1.
Caracterul a ceea ce este absurd (1); înv., rar nedreptate (1).
- 1829 POTECA, Filos. Cuv., 111/19: Iar deaca, din fieșcare parte a spunerii despreunătoare sau din cea ipoteticească și despreunătoare amestecată, să adună nouo sinepii, va ieși un sillogismu preabun, dillima numit, carele, cu cât mai mult este bun spre a arăta absurditatea (nedreptatea) punerii, cu atât mai lesne cade și în sofism.
- 1848 BREZOIANU, Învățătorul, 189/18: Fă ca să i se cunoască absurditatea acestei mode, ca o bună scrisoare, și mai cu seamă o semnătură (iscălitură) simplă și citiață, să treacă ca o dovadă a unei bune educații.
- 1856 TEULESCU, Cesar, 54: Napoleon vedea prea bine absurditatea istorică a caracterului contradictoriu al lui Catilina ș-a conjurațiunei sale.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1870 HASDEU, Pub., II2, 122: Să dea Providența ca surora noastră cea mare din Apus să înțeleagă cu o oară înainte absurditatea cosmopolitismului.
- 1871 MAIORESCU, Discursuri, I, 22: Adevărata absurditate a revoltei de la 8/20 august 1870 stă însă în presupunerea de la care pornise.
- 1878 Telegraful (Buc.), nr. 1851, 1: Deși absurditatea acestor acusațiuni devine evidentă de la prima lor enunțare, totuși e bine să restabilim faptele.
- 1888 Lupta, nr. 522, 2: Avem două tipuri de monomani, conscienți și inconscienți. Cei conscienți își dau seama de absurditatea ideilor ce susțin, de ridicolul ce produc, și cu toate acestea nu pot face altfel.
- 1906 GALACTION, Clopotele, 123: Dar de când am intrat în acest locaș, n-am primit până astăzi niciun prieten, nicio cunoștință, care să nu-și creadă de datorie să mă invite la o discuțiune de principii și să caute să mă convingă de absurditatea faptei mele.
- 1928 PATRAȘCANU, Proză, II, 139: Din când în când se uita la ei ... și de fiecare dată constata absurditatea tonului [cromatic].
- 1934 IONESCU, Pub., I, 211: Absurditatea cauzalității nu poate atenua durerea lucrului cauzat.
- 1936 BLECHER, Întâmplări, 83: Absurditatea și stupiditatea lucrurilor pe care le înșira Ozy mă loveau în cap ca niște ciocane puternice.
- 1940 ARGETOIANU, Îns., VIII, 536: Pe când eu unul stam pleoștit într-un jeț și căutam să despic absurditatea situației mele … Rioșanu se ocupa de siguranța noastră.
- 1941 CĂLINESCU, Ist. Lit. Rom., 514: Tot farmecul situației, realizat în parte, ar consta în fabulositatea însingurării și în absurditatea tristeții, adică în poezie.
- 1975 CROHMĂLNICEANU, Lit. Rom., III, 88: Jeannot demonstrează absurditatea procedurilor judiciare și pulverizează noțiunile fundamentale de drept.
- ante 1984 V. LOVINESCU, Interpretarea, 142: Vom expune tema principală a baladei; absurditatea ei inițială va izbi pe toată lumea.
- ante 1994 T. POPOVICI, Cartierul, 85: În aceste câteva zile de ocupație străină, Ninel, deși înfricoșat mai mult de absurditatea unui destin istoric decât de iminența morții … își îmbărbăta tovarășii de captivitate flămânzi, murdari și nedormiți sub cerul liber.
- 2004 DJUVARA, Ist. Adev., 90: Absurditatea presupunerii că viitorul e conținut în întregime în trecut ne apare ca evidentă când încercăm s-o aplicăm acelui caz-tip de fenomen uman care e creația artistică.
- 2012 ȚURCANU, Dramaturgia, 93: Absurditatea situaţiei subliniază prostia personajelor, face publicul să gândească la sensul propriei existenţe.
Încă 18 citate
2.
(Mai ales la pl.) Situație, împrejurare, idee etc. absurdă, stupidă, nedreaptă; aberație (3), inepție.
- 1831 HELIADE-RĂDULESCU, Gram. Poez., 28/7: Poema să aibă prea mari frumuseți ce să fie sprijinită, cu toată grămada de nebunii și de absurdități.
- 1838 NEGRUZZI, Negru pe alb, 226: Știu că e o absurditate a se bate cineva pentru ochii unei actrițe, fie verzi ori albaștri.
- 1840 POENARU – AARON – HILL, Vocab., I, 7.
- 1846 BĂLCESCU, Scrieri, I, 167: Materia și spiritul ce compun omul sunt așa de strâns unite împreună, una înrâurează atât de mult asupra celuilalt, încât a pretinde a însemna acurat hotarăle lor se pare o absurditate.
- 1848 NEGULICI, Vocab.
- 1857 POLIZU, Vocab.
- 1858 HELIADE-RĂDULESCU, Biblicele, 142: Primele-mi ocupații fură de-a forma o limbă unitară, compusă din elementele tutulor provințielor României, curățită de toate absurditățile eterogene.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1860 Dâmbovița, nr. 68, 268: Cât pentru competența Camerei, e învederat că ar fi o asurditate să zică cineva că Camera nu e competinte a interpreta.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
- 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
- 1868 Românul (Z.), 16 iunie, 1: Ar fi o assurditate de a ne referi la nescanti premise contradictorii pentru a trage o concluziune exactă.
- 1879 CONTA, Metafiz., 376: Legenda aceluiaș zeu ... e plină cu absurdități, fiindcă este un amalgam de mai multe legende contradictorii.
- 1884 DOBROGEANU-GHEREA, St. Art., I, 54: Mulți tovarăși veți găsi la absurditățile dv. economice, dar în privința logicii sunteți unic în felul dv.
- 1886 STEINBERG, D.
- 1887 I. NEGRUZZI, Cópii de pe natură, 293: Dacă, acolo unde criticul a văzut o curată absurditate, mulți cetitori, a căror nivel intelectual n-ar fi mai înalt decât acel al autorului respins, ar găsi scrierea foarte bună?
- 1892 ZAMFIRESCU, Pub., I, 337: Rareori ți se va întâmpla, zice Leopardi, să trăiești la un loc multă vreme cu o persoană, chiar foarte civilizată, fără ca să nu descoperi în ea ... o ciudățenie, o absurditate sau bizarerie, care să te minuneze.
- 1893 Lupta, nr. 1 984, 2: E prodigios numărul de absurdități cari se debitează astăzi despre ameliorarea stărei femeilor.
- 1904 CHENDI, Foiletoane, 92: Ceea ce ni s-a părut la început complicat, ni se dezvăluie de cea mai patentă absurditate.
- 1912 GALACTION, Clopotele, 187: Printr-o absurditate zadarnic corectată, crizantemele sunt, din ziua aceea, pentru mine, originare din Japonia.
- 1922 R. ROSETTI, Scrieri, 395: Ateistă convinsă, [Eufrosina Manu] discuta bucuros despre religie și, dacă zicea lucruri crude despre popi și despre ceremoniile religioase, din gura ei nu ieșeau niciodată absurdități.
- 1929 SADOVEANU, Zodia, 202: [Paul de Marenne] simți în sine o mustrare pentru asemenea absurditate.
- 1935 SEBASTIAN, Jurn., 23: În concluzie ultimă, „politică internă” e o absurditate.
- 1941 CĂLINESCU, Ist. Lit. Rom., 695: „Cântecele de ospiciu” sunt ieșite din plăcerea pentru absurditate a spiritului înveselit și răspund aceleași concepții estetice care i-a dus pe suprarealiștii de la „unu” să caute dicteurile automatice ale alienaților.
- 1944 PRODAN, Transilv., 62: În acest număr, desigur, majoritatea e maghiară, și de aceea, numai de aceea, nu e o absurditate ca limba ei și neamul ei să stea deasupra celorlalte.
- 1947 NEGULESCU, Filos. Renașt.2, III, 398: Altfel natura ar fi absurdă, fiindcă ar voi scopul fără să voiască mijloacele, și această absurditate n-o putem admite fără a înjosi înțelepciunea divină.
- 1968 D. R. POPESCU, Teatru, 239: Cum să ajungă un actor împăratul Romei, nu vezi ce absurdități spui?!
- 1970 BLANDIANA, Calitatea, 25: Am fost născut într-un secol cu absurditățile și minunile posibile.
- 1984 SIMION, Scriit., III, 429: Comedia cu multe absurdități simpatice s-a transformat pe negândite în altceva.
- 2012 ȚURCANU, Dramaturgia, 67: Tineretul studios înviora aceste reprezentaţii ale teatrului universitar cu absurdităţi şi comism.
Încă 30 citate
– Pl.: absurdități.
– Var.: înv., rar asurditáte (scris și: assurditáte) s. f.
– Din fr. absurdité, lat. absurditas, -atis, it. assurdità.
Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I.; 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1955 DL, I; 1958 DM; 1965 DN; 1975 DEX; 1993 D. Enc., I; 2007 DEXI; 2011 DELR, I, 8.
