Livr. Care este departe de realitate, de adevăr, de normalitate sau de corectitudine; care ține de aberație (1); aberant (1).
- 1910 N. Rev. Rom., nr. 8, 106: Astfel de imputări aberative ne fac să ghicim că simbolismul operei lui Brâncuși n-a fost deloc înțeles.
- 1916 ZAMFIRESCU, Pub., II, 207: Napoleon I ... sugrumă „Directoratul” și toate celelalte creațiuni aberative ale acestei epoci de demență.
- 1941 CĂLINESCU, Ist. Lit. Rom., 707: „Mica Mediteraniană” cuprinde inițieri erotice de un ordin mai aberativ, stăpânite de imaginea vegetală a cepei.
- 1952 BĂNCILĂ, Def. Filoz., 48: Pesimismul ca atare e ceva greșit, dar nu e chiar ceva aberativ decât când ajunge în studiul filozofului antic [Benda] de mai sus.
- 1968 STREINU, Crit. Liter., I, 255: Numărul concluziilor aberative, de ordin literar, la care Davidescu ajunge, constrâns fiind de premisele politice, nu s-a terminat.
Încă 4 citate
– Pl.: aberativi, -e.
– Din fr. aberratif.
Referințe bibliografice:
1961 DN; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2006 NDU; 2007 DEXI; 2011 DELR, I.