Tranz. A atribui unei laturi sau unei însușiri a unui lucru o valoare absolută prin ignorarea
caracterului relativ, condiționat sau prin ignorarea contextului; a considera o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul
căruia îi aparține.
- 1936 CIORAN, Schimbarea, 24: De altfel, dialectica, absolutizând procesul și istorizând cosmosul, refuză – teoretic vorbind – escatologia.
- 1943 FRUNZETTI, Pegas, I, 125: Istoria artei ne oferă … suficiente exemple de mistificare … a unui ideal estetic nemaicorespunzător noii viziuni a lumii, determinată de progresele cunoașterii veacului, dar convenabil claselor dominante, care-l absolutiza și-l oficializa.
- 1948 Contemp. (S.), nr. 107, 4: A rezolva problema doar în mod abstract ... înseamnă a considera talentul izolat de realitatea vieții, a-l absolutiza, a-l idealiza.
- 1962 Scânteia, nr. 5 420, 2: Un anumit snobism intelectual tinde ... să absolutizeze talentul, să-l considere demn de a fi divinizat sub orice formă s-ar manifesta.
- 1969 Teatrul (R.), ianuarie, 78: Am absolutizat această problemă.
- 1972 BRÂNCUȘ, St. Ist. Lb., II, 136: În fonetică rezultatele reconstrucției sunt de mai mare siguranță decât în morfologie și vocabular – ceea ce a făcut ca în lingvistica epocii această metodă să fie absolutizată de unii la domeniul fonetic.
- 1975 GULIAN, Bazele ist., 52: Societatea sau statul sunt absolutizate în așa fel încât personalitatea se dizolvă în structuri economice și social-politice.
- c. 1980 NOICA, Devenirea, II, 183: Ontologia a consimțit separației, silită fiind sau să admită caracterul abstract al ființei separate, sau dimpotrivă, să treacă de partea acesteia tot concretul ca separată și s-o absolutizeze, într-o concrețiune strivitoare pentru realitate.
- 1983 PAPU, Motive liter., 25: De aceea, atunci când le capătă [bunurile], în urma unui schimb dezavantajos, le absolutizează inconvenientele, trecând, astfel, la un alt schimb și mai dezavantajos.
- 1997 D. Dr. Muncii, 719: Niciunul din cele două sisteme nu trebuie absolutizat, deoarece, duse la limită, nu pot decât să dăuneze bunei înfăptuiri a justiției în pricinile civile.
- 2011 D. Logop.2, 286: Behaviorismul consideră conștiința ca fiind un plan mistic, iar psihanaliza absolutizează inconștientul.
Încă 10 citate
✧
Absol.
- 1961 Gazeta liter., nr. 11, 6: Singurul lucru de care trebuie să ne ferim este să nu absolutizăm.
✧
Refl. pas.
- 1943 FRUNZETTI, Pegas, I, 171: Orice aventură a eului, privindu-l în chip inexorabil, se absolutizează.
- 1964 SIMION, Proza Eminescu, 240: Sentimentul ... se absolutizează, ca pasiunea pentru un astru.
- 2007 DEXI: Se absolutizează ideea de dreptate.
Încă 2 citate
✧
Refl. Rar
- 1980 I. VULPESCU, Arta Convers., 333: Avem momente în viață când ne credem unici, când ne absolutizăm.
– Prez. ind.: absolutizez.
– Absolut + suf. -iza sau din fr. absolutiser.
Referințe bibliografice:
1975 DEX; 1978 DN3; 1993 D. Enc., I; 2006 NDU; 2007 DEXI; 2011 DELR, I, 7.