Nimic de afișat

1 rezultat
ABUREÁLĂ s. f.
1. Transpirație (1).
  • <1760-1770> Meșt. Doft., 248: Se înlesnește slobozirea prisosului de stricăciune și abureala trupului.
  • 1846 EPISCUPESCUL, Practica, 114/26: Pătimesc cei mai mulți [bolnavi] de încuetura mistuielii, a udului și a aburelii trupului.
  • 1911 SADOVEANU, Apa Morților, 32: Maiorul Stahu răspunse bând un pahar de vin, și deodată se simți apăsat ca de-o mâhnire: i se tulburară privirile; o abureală ușoară i se împânzi pe obraz.
  • 1922 REBREANU, Păd. Spânz., 168: Invitația [doamnei Bologa] ei și răceala lui Apostol provocă o nouă abureală de sudori pe obrajii avocatului.
  • 1935 STERE, Revol., II6, 27: O doamnă, foarte brună, cu o abureală pe buza superioară, declară, fără jenă, din loja ei, numai la doi pași de stalul lui Răutu.
  • 1960 CĂLINESCU, Scrinul negru, I, 460: Carapacea mea răsuna nebună și se înfierbânta scoțând aburi. „Ia te uită! strigă stăpânul meu la geam, Seneca a ieșit la plimbare ... și-i iese din spinare o abureală…”.

2. Degajare de vapori, de mirosuri etc.; evaporare (1).
  • <1780-1801> MICU, D.
  • 1825 LB.
  • 1826 GOLESCU, Călăt., 63: La spatele cuptoriului, împotriva gurii [este], un alt coș de fier care este scos din cuptor, prin care iese căldură cu abureală, întocmai ca la cazanul care scoate rachiul, la care la fund îi arde focul.
  • 1850 ISER, Vocab.
  • 1870 CIHAC, D. Et., I, 1.
  • 1874 ODOBESCU, Pseudo-Cyn., 148: Se simte [sic!] miresmele răcoroase ale codrilor și, ca să zic așa, abureala pătrunzătoare a fiarelor sălbatice.
  • 1909 COȘBUC, Scrieri, I, 205: Aerul e plin de putoarea fumului de lampă fără sticlă, amestecată cu a fumului de tăciuni și poate și-al lulelei, plin de o nesuferită abureală de obiele ce se usucă pe cornul vetrii.
  • 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.
  • 1929 COMȘA, Zamfira, 17: Curcanul mi-a prins bine, lucru mare. L-am pus întreg pe masă, rumen și strălucind în abureală de-ți lăsa gura apă.
  • 1936 ARGETOIANU, Îns., VII, 298: Prin aburelile pământului, razele soarelui păreau că învie pentru o clipă pădurile pe jumătate moarte și despuiate, în liniștea imensității simțurile nu mai percepeau decât contrastele de lumină și umbră.
  • ante 1963 CĂLINESCU, Lauda, 214: Luând din căruță pâinea fierbinte pe la muchi, Aș frânge-o pe genunchi. Și-adulmecând cu nasul plăcuta abureală, Cu mâna salutând dogoarea triumfală, Sălbatec aș mușca din cașul de zăpadă, Ca vulturul din pradă.
  • 1963 CĂLINESCU, Teatru, 218: Puiul fript exală o dulce abureală.

✦ Înv. Suflare (II 1). Cf. abur (1).
  • 1894 DULFU, Păcală, 110: Priponită, văcușoara: haide toți la ea hoțiș Îi dădură-n cap cu barde, și de piele-o jupuiră; Apoi carnea-i – bucățele – între dânșii o-mpărțiră. Iară pielea, caldă încă de a vieții abureală, Peste gard au aruncat-o, în ograda lui Păcală.
✧ Expr. Prin vestul Munt. O abureală de căldură = puțină căldură. Cf. abur (6).
  • 1967 UDRESCU, Gl. Argeș: Nu e așa frig, dar o abureală de căldură nu strică.
  • 1990 E. POPOVICI, Scara, 75: Mama Maria făcuse dis-de-dimineața o abureală de caldură.
  • 1995 D. Expr. Pop., 89: Am făcut o abureală de căldură.

3. Suflare ușoară; adiere.
  • 1868 C. STAMATI, Feliurite, 485: Cuvinte care erau din vechi: Abureala zefirului. Cum se înțeleg astăzi: adiere, abia trage vântul.
  • 1886 SBIERA, Pov., 90: Fiecarele au început a rumpe pentru iubitul său ba de ici ba de colea, câte-o floricică frumușică, a se desfăta la cântecul păserilor, la mirosul florilor, la abureala aerului.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1894 VLAHUȚĂ, Dan, 50: Un voal alb, ușor înnodat sub bărbie, îi flutura pe sân încet, de-o abureală de vânt – părea o chemare discretă, un semn delicat, timid, abia înțeles.
  • 1898 Șezătoarea, V, 140: Când vântul suflă foarte puțin ... avem abureală.
  • 1901 VLAHUȚĂ, Rom. Pitorească, 99: Văi și coline sunt înecate de soarele arzător de iuliu și nici abureală de vânt.
  • 1921 VINEA, Pub., II, 201: E suficientă cea mai spălăcită abureală, cel mai anemic zig-zag în azurul unificat, pentru ca universitarul să-și plece chelia în pulberea uscată și să strige: „furtună!”.
  • 1933 IBRĂILEANU, Adela, 117: O ușoară abureală de vânt ... nu ne dădea niciun pic de răcoare.
  • 1969 SORESCU, Teatru, 49: A adiat puțină respirație peste zidurile astea. Puțină abureală.

4. Înv. Fiertură de plante folosită ca inhalant sau remediu sub formă de vapori.
  • 1885 DELAVRANCEA, Proză, I, 98: Orce umflătură e mai bine s-o moi, s-o răsufli, cu abureală de bozii.
  • 1910 BIANU, D. Săn., 496: Pe dinafară cu fiertură de nalbă să fac cataplazme de in, să spală rănile, să pun oblojeli, să face gargară; să mai fac abureli.
  • 1979 Enc. Etnobot., I, 40: În județul Ialomița, se scălda bolnavul răcit sau îi făceau abureli până începea să curgă nădușeala de pe el.
  • 2005 S. CIUBOTARU, Folc., 234: Remedii [pentru ulcior] comprese cu ... abureală.

5. Acumulare de aburi condensați în picături foarte fine, care se depun pe un obiect.
  • 1907 CARAGIALE, Schițe Nouă, 571: El s-așează la locu-i lângă fereastră, pe care o șterge bine de abureală cu căciula.
  • 1908 BRĂTESCU-VOINEȘTI, Întuneric, 148: E rece: se cunoaște după abureala paharului.
  • 1925 PILLAT, Limpezimi, 272: Cască gura Prin abureala sticlei, din stradă, liceene.
  • 1933 ARDELEANU, Viermii, 52: Gândurile se șterseră ca și abureala geamului peste care a trecut mâna.
  • 1950 CAMILAR, Negura, II, 90: Trec nemți spre front ... spuse bătrâna, și amândoi rămaseră tăcuți pe marginea patului, cu ochii pierduți în abureala geamului.
  • 1970 IVASIUC, Păsările, 174: Nu se putea dezlipi de geam și ștergea abureala mereu.
  • 2003 GRIDAN, Univ. Bijut., 179: Diamantele tăiate incluse în diverse bijuterii se pot recunoaște rapid astfel: ... abureala de pe un diamant veritabil dispare imediat, pe când la imitații persistă mai mult timp.

✦ Pâclă asemănătoare ceții sau fumului.
  • 1910 REBREANU, Nuv., I, 21: Umbre uriașe pășeau agale peste întreg cuprinsul ... și apoi se prăpădeau în zările scăldate-n abureală.
  • 1929 ARDELEANU, Am Ucis, 79: Lui Adrian îi părea că se împânzește în față-i toate obiectele din casă și el se pierde într-o abureală vânătă de fum de tutun.
  • ante 1949 COCEA, Schițe, 94: În stânga noastră Vezuviul fumegă leneș, desenează pe cer o abureală ușoară, ca fumul care iese pe coșul unui vapor ancorat în port.
  • 1955 P. DUMITRIU, Cron. Fam., II, 144: Era o zi luminoasă dar încă rece, soarele strălucitor lumina printr-o abureală albăstrie și glacială.

✧ Fig.
  • 1925 PILLAT, Pe Argeș, 25: Prin abureala vremii nu s-a schimbat nimica ... Dar din adânc de oglindă în față, mi-a zâmbit În jilțul ei – ca-n vremea când eram mic – bunica.
  • 1932 STERE, Revol., I3, 628: Tania nu înțelese motivele acestei emoțiuni ... Vania surâse ușurat. Abureala momentană dispăru și, în adevăr, el nu vedea înaintea lui decât pe tovarășul șăgalnic, totdeauna voios și drag.
  • 1947 C. DELAVRANCEA, Arpegii, 175: Scherzoul este un vals țesut de sonorități variate, într-o abureală polifonică, care evocă balul unei societăți rafinate.
  • ante 1963 VOICULESCU, Integr. Prozei Liter., 648: Pe urmă, un soi de abureală se lăsa pe ochii tuturor, așa că parcă nu vedea nimeni cum Petrea lăsa țitera.
  • 1968 SORESCU, Teor. Sferelor, 135: Căci ce reprezintă el [cinematograful] decât o oglindă scumpă, pusă în fața vedetelor care-și trăiesc viața parcă-și fac sprâncenele? ... Tot ce putem face e să întindem mâna și s-o ștergem din când în când de abureală.
  • 1982 P. GEORGESCU, Solstițiu, 17: Cum arătaseră părinții săi? O abureală, un fum ușor, risipindu-se în vreme.

✧ (Ca termen de comparație)
  • 1919 DAVILA, Scris., 238: E o negură, ca o abureală, care te înconjură câteodată; să te aperi contra calomniii, treacă-meargă (te duci la jurați) nu poți, însă să te aperi contra insinuării calomnioase. E ca și cum te-ai escrima cu o spadă în contra ceței.
6. Fam. Vorbărie, construcție intelectuală fără conținut; arg. vrăjeală (2).
  • 1906 GORUN, Faust, 20: O tu, lucire-a lunei pline, ... Din abureli savante mintea-mi scoasă Să-mi răcoresc în roua-ți sănătoasă!
  • 2004 MIHĂILESCU, Lit. Postceauș., I, 13: Culmea e că – masochism mioritic? – și nouă ne plac al naibii evaziunea din exact și datul cu tifla din hamacul improvizației, aburelii și fatalismului.
  • 2006 în DCR3: Spre deosebire de alți confrați, cuvintele lor au depășit obișnuita abureală cu care se face trecerea de la prezentarea artistului la paharul cu șampanie.
  • 2009 Apostrof, nr. 2, 13: Vor mai fi fiind oameni cărora le place vorbitul pe înțeles, evitarea aburelii, privitul adânc în ochi, eleganța simplității și a liniarității.

✦ Păcăleală, minciună.
  • 2002 MIHĂILESCU, Lit. Postceauș., III, 391: [Cartea] e în chip acut oportună, în abureala automistificatoare ce ne înconjoară, sau că e totalmente inoportună.
  • 2002 MIHĂILESCU, Lit. Postceauș., III, 148: De obicei, adolescența este caracterizată de ochiul vigilent al părintelui prin abureală obraznică, utopism agasant, agresivitate latent-amenințătoare.
  • 2004 în DCR3: Socoteala a fost că sigur din abureala asta pică la partid un ce electoral.
  • 2009 Even. Zilei, în DCR3: Reducerile din supermarketuri, doar o abureală de aprilie.

7. Fig. Stare de beție.
  • 1995 MIHĂILESCU, Lit. Postceauș., III, 81: Cum de-a ieșit din stufărișul băltit, din dulcegăria molcom-idiotizantă, din abureala muscalo-viticolă a Moldovei … – atât spirit, atâta erudiție tratată ludic, cinic și coroziv.

– Pl.: abureli.

– Var.: înv., rar aboreálă (1825 LB; 1850 ISER, Vocab.) s. f.

– Aburi + suf. -eală.

Referințe bibliografice:
1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 1931 CADE; 1975 DEX; 2006 NDU; 2007 DEXI; 2011 DELR, I, 8.

Nimic de afișat

Intrare de dicționar