Acțiunea de a (se ) acompania și rezultatul ei.
1.
Însoțire, asociere.
- 1857 Calendar Iași, II, 82/1: Fețile lor erau schimbate, ca la o vedenie sfăntă, și tăcerea cea universală în biserică, care urmă acum, și care se mai înălță prin acompanearea duiosului sunet a clopotelor mănăstirești, fu întru adevăr o scenă de acele prea mărețe și sfinte, care numai în fantasia cea mai mănoasă se pot închipui.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D.
- 1867 CANELLA, Vocab.
- 1885 România lib. (C.), nr. 2 245, 3: Un publicist german din America, descriind viața din orașele americane, vorbește între altele și despre o „Societate pentru acompanearea cuviincioasă” a damelor care n-au pe nimeni.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1932 A. VOINESCU, Jurn., 68: Gentilețea cu care m-au suit în mașina lor, apoi acompanierea până aproape de casă – schimb de adrese – am intrat iar în viață.
- 1943FRUNZETTI, Pegas, I, 283: Toată gama simțirilor omenești, de la veselia exuberantă, până la tristețea cea mai neagră, trecând prin acompanierea gravă a fenomenelor serioase ale vieții, cu manifestări emoționale exprimate artistic, se află în tezaurul culturii populare românești și al naționalităților conlocuitoare și vecine, deopotrivă formulate.
- 1990 D. Enc. Psihiat., III, 104: Astfel, în nevrozele motorii se remarcă nu numai o insuficiență volițională, ci și o acompaniere a acesteia cu ticuri, spasme sau alte mișcări motorii.
- 2011 MO, nr. 117, 21: Managerul de caz are responsabilitatea facilitării accesului copilului /adultului victimă și familiei la serviciile cuprinse în plan, prin sprijinul permanent acordat acestora, inclusiv acompaniere atunci când este cazul.
Încă 8 citate
2.
MUZ. Executare a unei partituri de acompaniament la o melodie principală.
- 1870 VOROBCHIEVICI, ap. SBIERA, Familia, 326: [Isidor Vorobchievici a publicat] în Cernăuți în anul 1870 un opușor: „Flori din Bucovina, opt cântece românești cu acompaniare de piano”.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- 1899 D. Muz. Voci., II, 148: Arta execuțiunei la g[reci] se numea aulodie sau auletica, când se raporta la aulos, și când se raportă la instr[ument]e de coarde kitarodie sau kitaristica, și anume după cum era chestiune de acompaniarea vocei sau de execuție pur instr[ument]ală.
- 1905 D. Muz. (1905), 16: Ca și orga, cu care seamănă în unele privițe, [armoniul] are mai multe registre. Față de pian are avantagiul că tonurile sună totdeauna cu lungimea prescrisă. De aceea e f[oarte] acomodat la instrucție în școală și la acompaniarea corului.
- 1956 ALEXANDRU, Instr. Muzic., 110: La acompaniere cobzarul folosește fie grupurile de coarde „de jos”, fie pe cele „de sus”.
- 1979 D. Muz. (1979), 79: Figurație, grup de note cu o anumită constantă ritmică, ce ajută la acompanierea unei linii melodice, prin descompunerea acordurilor.
- 1996 St. Cerc. Ist. Artei – Artă plast., 8: Această acompaniere „isonică” se aplică și cântărilor compuse de Anton Pann în execuții omofonice.
- 2008 D. Term. Muz.2, 69: Începuturile perioadei se întrepătrund cu practica it[aliană] de acompaniere a muzicii vocale polif[onice] cu un basso per organo sau basso seguente (sec. 16).
- 2014 Man. Educ. Muzic. X, 16: Parcurgând în continuare manualul, veți găsi principalele acorduri ce permit acompanierea melodiilor în tonalități accesibile vocii voastre.
Încă 8 citate
✧
P. ext.
- c. 1872 EMINESCU, Trad., 330: Aicea vocea are nevoie de cea mai mare bogăție de modulațiuni și de dominare asupra tuturor spețiilor de accent, căci vocea are să realizeze (pe deplin) în același timp și după trebuință elementul muzical din rime, greutățile în ritm și compozițiune create cu intențiune de poet, refrenul se reține întotdeuna cu o altă acompaniere, jocul cu sunetul și temeritatea în formarea vorbelor.
✧
Fig.
- 1946PANDREA, Portr., II, 22: Ce-au fost ideologiile naționaliste, decât muzică de acompaniere pentru noua burghezie românească aflată în proces de formație definitivă și dornică de a se înscăuna la conducere?
3.
Sint. (Calc după fr. mesures d’accompagnement) Măsuri de acompaniere = ansamblu de activități menite să asigure respectarea drepturilor socio-profesionale
ale persoanelor aflate în dificultate.
- 2000 Even. Zilei, nr. 2 303, 7: Totodată, sunt necesare măsuri de acompaniere corespunzătoare care să diminueze riscul asociat cu liberalizarea regimului de călătorie pentru cetățenii români în spațiul UE.
- 2006 Renașterea băn., nr. 5 156, 4: Pentru a rezolva numărul limitat de domenii în care mai este de lucru, UE a adoptat un set de măsuri de acompaniere.
- 2011 MO, nr. 281, 10: Din contră, măsurile de concediere colectivă în privința personalului din instituțiile și autoritățile publice al cărui raport de muncă izvorăște în temeiul unui contract individual de muncă se vor putea face doar în baza unor reglementări primare speciale, care vor cuprinde măsuri de acompaniere corespunzătoare, de natură să nu discrimineze această categorie de salariați față de salariații din mediul privat.
Încă 2 citate
– Pl.: acompanieri.
– Var.: acompaneáre, acompaniáre s. f.
– V. acompania.
Referințe bibliografice:
1955 DL, I; 1975 DEX; 2000 MDA, I; 2006 URSU – URSU, Împr. Lex., II; 2007 DEXI; 2015 Form. Cuv., IV, 284.