Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
ABSOLUTÍST, -Ă s. m. și f., adj.
1. S. m. și f. Adept al absolutismului (1).
  • 1848 NEGULICI, Vocab.
  • 1857 POLIZU, Vocab.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D.
  • 1862 ANTONESCU, D., 14: Cei ce țin de absolutism se numesc absolutiști.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
  • 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
  • 1869 HASDEU, Pub., II1, 67: România întreagă este prea întinsă pentru absolutiștii noștri.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1871 LMD, I.
  • 1882 EMINESCU, Pub., V, 121: [Fostul domn] n-a făcut decât ceea ce orice absolutist face, el a lovit în puterile istorice ale țării.
  • 1890 BARIȚIU, Ist. Transilv., II, 667: Lupta între absolutiști și liberali a curs în vreo doi ani împregiurul monarhului junișor.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1931 BĂNUȚ, Tempi, 316: Ești un absolutist feroce, care vrei să încătușezi libertatea de gândire și voința mea de om modern.
  • ante 1961 BLAGA, Gândirea Rom., 68: Iosif, absolutistul „filantrop” de mai târziu, căuta să facă bine, dar un „bine” așa cum îl înțelegea el.
  • 1999 GEORGE, Reveniri, 192: Vechea lume a lui Caragiale, care, după primul război mondial, începuse să alunece spre aceea a lui Tudor Mușatescu, a intrat în criză, s-a prefăcut parțial lăuntric și a fost invitată să dispară de diverșii absolutiști pe care i-am avut pe cap.

✧ (Adjectival)
  • 1879 EMINESCU, Pub., II, 166: Singurele reforme mai mult sau mai puțin priitoare treptei țărănești le-a făcut un domn absolutist, Cuza-Vodă, Dumnezeu să-l ierte.
  • 1899 CHENDI, Period., I, 301: Numai germanii stau cu mâinile în sân „purtând livree de servitori ai stăpânilor absolutiști”.
  • 1925 ZELETIN, Neolib., 27: În asemenea condiții, ce caracterizează începuturile oricărei burghezii, se alcătuiește o forță centrală, care guvernează în mod absolutist.
  • 1955 LL, I, 38: În portretul lui Ludovic al XIV-lea, recunoaștem o serie de trăsături tipice ale unui monarh de tip feudal absolutist.
  • 1977 IORDAN, Mem., II, 166: Am vizitat [muzeul] „Escorial”, opera integrală ca spirit a celui mai absolutist dintre toți regii Spaniei: Filip al II-lea.
  • 1988 D. Inst. Feud., 176: Prin acest ansamblu de măsuri, vechiul drept de patronat și-a modificat importanța juridică, devenind un accesoriu al unui drept mai larg de intervenție, coordonare și control și în acest domeniu din partea șefului absolutist, dominat de concepția iluministă a monarhiei.

2. Adj. (Despre state, regimuri politice) Care se bazează pe absolutism (1); înv. absolutistic (2).
  • 1871 MAIORESCU, Discursuri, I, 80: În Rusia absolutistă țarul este și capul Sinodului.
  • 1886 KOGĂLNICEANU, Orat., III3, 348: Sub regimul absolutist, la Curțile judecătorești superioare se numiseră mai mulți români, doctori în drept, absolvenți etc.
  • 1909 ZAMFIRESCU, Pub., II, 11: Prinși între împărățiele cele mai strașnice din Europa, absolutiste și militare, cari voiau să ne încorporeze fiecare la rândul său, bărbații noștri politici au avut totul de creat, o istorie a trecutului, o pază a momentului și o constituție a viitorului.
  • 1918 ZAMFIRESCU, Pub. Mem., 49: Frederic-Wilhelm al III-lea și regina Luiza au transformat monarhia feodală absolutistă a veacului al 18-lea într-un stat modern, care-și trăgea puterea din sentimentul național.
  • 1929 ARGHEZI, Semne, III, 83: Idolatrie și tabu personal constituie o specialitate neoccidentală și face parte din mentalitatea civilizației asiatice, a pașalâcului pe viață și a imperialismului absolutist.
  • 1930 CAMIL PETRESCU, Ultima noapte, 553: Țara Românească ar avea o oarecare șansă de rezistență glorioasă ... aci la răspântia a trei mari imperii absolutiste.
  • 1934 NEGULESCU, Geneza, 97: Și dacă altădată, sub vechiul regim absolutist, participarea oamenilor obișnuiți la această viață era excepțională, astăzi ea, nemailovindu-se de nicio piedică, de la generalizarea sistemului constituțional încoace, a devenit curentă.
  • <1942-1950> NISTOR, Ist. Bucov., 95: Nestânjeniți de autoritatea de stat, bucovinenii se gândeau cu compătimire la frații lor din Moldova, unde regimul absolutist al principelui Mihai Sturdza suprimase cu forța orice încercare de liberă manifestație politică.
  • ante 1961 BLAGA, Gândirea Rom., 23: Politica economică a statelor occidentale, angajate în regimuri absolutiste, este animată de principiile mercantilismului.
  • 1971 Ș. PAPACOSTEA, Olt. Austr., 201: Un episod tipic al conflictului dintre un stat absolutist și o clasă dominantă refractară procesului de centralizare s-a desfășurat în Oltenia în cele două decenii ale stăpânirii austriace.
  • 1991 ABC Ec. Piață, 19: Clasicii economiei politice, de pildă, comparând economia de piață cu cea a Evului Mediu și cu regimurile absolutiste feudale, o caracterizau în felul următor: … Subiectul vieții economice este individul.
  • ante 2005 MARINO, Libertate, 51: Într-un regim absolutist, revendicarea libertății politice este practic imposibilă. Însă ideea presei libere începe să-și facă loc, tot mai vizibil, în conștiințe.

✧ (În compuse)
  • 1908 DOBROGEANU-GHEREA, St. Art., III, 499: Față cu acest fond social superior, această stare reală de fapt atât de schimbată, stă o formă politică, o stare formală de drept absolutisto-țaristă, birocrato-asiatică, care nu mai corespunde cu fondul social, o haină veche care nu mai încape pe corpul crescut al Rusiei.
  • 1910 DOBROGEANU-GHEREA, Neoiob., 367: Statul țărănist ... având în mâna sa o putere așa de formidabilă cum e marea industrie, ar întrebuința-o în propriile sale interese, devenind un stat hipertrofiat, absolutisto-parazitar și ruinând astfel industria casnică țărănească nu în folosul dezvoltării industriale a țării, ci în propriul său folos.
  • 1959 St. Form. Cuv., I, 171: Așezarea adjectivelor poate varia în funcție de intenția aceluia care le folosește ...: economico-social, politico-cultural, psihico-social, etico-social, idelologic, absolutisto-polițist.
  • 1972 Boicu, Austria, 47: Ascendența dobândită de militari, organizarea și atribuțiile poliției, lipsa libertăților publice, ca și concordatul încheiat cu Vaticanul în 1855, întregesc tabloul unui stat absolutisto-militar și clerical, definindu-i pilonii pe care se sprijinea, între care cel mai prețuit era, neîndoielnic, poliția.

✦ P. ext. (Despre organizații, partide politice) Care susține absolutismul (1).
  • 1862 ANTONESCU, D., 66: Introdus în Francia, în 1810, [consiliul] denota partidul absolutist la curtea lui Carol X.
  • 1889 România Lib. (C.), nr. 3 428, 2: Oratorul zice că în orice partid, fie conservator, absolutist, oricum ar fi, se pot găsi principii socialiste, dar la liberali, nu.
  • 1938 Rev. Fundaț., nr. 4, 117: Mai întâi apar cele patru partide principale de pură ideologie politică care acționează în cadrul Statului național și anume: Partidul absolutist care cere o monarhie neîngrădită, sprijinită pe clasele privilegiate...

3. Adj. (Despre concepții, idei etc.) Care aparține absolutismului (1), care se referă la absolutism, care ține de absolutism; înv. absolutistic (1).
  • 1872 GHICA, Conv. Econ., V, 165: [Românii] să nu aibă a se teme nici de tendințele absolutiste dinîntru, nici de speranțele de cotropire dinafară.
  • 1885 EMINESCU, Pub., III, 51: Deosebirea ... între epocele trecute și cea modernă este că odinioară ... ideile absolutiste, ca idei de stat, erau mai universal răspândite.
  • 1899 CHENDI, Period., I, 272: Împăratul Frantz a mers cu aceste vederi până a dușmăni și învățământul liberal, pretinzând ca și acesta să aibă caracter absolutist, pendent fiind de monarh.
  • 1922 R. ROSETTI, Scrieri, 442: Mihalache Sturdza ..., cunoscând bine Rusia ... a preferat să trimată pe fiii săi în altă țară și a ales în acest scop Berlinul, Prusia fiind atunci, după Rusia, statul din Europa în care domneau principiile cele mai absolutiste.
  • 1928 D. GUSTI, Pag. Alese, 268: Cultura poporului nu este acea concepție învechită a culturii populare ce domnea pe vremuri absolutiste despre popor.
  • 1931 GAFENCU, Îns., 50: Greutățile se adună astfel încât, în mai puțin de două luni, ele vor exclude ... orice fantezii și capricii „fasciste” sau „absolutiste” și vor sili pe rege să renunțe la sprijinul și sfatul unor personagii de talia lui Blank.
  • 1946 NEGULESCU, Filos. Renașt.2, II, 397: Cum se împacă, însă, această teorie liberală a dreptului popoarelor de a depune și pedepsi pe suverani, cu concepția absolutistă a suveranității?
  • 1967 PRODAN, Supplex, 10: După atâta timp de experiență absolutistă, după această lungă întrerupere, și în Ungaria, și în Transilvania, sunt convocate iarăși Dietele.
  • 1968 Ist. Lit. Rom., II, 232: Politica absolutistă a regimurilor regulamentare, departe de a reuși să stingă focarele de nemulțumire, le-a ațâțat mai mult, determinând elementele cele mai radicale să adopte forme de luptă insurecționale.
  • 1984 O. DRIMBA, Ist. Cult., I, 176: Sub domnia lui David încep să apară clare tendințe absolutiste.
  • ante 2005 MARINO, Libertate, 134: Toate [ideile noi] sunt de inspirație revoluționară franceză, radical ostile ordinii absolutiste feudale.

✧ (Adverbial)
  • 1984 O. DRIMBA, Ist. Cult., I, 498: Regele purta titlul de „minos” – care probabil că la început fusese un nume propriu – și se considera, ca în multe monarhii orientale, fiu al divinității supreme. Prin urmare, ca rege era suveran de esență și de drept divin. Guverna absolutist, asemenea faraonilor.
4. S. m. și f., adj. (Persoană) care acționează, gândește intransigent, care dă dovadă de absolutism (2).
  • 1884 DOBROGEANU-GHEREA, St. Art., I, 98: Metoda întrebuințată de școala burgheză este a tuturor absolutiștilor (în știință), metoda deductivă.
  • 1941 CĂLINESCU, Ist. Lit. Rom., 484: Spiritul său [al lui Dobrogeanu-Gherea] e utopic, absolutist și totuși cu oroarea ideilor generale, a „metafizicei”.
  • 1967 BĂNCILĂ, Teor. Cun., 109: Fiecare (dacă n-a fost sceptic ori dacă nu s-a răzbunat făcând pe scepticul și devenind astfel tot un absolutist) a crezut că e Columbul Americii realității (iar uneori au cerut să li se pună asta ca epitaf).

✧ Adj. P. ext. (Despre atitudini, idei etc.)
  • <1938-1948> STREINU, Crit. Liter., II, 156: Printre admiratorii mărturisiți ai marelui poet Charles Baudelaire, de la noi, Al. T. Stamatiad și Al. Philippide, primul absorbit în idolatria și absolută și absolutistă de trei decenii a maestrului ... au tipărit două cărți cu însușirea netăgăduită în primul rând de a face dorit originalul.
  • 2003 PLEȘU, Despre îngeri, 214: Pentru a deosebi binele de rău cu finețea necesară, de la înălțimea optimă, fără pripa judecării semenilor și fără orgolii absolutiste, e nevoie de o perspectivă la care ființa creată nu are acces.

✧ (Adverbial)
  • 1994 MIHĂILESCU, Lit. Postceauș., III, 298: De obicei, alergia la referințe – semn de orgoliu, desigur, de acută conștiință a propriei unicități – îi caracterizează pe „lebensfilosofi”, pe cei care trăiesc fierbinte și totalitar ceea ce alții gândesc la rece și ... absolutist.

– Pl.: absolutiști, -ste.

– Din fr. absolutiste.

Referințe bibliografice:
1906 ALEXI, D. Rom.-Germ.2; 1913 DA, I1; 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 1931 CADE; 1958 DM; 1961 DN; 1975 DEX; 2006 NDU; 2011 DELR, I, 7; 2013 DGS.

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar