Înv.; prin Transilv.
1.
Conj. (De obicei în corelație cu el însuși) Ori, fie, sau.
- c. 1650 D. Val.-Lat.
- 1692 în D. Lb. Lit. Vechi, 42: Până iaste vie și tânără, ea-și dă dracului trupul său, acar fată, acar nevastă.
- <1760–1761> Biblia <1760–1761>, III, 204: Toate slugile împăratului … acar bărbat, acar muiare, nechemat înlontrul pridvorului împăratului de va întra, fără nicio îndoială îndată să se ucigă.
- <1780–1801> MICU, D.
- 1887 HEM, I.
- 1892 MÂNDRESCU, Lit. Pop., 222: Treacă aminul prin el Ca un taurac butaciu Printr-o ciurdă de vaci, Acar ca pintr-on cuptor țâgănesc.
- 1892 MÂNDRESCU, El. Ung., 29.
- <1897–1905> PHILIPPIDE, DLR (ms.).
- <1929–1938> ALR (SN), VI, 3221/334: Acar eu, acar tu.
- 1940 în An. Arh. Folk, VII, 62: Acar cununat, acar nu, eu tot o iau!
- <1950–1962> Antol. Proză Pop., I, 128: Bun înțăles, obiceiul lui el nu l-a lăsa, acâr ce-o face el, acăr ce-o fost el.
Încă 10 citate
✧
(Probabil pronominal)
- <1954–1959> Folc. Transilv., I, 61: Fost-am și eu cine-am fost, Unde-am văzut om frumos L-am făcut de-o șezut jos. Acar o fost ostenit L-am făcut de-o hodinit.
2.
Adv. Măcar; doar.
- c. 1650 D. Val.-Lat.
- sf. sec. XVII în D. Lb. Lit. Vechi, 42: Akar jest tu kraj fericat.
- 1697 ap. TAMÁS, Etym. Wb., 50.
- <1780–1801> MICU, D.
- 1825 LB, 365.
- 1887 HEM, I.
- 1892 MÂNDRESCU, El. Ung., 29.
Încă 6 citate
3.
Adv. Adică.
- <1930–1937> ALR, I, 291/285: S-o dus toț d-acasă ș-am rămas numa io cu dânsu, acar cu el.
– Var.: ácăr, ácâr conj.
– Din magh. akár.
Referințe bibliografice:
1913 DA, I1; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1931 CADE; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).
