FILOZ., A. PLAST. Rar Teorie potrivit căreia evenimentele se pot produce fără o cauză determinată, în mod
accidental, hazardat; p. ext. lipsă de ordine; hazard.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1935 Epoca, nr. 1 784, 1: Tradițiunile dispăruseră pentru a face loc unei noi psihologii ce avea un caracter cu totul particular, ea fiind un amalgam de orientalism și de accidentalism, de unde pitorescul nu lipsea.
- 1963 Viața rom. (R. US), nr. 5, 99: Nu mai insistăm asupra faptului că întreaga atmosferă cultural-artistică din Occident – în care se stabilesc relații și corespondențe între „antipictura” abstracționistă și „anti-teatrul” sau „anti-romanul” literar, ca și între „accidentalismul” tașist și muzica „aleatorie” de exemplu – exercită o continuă, insidioasă, dar nu mai puțin greu de rezistat presiune asupra pictorului care frecventează „societatea înaltă”.
Încă 2 citate
✦
(Impropriu) Caracter particular, atipic; originalitate.
- 1938 Curentul, nr. 3 804, 3: Bine pusă la punct ca redacție și tehnică grafică, această revistă aduce o notă de accidentalism în preocupările didactice de la noi.
– Din fr. accidentalisme. Cf. eng. accidentalism.
