și își capătă și o acreală.
  • 2013 DGS, 33: Acreala vinului netratat se produce după un timp scurt.

✧ (Ca termen de comparație)
  • 1981 Filocalia, X, 283: Fă mai degrabă să se înghită paguba din partea celor ce te-au nedreptățit de către mila ta, ca acreala vinului de mulțimea apei.
✦ Concr. Substanță acră având diferite utilizări.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab.
2. MED. Senzație de arsură și de gust acru2 (I 1), provocată de aciditatea gastrică în exces; înv. acrime (4).
  • 1852 BREZOIANU, Man. Săn., 203/13: Acreală în stomac.
  • 1866 ALEXI, D. P. Germ.-Rom., 169: Acreală în gât.
  • 1898 Enc. Rom., I, 185: Antacida, (lat.) medicamente, cari reduc acreala în stomac, intestine etc.
  • 1904 T. SIMIONESCU, Carte Bucăt. Veget., 85: Adausul de zahăr face acreală în stomah.
  • 1910 BIANU, D. Săn., 33: Omul se alege numai cu o greutate la cap, o oboseală în tot corpul, un gust rău de acreală în gură și o lipsă de poftă de mâncare.
  • 1933 ARGHEZI, Buc., 106: Nici în poezie [laptele] nu-i bun, zise copilul. Face acreală pe gât. Și miroase a unghie.
  • ante 1949 COCEA, Schițe, 232: „Așa vin mai înțeleg și eu!” Nicio acreală nu-mi venea pe gât. Și nicio greutate nu-mi apăsa tâmplele.
  • 1954 VORNIC, Sub pajura, 57: I-ar fi rămas acreală de vin în gât.
  • 1985 D. R. POPESCU, Orașul, 308: Acreala din gură – un exces de suc gastric? – o făcu pe Valeria de-abia să se poată abține să nu râgâie.
  • 2006 NDU, 32: Simte mereu o acreală pe gât.
  • 2012 Apostrof, nr. 1, 28: Nu e ușor să îngropi o sută de milioane de morți Când ai mâncat cu Marx până la 30 de ani Când ți-a rămas un gust atât de amar în gură Când ai acreli în stomac și vomiți la fiecare cinci minute.

3. Fig. Stare de spirit sau atitudine ursuză; caracter ursuz, supărător; livr. acrimonie.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D.
  • 1871 Telegraful (Buc.), nr. 25, 2: Dară afară de acesta, se vede că redactorele Trompetei a sfârșit articolele sale spre a alerga se se ocupe de giuvaergii; poate că așteaptă de la dânșii vreun giuvaer, pentru ca să-l facă să-și schimbe acreala în miere.
  • 1915 TOPÎRCEANU, Coresp., 443: Din ultima lui poezie și din toate frământările lui, eu am înțeles că iubește pe cineva …, căreia a vrut să-i facă impresie și n-a izbutit – de aici acreală.
  • 1924 RALEA, Estet. Teor., I, 134: Dragostea amanților de la Verona se sfârșește burghez, uman, printr-o sănătoasă căsătorie, așa cum o cere codul și societatea. Dar a doua zi încep acrelile, suspectările, egoismul.
  • 1932 IONESCU, Pub., II, 148: Dl. G. M. Zamfirescu înțelege să nu înfățișeze această „dezaxare” cu ostentativitate sau cu acreală, sau cu mânie.
  • 1938 ARGHEZI, Pensula, 284: Domnul Șirato, aflat între tablouri, e acel meșter molcom și concentrat, care și-a relevat în scris personalitatea de gânditor, a provocat o acreală superlativă la pictorii cu numele închegat și la criticii plastici de monopol.
  • 1955 CAMIL PETRESCU, Un om, II, 307: Ea tresări … și-i spuse întorcându-i spatele cu o acreală bădărană: – Să pupi pă cine ai mai pupat.
  • 1963 CĂLINESCU, Scrinul negru, I, 285: [Petrișor] căpătase un caracter iritabil, în care acreala domina.
  • 1978 PALEOLOGU, Treptele, 184: Cea mai veninoasă invidie dospită în acreala neputinței, cea mai ineptă manieră de a-și imagina o ambianță intelectuală și de a explica motivațiile relațiilor ei interioare … se dau în vicleșug alcătuind în mintea noastră portretul real al acestui Thersit didactic.
  • 1982 D. DUMITRIU, Ghica, I, 210: Stăteau ca babele la poartă și analizau cu acreală trecătorii.
  • 2002 MIHĂILESCU, Lit. Postceauș., I, 453: În subsolul jurnalului … vezi pe alocuri crasa ignoranță și acreala birocratică a urmăritorilor.
  • 2007 Apostrof, nr. 2, 2007: Textul său apare ca îndelung meditat …, ferit de exagerări …, adică ferit de entuziasme sau de acreli.

✧ P. anal.
  • 1896 CARAGIALE, Proză, 1 070: E aminteri un caracter dulce, un tânăr foarte plăcut; dar grozav de pesimist, un spirit care, când râde chiar, scrâșnește, un suflet strepezit de acreala acestei lumi.
4. Concr. Mâncare sau băutură acră; înv. acrime (2); murătură, acritură.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1886 VLAHUȚĂ, Nuv., 77: Îi era sete și avea poftă de acreală.
  • 1903 LEON, Ist. Medic., 125: Se dă bolnavului să bea acreli: vin fiert și chiperat, oțet, moare de curechi.
  • 1936 BUJOREAN, Boli, 225: Se mânâncă acreli ori se bea ceai de știr roșu.
  • 1966 TUDORAN, Al optzeci și doilea, 37: Mâncam pește … și cu oțet în loc de orice altă acreală.
  • 1998 ROMAN, Bucate, 168: Oltenii … lăsau prunele să se oțetească și mâncau acreala aceea, extrem de sănătoasă de altfel, cu mămăligă.

✦ Preparat cu care se acrește mâncarea; reg. înăcreală. V. bor ș.
  • 1904 T. SIMIONESCU, Carte Bucăt. Veget., 155: La toate mâncările, ca acreală, să nu se întrebuințeze oțetul, ci lămâia.
✦ Pop. Preparat folosit pentru acrirea laptelui.
  • 1987 SCL, nr. 32–36, 40: [În Năsăud se spune] … se zboară laptele <când se pune acreală în lapte>.
5. Înv. Acid (1); înv. acrime (3).
  • 1892 ISTRATI, Chim. Pop., 12: Argintăria se întrebuințează la masă fiindcă nu e atacată ca celelalte metale de … acreala oțetului (acidul acetic).
  • 1906 G. IONESCU, Călăuza, 364: Matrița se unge ușor, dar în mod egal, cu o amestecătură de seu curat, fără acizi (acreală) și cu untdelemn.
  • 1908 Albina pop., nr. 41–42, 1 192: Vinul nou cuprinde cantități însemnate de fermenți, materii albuminoide, și chiar acizi (acreli), din care cauză un asemenea vin este tulbure și aspru la gust.
  • 1910 Natura, VI, 31: Acreala, adică acizii din fructe, preface zaharul într-un amestec de glucoză și levuloză, adică îl intervertesc.

✧ Sint. CHIM. Înv., rar (Calc după germ. Sauerkleesäure) Acreală de trifoi = acid oxalic.
  • 1837 FACTOR Man. Ec., 7/22: La petele de păcură … trebuie să se îndepărteze și zgura fierului prin acreală de trifoi.
✧ Sint. CHIM. Înv., rar (Calc după germ. karbonische Säure) Acreală carbonică = acid carbonic.
  • 1871 Transilvania, nr. 8, 100: Acreala carbonică se suge din atmosferă prin frunze.
✧ Sint. CHIM. Înv., rar (Calc după germ. phosphorige Säure) Acreală fosforică = acid fosforic.
  • 1871 Transilvania, nr. 8, 99: Cali și acreala fosforică au pentru econom un preț mult mai mare decât natronul, ferul și carboniul.
✦ Aciditate.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1893 DDRF, I.
  • <1909–1910> Natura, V, 40: Dacă voim să conservăm o anumită aciditate (acreală) fructului, prin mijlocul temperaturilor joase, e necesar să-l culegem înaintea complectei lui maturități.

✧ Fig.
  • 1964 CĂLINESCU, Viața Eminescu, 279: Ca un dig de lemn putred, care-și mai proptește pieptul dospit de acreala umidității împotriva mugetelor năvalnice ale mării … conștiința lui Eminescu, obosită, mai luptă câtăva vreme împotriva asaltului tumultuos al imaginației.
6. Miros înțepător, iritant, greu de suportat.
  • 1914 AGÂRBICEANU, Arhanghelii, 256: Stai, drace, cum era să-mi uit! Te-nsori? îl întrebă de aproape Ungurean, răsuflându-i în față acreală de butoi.
  • 1938 Rev. Fundaț., nr. 11, 283: Mirosuri diferite, omenești. Miros de piele nerasă, de rufe murdare, de acreala unui tutun prost.
  • 1982 D. R. POPESCU, Tiron, 274: În acreala de fum de țigară ochii ei închiși păreau ai unui cadavru.
  • 1996 CĂRTĂRESCU, Orbitor, I, 13: Și dacă e adevărat că emisferele cerebrale s-au dezvoltat din străvechiul bulb olfactiv, duhoarea, damful metafizic, mirosul subțiorilor timpului, acreala de cârpă de vase a apropierii extazului, duhul de creson al nebuniei sunt, poate, gândurile noastre cele mai profunde.

– Pl.: acreli.

– Acru2 + suf. -eală. – Sensul 2, calc după germ. Säur e.

Referințe bibliografice:
1900 BARCIANU-POPOVICI, D.3; 1903 TDRG, I; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1 ; 1939 SCRIBAN, D.; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. acru2 (delr.lingv.ro).

Intrare de dicționar