Nimic de afișat

1 rezultat
ABÁTE2 vb. III
I. (Predomină ideea de a cădea, de a doborî la pământ, de a distruge)
1. Tranz. A doborî, a culca la pământ pe cineva sau ceva; a dărâma; a trânti1 (1).
  • <1560-1562> CORESI, Prav., 222: Iară muiarea ce va abate pre popa cu un lemn, leti 6, po (k) 300.
  • 1857 ALECSANDRI, Cetatea, 419: Moartea n-alege ... ea, când vine, abate și pe cel tare, și pe cel slab.
  • 1857 POLIZU, Vocab.
  • 1877 ALECSANDRI, Ostașii, 168: Crud e când intră prin stejari Năprasnica secure De abate toți copacii mari Din falnica pădure!
  • 1885 DELAVRANCEA, Pub., 78: Lumea v-a cântărit, v-a înțeles și vă știe că nu prețuiți mai mult decât oamenii cari dau foc pădurei ca să-și aprinză ciubucul și abate la pământ copaciul pentru o cireașe din vârf.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1910 CERNA, Poezii, 78: Încarcă, Joe, cerul tău Cu nouri în mânie ș-asemenea unui copil Ce-abate scaiul pe poteci, Deprinde-ți apriga mânie Trăsnind stejari și piscuri reci!
  • 1923 BUCUȚA, Rom. Vidin, 13: Coborau cu toporul pe umăr, cu care abăteau copacii și scoteau buturugile ca să facă locuri de arătură.
  • 1965 DAICOVICIU, Dacii, 45: Plugarul get ... pornește în pădure cu toporul de fier ... să abată vreun copac.

✦ Refl. A cădea, a se nărui (2), a se prăbuși (1); a se pleca până la pământ; a se prosterna.
  • 1876 MACEDONSKI, Poezii, I, 346: Arabul e-n viață și calul sosește, Dar vai, când s-oprește, S-abate jos mort!
  • 1904 SADOVEANU, Povest., 35: Se abătu cu fața la pământ: cu mâinile întinse pe lângă cap, înaintă până la picioarele bătrânului.

2. Tranz. Fig. A întrista, a deprima, a mâhni (1); a descuraja.
  • 1896 DEMETRESCU, Opere, 147: E o veche deprindere de a-mi reîntineri sufletul, abătut de sgomotul și răutățile vieții de oraș.
  • 1897 COȘBUC, Sacontala, 574: Vorbește-mi, ce griji v-au abătut?
  • 1913 DA, I1: Nenorocirea asta l-a abătut grozav.
  • 1972 STĂNESCU, Cartea de recitire, 123: Faptul că am luat cunoștință de aceasta … m-a abătut.

II. (Predomină ideea de a îndepărta, de a devia)
1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta de la direcția inițială, a (-și) schimba direcția de deplasare; a devia (1), a deturna (1), a modifica, a muta (II 2); înv. a ostâmpi (1).
  • <1567-1568> CORESI, Tâlcul Ev., 47: Hristos ... abătu-se la puț să dobândească cea muiare păcătoasă și rătăcită.
  • 1620 Alexandria, 189: Și abătură din cale și merseră până la peștere.
  • 1663 Doc. Bârl., III, 203: Din gios de opust, într-ace vărsătură, să ezâm dinpreună și să facem podușcă, să abatim apa să de în Bârlad, să margă la morile noastre.
  • <1700-1710> N. COSTIN, Let. Țării Mold., I, 223: Acolo, turcii dacă au sosit, vrea să taie muntele, să abată apa Volgăi în Don.
  • <1717-1723> CANTEMIR, Hronicul, 963: Traian … abătând din matca sa apa Sargheții, i-au aflat toată avuția.
  • 1793 URECHIA, Ist. Rom., VI, 516: Un drumuleț … se abate din drumul cel mare al strajei și merge la poarta grădinii dumnealui.
  • <1780-1801> MICU, D.
  • 1822 DRLU, I.
  • 1825 LB
  • 1833 Cod. Calimach., 279: Cel ce are dritul să abată apă de pe loc străin pe al său, sau de pe locul său să o abată pe loc străin, are voe să pue și uluce, să facă șanțuri și stavile și alte trebuincioase spre aceasta.
  • 1839 VAILLANT, Vocab.
  • 1850 ISER, Vocab.
  • 1857 POLIZU, Vocab.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1871 LMD, I.
  • 1882 ISPIRESCU, Legende, 231: A doua zi mergând iarăși cu vitele la păscut, abătu din drum și dete iarăși la copacul cu pricina.
  • 1887 HEM, I, 85.
  • 1892 CARAGIALE, Nov., 44: Pe drumul care abate din șosea încoace se aud venind pași de cai.
  • 1893 CULIANU, C. Cosm., 140: Când o rază de lumină trece dintr-un mediu într-altul ... atunci se abate de la direcțiunea sa primitivă.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1901 VLAHUȚĂ, Rom. Pitorească, 172: Abatem la stânga și urcăm pe podișuri verzi, înecate de soare.
  • 1930 SADOVEANU, Baltagul, 547: Abătură cătră stânga, la mănăstire, și poposiră tocmai la slujba de sară, între lumini și cântări.
  • 1943 CĂLINESCU, Șun, 101: Yu ... pune să se scurteze albia și abate râul pe o nouă cale, în afara moșiei.
  • 1949 BARANGA, Vocea Amer., 9: Vânturi dușmănoase ... abat navigatorii spre prăpăstii de apă.

✧ (Cu pronumele în dativ; complementul indică privirea, gândul etc.)
  • 1902 DAVILA, Vlaicu-Vodă, 82: Nu-ți abate ochii, taina ce-mi ascunzi e prea ușoară.
  • 1902 MAIORESCU, Crit., III, 697: [Oratorul] este ostensibil stăpânit de cea mai caprițioasă mobilitate a impresiilor; un aplaus, o întrerupere îi abate gândul spre alte obiecte.

✦ A-și îndrepta privirea spre ceva sau spre cineva; a privi (1).
  • 1850 ISER, Vocab.
✦ Refl. și tranz. P. ext. A (se) îndepărta de cineva sau de ceva; a face să-și schimbe orientarea, destinația etc.
  • 1688 Biblia (1688), 111: Să abătu Israil de la dânsul.
  • 1786 Așez., 16/32: Însuș domnii trebue să să sârguiască într-aceastea, ca toată dezpotrivita greutate să să abată de la supuși[i] săi.
  • 1788 BUDAI-DELEANU, Prav., 66/9: Dăfăimării, ca unii criminale faptă rea, să face vinovat, care pe cineva cu rău cuget ca să-i strice, ca să abată folosurile ... îl vinovățeaște pe acela de o faptă, rea, sau de o faptă împrotiva pravilii.
  • 1805 AARON, Patimile, 16/20: Spun-oi stăpânului toate, Doar cumva să va abate.
  • 1819 NICOLAU, Plutarh, I, 224/16: Limba romanilor cea învățată încet, încet s-au abătut de la limba cea de obște.
  • 1839 VAILLANT, Vocab.
  • 1857 POLIZU, Vocab.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
  • 1872 BARONZI, Lb. Rom., I, 59: Din calea bețivului și Hristos s-a abătut.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1907 OTESCU, Credințele, 69: Lumea ... să se înfioreze și să se abată de la rele.
  • 1947 CHIHAIA, Blocada, 130: Mergând spre apogeul meșteșugului și personalității, e firesc să abați mersul orb al destinelor pământești să le împreuni și să le sacrifici spre plăsmuirea archaeului divin, demn a se țintui în etern.
  • 1978 PALEOLOGU, Treptele, 86: Primul [element] nu e în definitiv decât un simplu „motto”, care nu poate avea virtute probantă, în sensul revendicării de la baladă, decât coroborat cu al doilea element; acesta însă, cel esențial, se abate cu totul de la sensul baladei.

✦ A se eschiva de la o sarcină.
2. Tranz. și refl. Fig. A devia de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire, a încălca reguli, principii etc.; a încălca, a nesocoti, a viola (1), a dezbate2 (4), rar a transgresa, înv. a delunga (I 2), fig., înv. a sparge (II 4), a știrbi (3).
  • 1640 O tipăritură munt., 105: Mă abătuiu în gârla dulceții și afundaiu în tina fărălegilor meale.
  • 1705 ANTIM, Învăț. Pocăin., 349: Eu puind la socoteală pricina cu care noi creștinii ne-am abătut atâta la patimile trupești ... nu aflu altă pricină fără numai neînvățătura și neslovnirea.
  • <1709-1716> ANTIM, Didahii, 26: Ne-am abătut cu toții din calea dreptății și împreună ne-am netrebuit, după cum zice David și nu sântem până întru unul a cunoaște și a cerca pre Domnul.
  • 1775 în D. Lb. Liter. Vechi, 42: Tu știi firea noastră și neputința cea slabă a noastră că iaste abătută spre păcat.
  • 1795 Biblia (1795), 489: Au abătut din cesta în cesta, însă drojdiile lui [ale vinului] nu s-au deșărtat.
  • 1812 Doc. Viața Cotid., 203: Alecu Racoviță au rămas făr-de părinți și se încunjură pe poduri abătându-se în căi și în urmări netrebnice.
  • 1814 ANDR. DONICI, Man. Jur., 21: Abătându-să cineva din ceaia ce iaste îndatorit, să nasc jalobele asupra celor ce greșesc ... greșind cătră alții prin faptele lor aducătoare și pricinuitoare de pagubă.
  • 1822 DRLU, I
  • 1837 Acte Farm., 89: Dohtoricească Comisie va avea îngrijire ca cei ce se vor abate din aceste îndatoriri să-i supue prin raport cunoștinții Departamentului dinnăuntru.
  • 1839 VAILLANT, Vocab.
  • 1839 MARCOVICI, Datoriile, 216/10: Vedeți, fraților, cât de grozav să abate omul de adevărurile cele mai firești și mai pipăite!
  • 1840 PAULINI, Gram. Rom.-Lat., II, 151/11: Multe verbe deponentia se abat de la această regulă și formează supinum cu totul într-un alt feliu.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D., I
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1871 LMD, I.
  • 1886 SBIERA, Pov., 141: Văzând baba că nu poate abate pe ficiorașul său din voia lui, i-au gătit merinde de ducă.
  • 1887 HEM, I, 85.
  • 1887 POPESCU, Fata, 150: Credeam că nu era nevoie, căci nădăjduiam că un fiu bun și ascultător ca tine nu se va abate din vorba tatălui său.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1910 NEGULESCU, Filos. Renașt., I, 27: În lumea organică monstruozitățile, ce se abat de la legile generale ale vieții, nu trăiesc, sau, chiar dacă trăiesc, sunt sterile. [Introducere]
  • 1985 COTEANU, Stil. Funcț., II, 122: Concentrarea prin „economisirea” de prepoziții, conjuncții și articole nu se limitează la poezie, ci e des întâlnită și în alte tipuri de discurs. Ea nu contravine uzului și nu se abate în genere de la el.

✧ Loc. vb. A se abate de la subiect | A se abate de la chestiune = a face digresiuni; a devia (2), a divaga, fig. a deraia (2).
  • 1839 VAILLANT, Vocab.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1871 LMD, I.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1932 ARGHEZI, Portr., 171: În timpul unei stagiuni de conferințe la postul de radio din București, am făcut o experiență: publicului îi place să anunți un subiect și să-i vorbești de altul. Ori de cîte ori s-au abătut de la chestiune – fie că subiectul trebuia ocolit, fie că vorbitorul se afla dedesubtul nivelului ales – conferențiarii erau viu felicitați.
  • 1950 SADOVEANU, Nada Florilor, 372: Mi se pare că te-ai abătut de la subiect.
  • 1979 A. BOTEZ, Emisfera, 42: Totuși vreau să știi că ai vorbit ca un sofist, te-ai abătut de la subiect – ignoratio elenchi -, tu nu te-ai referit nici la credința în nemurire a geto-dacilor, nici la divinitatea imperială.
  • 1992 ȘT. MUNTEANU, Scris., 133: M-am abătut de la subiect? Nu chiar. Eu vin de departe și trebuie să-mi pregătesc calea. Și apoi, până la Atena – căci într-acolo am sentimentul că mă îndrept – e drum lung.
  • 1996 Magazin Istoric, nr. 1-6, 69: Conform Regulamentului Adunării Generale, când reprezentantul unei țări ia cuvântul, dacă cineva din sală consideră că s-a abătut de la subiect, poate să introducă o moțiune de ordine.
  • 2001 GÁLL MIHĂILESCU, Emanciparea, I, 291: M-am cam abătut de la subiectul la care revin, amintind că femeia a avut rolul principal, căci după legendă, dacă avem astăzi Curtea de Argeș, e datorită numai soției lui.

3. Refl. A se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial), a trece pe la …, a poposi (2); a da4 (V 5); a zăbovi (3); fam. a călca.
  • <1780-1801> MICU, D.
  • 1814 Calend. Buda I, 110/6: Îi ieși înainte o muiere și-i zise: „Abate-te la mine, odihnește-te, nu te teme” ... și s-au abătut la dânsa în cort.
  • 1822 DRLU, I.
  • 1825 LB.
  • 1839 PAULETI, Cântări, 117: Când vii, bădiț, de la boi, Abate-te pe la noi, C-am un blid cu pere moi, Să le mâncăm amândoi.
  • 1850 ISER, Vocab.
  • 1857 POLIZU, Vocab.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
  • 1871 LMD, I.
  • 1887 HEM, I, 88.
  • 1889 OLLĂNESCU-ASCANIO, Teatru, 245: [Zornescu] venea de la moșie și așa în treacăt, de la gară, s-a abătut, fără să știe despre balul nostru, să ne strângă mâna.
  • 1892 SEVASTOS, Pov., 50: Și iar s-abate Dumnezeu și cu sfântul Petrea pe la omul cu gardul.
  • 1893 VLAHUȚĂ, Nuv., 160: Rebegiți de frig, ne abatem pe la Neculai Moraru, să ne mai încălzim.
  • 1895 MARIAN, Tradiții, 110: Ștefan și cu câțiva dintre căpitanii săi se abătură pe la pârcălabul Drăgoiu.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1928 CAZIMIR, Întuneric, 45: As-toamnă s-au abătut pe la noi niște negustori de prin părțile Ocnei, să cumpere brânză.
  • 1935 SĂRMANUL KLOPȘTOCK, Feciorul, II, 209: Mai abate-te și tu pe la tuși-ta.
  • 1949 SADOVEANU, Mitrea Cocor, 276: Trebuia să găsesc numai vreme potrivită ca să mă abat o zi prin părțile astea.
  • 1950 SADOVEANU, Nada Florilor, 456: Dacă aș ști anume la ce baltă îi înseninează ochii, m-aș abate calare, căci atâta nepot am.
  • 1958 CIPRIAN, Amint., 194: Acolo mă abăteam cu Stanciu și alți câțiva prieteni după ce petrecuserăm pe vreunul din ai noștri la locul de veci.
  • 1988 SANDU-TIMOC, Pov., 281: Cică odată un lup s-a abătut pe lângă o târlă și văzând niște capre grămădite culcate, s-a repezit la una din margine.

✧ Intranz. Înv., rar
  • 1822 DRLU, I
  • 1881 JIPESCU, Opincaru, 142: Mai abate pe la câte-o cârciumă.
  • 1886 SBIERA, Pov., 29: Au și plecat după leac, abătând iarăși pe la Ileana Cosânzeana.

4. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri etc.) A se produce în chip neașteptat și nedorit, cu mare violență; a veni (B I 1); pop. a sosi (I 4).
  • 1907 DUNĂREANU, Chinuiții, 112: Afară, vântul nopții s-abătu pe la geamuri, le cercă dacă-s bine prinse, apoi fugi mai departe, chiuind.
  • 1926 TEODOREANU, La Medeleni, II, 17: Arșița se abătuse ca o migrenă colectivă asupra trecătorilor congestionați și lenți.
  • 1932 REBREANU, Răscoala, II, 131: Aristide, uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuseră asupra lui, îngrămădit printre bocancii și opincile țăranilor, se gândea cum s-ar putea furișa mai la o parte și apoi să se facă nevăzut.
  • 1938 CĂLINESCU, Enigma Otiliei, II, 215: Moș Costache ... să facă sfeștanie în casă pentru gonirea duhurilor rele, fiindcă de aceea se abăteau atâtea necazuri de la o vreme.
  • 1953 MIHALE, Ogoare, 489: După perioada ploilor de primăvară, pe Bărăgan se abătuseră valuri neobișnuite de căldură.
  • 1977 PREDA, Viața, 99: Trăisem astfel de lovituri: palma grea, țărănească, înjurătura, cuvântul trivial, josnic, la adresa mamei mele, se abătuseră asupra mea.

✧ Tranz.
  • 1987 S. ANGELESCU, Calpuzanii, 164: Înțelegând c-a abătut năpasta asupra lui, a prins Ianache de la o vreme a-ncleșta din dinți până și-a mai limpezit mintea și-a ticluit o cale-ntortocheată ce s-a socotit a-l sui-ndărăt, de unde s-a prăvălit.
✧ Tranz. fact.
✧ Refl. și intranz. Fig.
  • 1675 M. COSTIN, Let. Țării Mold., 69: Gaspar-Vodă ... au pus slujitorii de au abătut în turci.
  • 1909 MINULESCU, Pub., 30: La un moment dat însă, un cânt de nebunie se abate și peste literatura noastră, distrugând dintr-o singură suflare atât legenda editorilor cât și legenda editaților.
  • 1912 HOGAȘ, În Munții Neamțului, 159: O întreagă republică de furnici, peste a căror țară se abătuse – se vede – o margine din poalele nesfârșit de lungi ale mantalei mele.
  • 1945 SANDU-TIMOC, Pov., 66: Mare tristețe s-a abătut peste toată împărăția.
  • 1948 SADOVEANU, Păuna, 311: Când s-a abătut peste lume viforul celui dintâi război, erau mai puțini.
  • 1993 CONSTANTE, Evad. Imposibilă, 152: Un gest imprudent al lui Nuți, pipăind peretele latrinei, pentru a ridica o poștă, și cea mai grea dintre toate pedepsele aplicate vreodată în penitenciar s-a abătut pe capetele noastre.

5. Refl. și intranz. A-i trece cuiva ceva prin minte, a-i veni (o idee, o toană, un capriciu); a-i cășuna; a i se năzări; a i se părea (3).
  • <1671-1673> M. COSTIN, Gr. Sol. Tăt., 309: Acestuia iar nu știu ce i s-a abătut să facă schimb cu împăratul nemțesc, pe niște țărișoare în sus să dea Ardealul.
  • 1822 DRLU, I.
  • 1825 LB.
  • 1850 ISER, Vocab.
  • 1857 POLIZU, Vocab.
  • 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
  • 1858 RALET, Suvenire, 13: Nu pot spune caii de sunt mari sau mici, sau de au măsura 14, căci și la noi, pe la câteva poște, deși trec unii cai drept 14, nu știu de ce îmi abătu să-i asemănez cu irmilicii cei tăieți care umblă tot așa.
  • 1862 PONTBRIANT, D.
  • 1868 BARCIANU-POPOVICI, Vocab.
  • 1869 ALECSANDRI, Drumul de fer, 799: Mai dăunăzi îi abătusă strigoaicei ca să-mi puie coarne de fer, ca pe vremea veche.
  • 1871 LMD, I.
  • 1882 EMINESCU, Coresp., 192: Tu crezi că eu aș putea fi atât de nelegiuit să pot veni lângă tine și să nu vreau să viu; crezi că, în starea în care mă aflu, îmi abate a-ți face infidelități.
  • 1887 HEM, I, 87.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1896 CARAGIALE, Proză, 1 010: O cameră trebuie să o păstreze totdeauna pentru bătrâna Berthaud, căreia-i abate din când în când ... să le pice pe spete fără să dea de știre.
  • 1896 ȘĂINEANU, D.
  • 1898 ZAMFIRESCU, Viața la țară, 153: Ia, îi abătuse de însurătoare, coane.
  • 1920 V. DEMETRIUS, Strigoiul, 67: În oraș, așa îi abătuse lui, cumpără haine de târgoveț, se îmbrăcă cu ele.
  • 1950 PAS, Lanțuri, I, 97: Niță Stanciu e pus la toate muncile. Trage de el și unul și altul. E și la cheremul bucătăreselor. Cui îi abate ceva își aduce aminte de el.
  • 1956 ARGHEZI, Timpuri, 624: Li se abătea împăraților, după chef, să bată o țară și o luau la bătaie: cadouri nupțiale sau daruri la nașterea unei prințese.

✧ Expr. Prin nord-estul Olt. Ce ți-a abătut? = Ce ți-a venit?
6. Intranz. Fig. Înv., pop. A-și da silința, a se strădui, a da zor, a zori (2), a se grăbi.
  • 1620 MOXA, Cron., 364: Decii merse [Constantin Marele] și birui pre toți ... și abătu de surupă casele idolilor și astupă capiștile.
  • 1643 VARLAAM, Cazania, 31: Abătu într-aceeași dzi, de mărită și fata a doua.
  • 1682 DOSOFTEI, Viața Svinților, I, decembrie, 242r/23: Oblicind episcopul [că păgânii vor da foc bisericii], abătu de botedză pe toți oglașenicii.
  • 1798 URECHIA, Ist. Rom., VII, 542: Îndată ce veți simți la vreun loc boală sau bănuială de smreduire, să abateți cu grabă a-i deosebi de către cei sănătoși, a nu se amesteca nici într-un chip, nici ei, nici boarfele, nici lucrurile lor.
  • 1822 DRLU, I.
  • 1825 LB, 1: Abate, de pornește.
  • 1887 HEM, I, 86.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1932 Com. din BRAȘOV: Mult a abătut, până și-a văzut feciorul om. Abate și tu, că ești tânără!

– Prez. ind.: abát.

– Lat. abbattere. – Pentru sensul I, cf. fr. abattre. – Pentru sensul II, cf. v. slav. biti „a bate” (1913 DA, I1).

Referințe bibliografice:
1903 TDRG, I; 1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2; 1913 DA, I1; 1924 RESMERIȚĂ, D. Etim.; 1929 HODOȘ, M. D.; 1931 CADE; 1939 SCRIBAN, D.; 1955 DL, I; 1958 DM; 1961 DN; 1975 DEX; 1988 D. Inst. Feud.; 1993 D. Enc., I; 1999 M. D. Term. Istor.; 2001 MDA, I; 2006 NDU; 2007 DEXI; 2011 DELR, I; 2013 DGS.

Nimic de afișat

Intrare de dicționar