1.
Care are aspectul sau transparența aburului (5); alburiu, albicios.
- 1922 Viața Rom. (R.), nr. 4-6, 46: Întunericul alăturat ... era pătruns de răspândirea luminii fermecate și părea și dânsul ușor și aburiu.
- 1924 ARGHEZI, Moș Crăciun, 254: Într-o groapă albă, unde s-a frânt și desfăcut o minge aburie de ovăz, cincizeci de vrăbii vorbesc franțuzește și joacă, vioaie, o scenetă de bulevard.
- 1927 Viața Rom. (R.), nr. 1, 274: Patru turcoaice stau într-o cameră cu pereții gris-aburiu.
- 1936 SADOVEANU, Frații Jderi, II, 498: Era un bour bătrân cu coama neagră, însă cu celălalt păr deschis aburiu.
- 1941 Vremea, nr. 601, 9: Dar dincolo de dâlma aburie a Repedei ochiul nu mai avea ce să mai vadă.
Încă 4 citate
✦
Fig. Fără expresie; șters (4).
- ante 1964 VINEA, Lunatecii, 412: Deschise ochii. O privire fără lumină, plictisită, aburie.
2.
De consistența aburului; imaterial.
- 1930 ELIADE, Isabel, 27: Dacă diavolul ar fi o închipuire, o noțiune, o spaimă, o vechitură, un mit, răul ar fi aerian și aburiu, răul n-ar putea fi întrupat.
3.
Adj. Care scoate aburi.
- 1968 TITEL, Dejunul, 523: Toarnă ceaiul aburiu în cești, două cești cu porțelanul crăpat. Caută apoi în bufetul a cărui ușă are balamalele rupte, scoate de acolo o farfurie cu prăjituri vechi și-și cheamă bărbatul.
– Pl.: aburii.
– Abur + suf. -iu.
