Intranz. A devia, a se îndepărta de adevăr, de la ceea ce este normal sau așteptat; a spune prostii, a bate câmpii.
- 1871 LMD, I.
- 1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2.
- 1939 SCRIBAN, D.
- 1989 MANGIULEA, Introd. Holban, 218: Un îndrăgostit care aberează în afara retoricii ... nu este, în realitate, îndrăgostit.
- 2004 în DCR3: A acuzat instituția … nici mai mult, nici mai puțin, că aberează.
Încă 4 citate
✧
Fig. Tranz.
- 1927 RĂDULESCU-MOTRU, Personalismul, 601: Se nasc, este drept, mulți cu suflete de mistici; se reîntoarnă mulți din oboseală și descurajare la sufletul mistic; aberează multe energii sufletești, din cauza plusului lor de viață, spre misticism.
- 2008 PETRAȘ, Lit. Rom., 186: Lanțul lentilelor succesive nu aberează decât arareori până la grotesc și caricatură datele „realului”, cel mai adesea mulțumindu-se să înregistreze, în alunecări subtile de sens, desenul din covor.
Încă un citat
✧
Refl. Rar
- 1997 ORNEA, Medalioane, 157: Mediul e al orașului de provincie (Craiova), unde intelectualii cu ambiții se aberează în activități muzicale sau literare. Toți se cunosc, se împrietenesc, se bârfesc și se detestă.
✧
Refl. pas.
- 1976 Viața Rom. (R. US), nr. 5, 42: [Puneri la punct cu justețe de gândire] ... în situații unde s-a aberat sau unde s-ar putea abera.
- 2004 R. PARASCHIVESCU, Bazar, 11: Se exorcizează false complexe, se forjează împăcări de fațadă, se angajează pariuri câștigătoare cu decența și se aberează necenzurat, știut fiind că adevărata deșertăciune a ființei omenești se măsoară din secunda când i-ai pus un microfon în mână.
Încă un citat
✧
P. ext.
- 1971 Contemp. (S.), nr. 1 262, 9: Odată găsit criteriul, se valorifică dintr-un unghi inedit și paginile care aberează de la criteriu.
– Prez. ind.: aberez.
– Derivat regresiv de la aberație, aberant. Cf. lat. aberrare.
Referințe bibliografice:
2011 DICR; 2011 DELR, I.
