ABURÍRE s. f.

Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
ABURÍRE s. f.
Acțiunea de a (se) aburi și rezultatul ei.
1. Evaporare (1). Cf. aburi (4).
  • <1691-1697> T. CORBEA, Dictiones, 187.
  • c. 1810 ȘINCAI, Învăț. Superșt., 97: Aceasta așa se face că în toate zilele nespusă mulțime de apă se rădică în văzduh din mări prin aburirea ce o pricinuiește căldura soarelui.
  • 1818 BUDAI-DELEANU, Lex. Rom.-Nemț., I, 155r/3.
  • 1822 DRLU, I.
  • 1825 LB.
  • 1829 Curierul Rom., nr. 76, 3221/32: Știut este că Marea Mediterană primește necontenit din Marea Atlantică, prin strâmtoarea de Gibraltar, o mare câtățime de apă care împreună cu apa râurilor împlinește apa pierdută prin aburirea mării.
  • 1834 FABIAN-BOB, Gheogr. Elem., 34/18: Vânturi, furtune și alte fenomene electrice arzetoare ... să nasc din aburirile pământului.
  • 1839 VAILLANT, Vocab.
  • 1840 KOGĂLNICEANU, Scrieri Cult., 455: Când săceta se prelungește, frunzele, nemaigăsind în aer hrana obicinuită și pierzându-și prin aburire zama cea mai trebuincioasă încetează de a înlesni creșterea și rodirea sămănăturilor.
  • 1842 Caiet Ist. Nat., 66r/5: Prin această îndoită funcție, a absorbirei și a aborirei, fiecare organ și, prin urmare, întregul trup să țin și cresc supt o formă determinată, însă strângând și înnoind fără încetare elementele substanției sale.
  • 1842 RUS, Icoana pământului, II, 104: Mai nesănătoasă este Holandia, Zelandia și Frisia, în care aborirea mării și a apelor stătătoare, nestatorniciea tâmpului, și apa rea de beut pricinuesc dese friguri rele.
  • 1850 ISER, Vocab.
  • 1851 FĂTU, Descr. Apei, 69/12: În asudătoarea umedă aburii cu care este încărcat aerul împedecând aburirea sudoarei ... ne pricinuește o mare greutate și neliniște.
  • 1861 ASACHI, Varia, 436: Aburarea apelor putride este atât de mefitică încât toată astă însămnătoare întindere nu este împoporată, decât numai pe la stații poștale, unde oamenii au aspectul de infestați, galbeni la față și umflați la trup.
  • 1888 SIMA AL LUI ION, Scrieri, 41: Pământul și cenușa împiedică aburirea părților gazoase și totodată nu lasă nici ca sărurile să se scurgă în pământ.
  • 1890 SIMA AL LUI ION, Scrieri, 74: Dacă însă aerul e departe de a fi plin de apă, deși cantitatea aburilor absorbiți de el poate fi destul de însemnată … pentru simțurile noastre el apare uscat și obiectele umede se usucă iute în urma evaporării (aburirii) repede.

2. Eliminare de aburi (4, 5); exalație (1), emanație (1). Cf. aburi (2).
  • c.1810 ȘINCAI, Învăț. Superșt., 96: Versul și șuieratul ce se aude în olcuțele cele cu țâțe mai lungi ... fără de îndoială nu deairilea vine, fără numai din aburirea apei ceii ferte.
  • 1830 CĂPĂȚINEANU, Mitol. Rum., 99/4: Atmosfera de mai jos trage la sineș aburirile, miroasele și vaporațiile pământului.
  • 1838 ALBINEȚ, Macr., 195/11: Mai cu samă vătătmătoare sunt aburirile mineralice și metalice.
  • 1842 RUS, Icoana pământului, III, 78: Unele ținuturi răsuflă aboriri stricătoare sănătății; așa: pământul dintre gurile apei Ganghes ..., mai multe locuri păduroase din Himalaia.
  • 1849 CORNEA, Encolpiul, II, 20/29: Aburi seau vapori se înțeleg aburirile ce ies din materii fluide seau umede, când se ferb pe foc.
  • 1889 B. Contemp., VIII1, 242: Cu umezeala păreților și cu aborirea în bucătărie s-a schimbat spre bine de la repărătură și după spargerea ușei? Aceasta mă interesează pe mine.
  • 1889 SIMA AL LUI ION, Scrieri, 47: În piele sunt o sumă de ghinduri (cam 300 milioane). Acestea scot din sânge prin asudare și aburire atâta apă la zi, câtă scot și rinichii, cam 1 kilo.

✧ Fig.
  • 1905 SADOVEANU, Fl. Ofil., 230: Apoi, printre straturile de flori rămase neveștezite de aburirile brumoase ale lui septemvrie, [Tinca] prinse a umbla și a culege.
✧ (Ca termen de comparație)
  • 1910 LOVINESCU, Crit. Doctr., 401: Am avut prilejul să scriu despre poeziile lui Cincinat Pavelescu ... când volumul trebuia iarăși să iasă, și acum ... îl țin aievea în mână, ca pe ceva prețios de care ți-i frică să nu se risipească printre degete, ca o aburire.
  • 1947 CHIHAIA, Blocada, 124: Vadul barului în formă de tunel secase și puținii credincioși părăseau neliniștiți locul peste care se lățea ca o aburire, mucegaiul verzui, scămoșit al nenorocului.
  • 1963 LĂNCRĂNJAN, Cordovanii, I, 6: În aer stăruie și se leagănă, ca o aburire, o mireasmă tare, dulce-amăruie.

3. MED. Procedură medicală ce constă în dezinfectarea încăperii cu diverse substanțe din care ies aburi sau din expunerea pacientului la aceste substanțe.
  • 1838 ALBINEȚ, Macr., 85/2: Cele mai multe ... înădușiri urmează din aburirea cărbunilor arzători într-un loc închis.
  • ante 1907 MARIAN, Bot. Pop., II, 205: În cazul cel mai rău – când are cineva răgușală – recurgem la aburire cu fiertură de sămânță de in.
  • 2002 BRĂTESCU-CERNOVODEANU, Biciul, 92: Există mijloace aproape infailibile de prevenire [a holerei] ... ținerea camerii de locuit în cea mai desăvârșită curățenie, aerisirea ei mai ales înainte de ora mesei sau aburirea atmosferei ei cu substanțe purificatoare.

4. Înv. Adiere. Cf. aburi (5).
  • ante 1849 CONACHI, Versuri, 136: Martur durerilor mele. Am pustiiul, ceri și stele ... Zefir, dulce aburire, Cu suspinul în unire, Luați a mea tânguire.
  • 1858 DRĂGHICI, Doctorul, 91/17: Picături să se pue în urechi sara și dimineața, păzindu-să foarte de vânt, ba și chear de cea mai mică aburire, care sporește sau rennoește durerea.
  • 1902 ADAM, Rătăcire, 65: Privirile ei aprinse de înmărmurire pipăiau împrejurimile răcorite de o aburire îmblânzită.
  • 1905 SADOVEANU, Fl. Ofil., 164: Sara era tăcută; aburiri răcoroase veneau din grădină; în întunericul cerdacului fânarul de la poartă arunca o lumină slabă.
  • 1928 PERPESSICIUS, Menț., I, 353: Fecioare mlădioase ... începeau danțuri așa de line și ușoare, încât parcă erau purtate de vălurile lor în aburirile vântului.

✧ (Ca termen de comparație)
  • 1894 PĂUN-PINCIO, Proză, 135: [Moșneagul] începea să cânte pe o țiteră, întâi lin, ca o aburire de vânt prin trestii, într-un pustiu imens.
✧ Fig.
  • 1921 PAPADAT-BENGESCU, Femeia, 384: De câte ori îl ținuse vântul în brațe, trandafirul acela fusese dezmierdat mereu dintr-o singură parte … Ar fi vrut s-o învioreze și pe cealaltă, să poruncească vântului, cu fluida aburire a gândului, să vie.
✦ Fig. Spirit (I 3), duh (4).
  • <1820-1830> CONACHI, Trad., 284: Ființele însuflate de cereasca aburire ... aleargă mare și mică fără de a se abate.
5. Exalare, împrăștiere de aburi de la mâncăruri sau băuturi. Cf. aburi (10).
  • 1909 SADOVEANU, Cânt. Amint., 295: Petrișor simți o aburire de vin, o suflare pe gura gârliciului.
  • 1949 CAMILAR, Negura, I, 67: Borșul se oprise din aburire, în oala de lut pusă pe prag.

✦ Fig. Amețeală.
  • 1907 SADOVEANU, Vremuri, 166: În ușoara aburire pe care o aducea vinul, privea cu ochi scânteind la tovarășul acesta pe care întâmplarea i-l adusese.
6. Pâclă ușoară, ceață rară; irizație.
  • 1911 SADOVEANU, Apa Morților, 142: Spre Moldova – totdeauna aburiri de ape ... Pare zarea aceasta așa de tainică! Parcă ascund ceva văile munților, după vălurile acestea ușoare.
  • 1935 SADOVEANU, Frații Jderi, I, 9: În livezile mânăstirii mai erau încă meri înfloriți; soarele îi pătrundea de o aburire trandafirie.
  • 1963 LĂNCRĂNJAN, Cordovanii, I, 229: Peste sat și peste hotar stăruia o adiere cenușie, o aburire nisipoasă. Răsărea și asfințea soarele, înroșind și însângerând zarea, la răsărit și la apus, dar ceața aceea ușoară și părelnică tot nu se destrăma.

✧ Fig.
  • 1919 PAPADAT-BENGESCU, Ape adânci, 96: Văd, când caut amintiri, numai ,,ochii” Cutezători și fugari, insinuanți, întrebători, timizi, admiratori, lingușitori cu făgăduieli, cu rugi ... ca niște iluzorii negustori de fanstasme topite în lichida aburire a pupilei.
  • 1935 STERE, Revol., II7, 611: Dintre valuri de aburiri de ametist, care acopereau dealurile verzi-albăstrii, răsăreau încă, în pete cenușii, siluetele orașelor ce se topeau în amurg.

✦ Fig., rar Amintire (vagă).
  • 1908 SADOVEANU, Însemnările, 435: Neliniștea nehotărâtă, aburirea din trecut, trezea spuza de pe alte neliniști mai proaspete.
7. IND. Expunere a unor materiale textile, lemnoase etc. sau a unor produse finite la acțiunea aburilor în vederea ameliorării unor proprietăți, a ușurării prelucrării lor ulterioare etc.
  • 1949 LTR, I.
  • 1957 LTR2, I, 27: Aburirea cherestelei de fag se face în instalații industriale numite aburitori ... în care se introduce cheresteaua care rămâne nemișcată.
  • 1962 DER, I, 9: Aburirea materialelor textile se efectuează cu scopul de a le pregăti pentru curățire sau vopsire, pentru relaxarea și înviorarea fibrelor, pentru fixarea dimensiunilor și a formei produselor finite etc.
  • 1972 D. Term. Tehn., 153: [Cimentul cu trass] dă rezultate bune la confecționarea pieselor de beton supuse aburirii.
  • 1993 D. Enc., I, 116: [Materialul ars este un material] degradat în urma unui tratament termic sau a aburirii la o temperatură prea înaltă.

8. Aprindere ușoară la față (cauzată de căldură sau de emoție); înfierbântare, îmbujorare.
  • 1934 STERE, Revol., I5, 1 220: Pe fața palidă a colonelului răzbi o usoară aburire de roșeață.
9. Acoperire cu picături foarte fine provenite din condensarea aburilor (4).
  • 1951 LTR, III, 82: Încălzitorul ... e folosit în timpul iernii pentru a încălzi aerul din vecinătatea parbrizului ... și a împiedeca astfel aburirea sau formarea unui strat de gheață pe parbriz.
  • 2013 DAN, 973: Instalație de încălzire aplicată mai ales pe parbrizul unui automobil pentru a împiedica aburirea geamurilor la frig.

– Pl.: aburiri.

– Var.: înv., pop. aburáre, înv. aboríre s. f.

– V. aburi.

Referințe bibliografice:
1894 PHILIPPIDE, Pr. Ist. Lb., 61; 1913 DA, I1; 1962 URSU, Term. Șt., 23; 1975 DEX; 1972 MDE; 1978 Form. Cuv., II, 90; 2007 DEXI.

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar