Acțiunea de a abjura și rezultatul ei; renunțare, publică și solemnă la o credință religioasă; renunțare la o doctrină, la o opinie etc.; înv. abjurație; lepădare (II 5).
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
- 1889 BARIȚIU, Ist. Transilv., I, 285: [Clerul catolic] pretinde supunere necondiționată de la acatolici, abjurarea credinței și reîntoarcerea în sânul Biserecei Catolice.
- 1893 DDRF, I.
- 1898 Enc. Rom., I.
- 1898 STAMATI-CIUREA, Resunete, 93: În cel mai puternic din aceste state noi, în cel al francilor, se întrebuința la botezuri o formulă de abjurare, care-i de tot caracteristică, folosită fiind veacuri întregi.
- 1941 BĂNCILĂ, Metafiz., 139: În bălți visează divinitatea: ea e un vis al demiurgului, o reverie, o idilă a lui, în momente când el însuși nu e mulțumit de realitatea pe care a făcut-o și vrea să se refugieze în abjurare.
- 1941 CĂLINESCU, Ist. Lit. Rom., 601: La ceremonia abjurării, apăsată de educația ei orientală, fata are o tragică comoție.
- 1943 FRUNZETTI, Pegas, I, 58: „L’Infinito” a lui Ludovico Agostini ... avea să aducă arderea pe rug a lui Giordano Bruno și abjurarea lui Galileo Galilei de la teoriile heliocentrice, sub presiunea dogmei religioase.
- 1969 Teatrul (R.), nr. 1, 100: Actul de abjurare ... se arăta un act-limită de înțeleaptă opțiune față de alternativa unui sfârșit de martir.
- 1995 PATAPIEVICI, Cerul, 32: Decadența intelectuală accelerată în care intră Italia după abjurarea lui Galilei face din această parte a istoriei o traumă națională.
Încă 11 citate
– Pl.: abjurări.
– V. abjura.
Referințe bibliografice:
1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2; 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 1930 ȘĂINEANU, D.8; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1958 DM; 1966 DN2; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2006 NDU; 2007 DEXI; 2013 DGS.
