ÁCVILĂ s. f.

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

1 rezultat
ÁCVILĂ s. f.
1. ORNIT. Gen de păsări răpitoare diurne, de talie mare, din familia Accipitridae, cu ciocul drept la bază și încovoiat la vârf, cu privirea ageră, cu aripi lungi și cu gheare puternice, ascuțite, care se hrănește cu animale vii și cu stârvuri; pajură (1) (Aquila).
  • 1833 SĂULESCU, Gram. Rom., II, 31/10: Acvila scoase puii săi … sus pe un arbore.
  • 1845 BOLLIAC, Art. Liter., 39: Toată vegetația este numai de cedri și de roze, toată animalitatea de lei și armăsari, de acvile și păuni.
  • 1848 NEGULICI, Vocab., 17.
  • 1852 Foaie pentru minte, nr. 6, 24/1: Achila sau pajora în Franța. [Titlu]
  • 1857 ARISTIA, Parallela, I, 57/29: Acvila însă, și glauca și eretele de vii chiar sfâșie și ucig … păsări.
  • 1862 PROTOPOPESCU-PAKE – POPESCU, N. D., I.
  • 1870 COSTINESCU, Vocab., I.
  • 1886 STEINBERG, D.
  • 1893 DDRF, I.
  • 1910 Dimineața, nr. 2 390, 1: Tu stai legat de trunchiu-unui stejar! Tot omul E-n drept să se apropie de pomul Ce-ncătușează o falnică acvilă.
  • 1937 Rev. Fundat., nr. 11, 327: Ornamentația e gravată în felul bizantin, desenele de pe ele reprezentând balauri, acvile, porumbei, lei etc.
  • 1954 LINȚIA – DOMBROWSKI, Păsările, II, 165: Am considerat ca o datorie să adun și să public experiențele mele îndelungate anume pentru a fixa ținta pentru acei care sunt în situația de a împușca la cuib asemenea acvile.
  • 1962 Man. Zool., 155: Acvila … are un cioc drept la bază și încovoiat numai la vârf.
  • 1970 România liter. (S.), nr. 1, 3: Eu am văzut priviri pe unde am fost Întârziate ca un adăpost Din epoca de piatră, am văzut Această șubă neagră de mazut A ochilor în luptă cu vederea, Prăpastie umplută cu petunii Și acvilă clocind în munții Lunii…
  • 2006 OPRIȘ, Enc. Lumii Vii, 318: Acvilele, în general, pradă marmote, șoareci de câmp, dar și păsări, miei.

✧ (Ca termen de comparație)
  • 1930 VORONCA, Proze, I, 55: Te-aș fi asemuit lui Prometeu în vreme ce neliniștea ca o acvilă îți rodea ficații.
✧ Fig.
  • 1847 ARICESCU, Florica, 134/6: Aci șade regina cu bunu-i minister, Cu d-acvilă privirea, cu brațele de fier.
  • 1848 I. VĂCĂRESCU, Poezii, 295: Șaptesprezece înconjor, Semne de rodnicie, Acvila ce-a venit în zbor, Din Roma la Dacie.
  • 1926 GALACTION, Pub., II, 241: Y.M.C.A. și Y.W.C.A. – aceste acvile anglo-americane, aduse de vijelia războiului până pe Bucegii noștri – vor să se aclimatizeze și să-și dureze cuiburi și la noi.
  • 1969 D. POPOVICI, Poezia Eminescu, 101: Cauza totalei nereușite a lui Bolintineanu în dramă trebuie căutată în împrejurarea că el a vrut să urmeze „pe geniala acvilă a Nordului, pe Shakespeare”.

✧ Sint. Acvilă mică | Acvilă pitică = specie de acvilă migratoare de talie mică, cu penajul cafeniu-închis; acvilă oglindată, reg. hârău-de-pădure, șorecatiță, șorliță, uliu-de-pădure, vulturaș-cu-oglindă (Aquila pennata, Hieraëtus pennatus).
  • 1930 Congr. Natur. Rom., 286: 190. Hieraëtus pennatus (GM.) = Acvilă mică (acvilă oglindată, vulturaș cu oglindă, acvilă pitică). [Enumerare]
  • 1954 LINȚIA – DOMBROWSKI, Păsările, II, 221: Aceste diferențe de culoare ale huhurezilor de pădure nu se datoresc diferitelor sexe sau vârstei, ci se întâlnesc în mod arbitrar atât la mascul, cât și la femelă, precum, spre exemplu, la acvila pitică, varietatea deschisă și închisă.
  • 2005 DEM, I, 50: Acvila mică își construiește cuib, dar de cele mai multe ori le folosește pe cele făcute de alte păsări.

✧ Sint. Acvilă porumbacă = specie de acvilă sedentară, cu penajul cafeniu-închis pe partea superioară și alb cu dungi negre pe partea inferioară, cu coada lungă, neagră spre vârf; acvilă-porumbar, pajură porumbacă (Aquila fasciata).
  • 1954 LINȚIA – DOMBROWSKI, Păsările, II, 195: Numiri românești: Acvila Bonelli, Vulturul Bonelli, Acvila porumbar, Acvila porumbacă.
  • 1961 BĂCESCU, Păsările, 29.

✧ Sint. Acvilă răpitoare = specie de acvilă cu penajul colorat diferit, cu colțurile ciocului și picioarele galbene, cu ciocul negru- albăstrui, galben la bază (Aquila rapax).
  • 1930 Congr. Naturaliștilor Rom., 286: 185. Aquila rapax belisarius = Acvilă răpitoare. [Enumerare]
  • 1954 LINȚIA – DOMBROWSKI, Păsările, II, 177: Nu încape nicio îndoială că există mai multe forme de acvilă răpitoare, care își au patria pe de o parte în Africa de Nord.
  • 1961 BĂCESCU, Păsările, 30.

✧ Sint. Acvilă țipătoare | Acvilă țipătoare mare = specie de acvilă migratoare, cu penajul cafeniu-închis; pop. vulturaș negru mare, reg. brehană, brihană, buligaie, cilihoaie, brehanacă, huligaie, huliganie (Aquila clanga).
  • 1954 LINȚIA – DOMBROWSKI, Păsările, II, 281: Coada are șase benzi transversale întunecate. Ca mărime, stă între șorecar și acvila țipătoare.
  • 1961 BĂCESCU, Păsările, 30.
  • 1977 D. RADU, Păsările, 98.
  • 2005 DEM, I, 50: Acvilă țipătoare mare … a fost observată în timpul migrației, mai ales în preajma apelor.

✧ Sint. Acvilă țipătoare mică = specie de acvilă migratoare cu penajul cafeniu-închis, asemănătoare acvilei țipătoare mari; pop. pajură, vulturaș negru, vultur de iepuri, vultur iepurar, vultur țipător mic; reg. brahanacă, brehană, brihan, brihancă, brihanacă-de- ploaie, budugău, cilioaie, cilihoaie, horliță, hultan, hultur, hultur șerpar, hulture, hultur-șerpar, șorliță, uli-de-iepuri, vâltur negru (Aquila pomarina).
  • 1954 LINȚIA – DOMBROWSKI, Păsările, II, 188: Mult mai rară decât acvila țipătoare mică, totuși destul de frecventă în unele părți ale țării, mai ales lângă Prut și Dunăre.
  • 1961 BĂCESCU, Păsările, 29.
  • 1977 D. RADU, Păsările, 98.
  • 2005 DEM, I, 50: Acvilă țipătoare mică cuibărește la noi și pleacă în sezonul rece.
  • 2011 MO, nr. 542, 6: Parcul Național Körös-Maros împreună cu Parcul Natural Lunca Mureșului Inferior, la fel ca în anii precedenți, au efectuat evaluarea comună a populației speciei de vultur codalb (Haliaetus albicilla), precum și a acvilei țipătoare mici (Aquila pomarina) în zona transfrontieră.

✧ Compu s: Acvilă-de-câmp | Acvilă-imperială = specie de acvilă migratoare, cu penajul cafeniu-închis, cu pene albe pe umeri și pe spate; pajură, pajură-de-câmp, vultur imperial, vulturiță, vulturoaică, înv. și pop. zgripțor, reg. aciră (Aquila heliaca).
  • 1908 ALEXI, D. Germ.-Rom.6, 335.
  • 1931 Analele Dobr., 33.
  • 1954 LINȚIA – DOMBROWSKI, Păsările, 164: Tectricele subcodale lungi și fulgoase; comparate cu acelea de acvilă imperială, formează un bun criteriu de diferențiere între aceste două specii, în toate penajele.
  • 1961 BĂCESCU, Păsările, 30.
  • 2005 DEM, I, 50: Acvila de câmp este folositoare agriculturii prin numărul enorm de victime pe care îl face în rândul rozătoarelor.

✧ Compu s: Acvilă-de-munte | Acvilă-regală = specie de acvilă sedentară, cu penajul cafeniu-închis, auriu pe gât și pe cap și albicios la rădăcina cozii; pop. pajură, pajură-de-munte, vultan, vultur-de-creste, vultur-de-piatră, vultur, reg. aciră, buligă, hoală, hoară, horă, hultan, hultan-de-piatră, iepurar, ortan, uliu-de-stânci, uligaie, vâltan, vâltur-de-jgheab, zgripțor, zgripțoroaică (Aquila chrysaëtos).
  • 1906 Natura, II, 73: Acvila regală stăpânește câte un cuib de cioară, pe care-l mai căptușește cu cârpe sau hârtii, pentru care arată o deosebită dragoste.
  • 1938 SIMIONESCU, Fauna, 166.
  • 1954 LINȚIA – DOMBROWSKI, Păsările, 168: Cuibul acvilei de munte este clădit de cele mai multe ori în crăpături sau pe polițe de stânci înalte, liniștite.
  • 1961 ap. BĂCESCU, Păsările, 197: Când se ivește, deodată, peste piscurile înalte, peste prăpăstii și pădurile negre, măreața plutire a acvilei-de-munte, rotind cu aripi nemișcate … îți dă o impresie de putere.
  • 1977 D. RADU, Păsările, 95: Acvila de munte … se mai găsește încă în câteva perechi pe înălțimile Carpaților.
  • 1992 Magazin, nr. 31, 16: În realitate, pasărea care poartă în cioc o broscuță este un superb exemplar de acvilă regală.
  • 2006 OPRIȘ, Enc. Lumii Vii, 224: Pe cele mai inaccesibile stânci din piscurile europene, deci și în țara noastră, cuibărește acvila-de- munte (Aquila chrysaëtos).

✧ Compu s: Acvilă-de-stepă | Acvilă-orientală = specie de acvilă migratoare, cu penajul cafeniu-închis pe partea posterioară și mai deschis pe partea anterioară, cu o pată roșiatică distinctivă pe ceafă; pajură-de-stepă, reg. brehanacă-mare (Aquila nipalensis).
  • 1937 Enc. Agr., I, 288.
  • 1954 LINȚIA – DOMBROWSKI, Păsările, II, 180: Numiri românești: Acvilă de stepă, Acvilă apuseană de stepă, Acvilă orientală.
  • 1954 LINȚIA – DOMBROWSKI, Păsările, II, 181: Acvila de stepă aparține acvilelor rare din fauna noastră, deși ea apare în fiecare an în lunile martie și octombrie, în timpul trecerii.
  • 1961 BĂCESCU, Păsările, 30.

2. (Uneori cu determinări care arată felul) Reprezentare simbolică (desen, sculptură) a unei acvile (1) uneori bicefale, constituind o stemă sau un element al unei steme; pajură, vultur.
  • 1846 LAURIAN, Man. Filos., 107 Imaginea acuilei reprezentează pasărea prin imităciune și deseamnă … puterea supremă.
  • 1847 BĂLCESCU, Scrieri, I, 203: Alții, mai fricoși, pretindea că acest auguriu vestește că creștinii vor fi învinși, de vreme ce acvila este pajora împărăției nemțești și a românilor.
  • 1857 ALEXANDRESCU, Meditații, 259: Pe antice monumente am văzut ades sculptate Acvila ce poartă crucea, zimbru țării-nvecinate.
  • 1858 PELIMON, Impresiuni de călăt., 86/5: Marca țărei a fost și este acuila.
  • 1869 BOLLIAC, Arheol, 309: Obiecte de pământ: 35 vase întrege între cari 3 urne cu cenușă, … 1 acvilă … 3 statuete intacte.
  • 1882 BREZOIANU, V. Inst., 81: D-asupra capului acuilii, găsim coroana cea mare a țărei.
  • 1902 TOCILESCU, Monum., II, 147: Împărații Septimiu Sever și Caracalla ridicară în castrul permanent de la Steklen … un templu destinat pentru adorarea și păstrarea zeilor militari, a aquilei sfinte și steagurilor legiunii I italice.
  • 1926 GALACTION, Pub., II, 231: Pe frunțile acestor palate, atârnau pare-se în jos ucise, jupuite și asimetrice cele două capete ale acvilei bicefale.
  • 1937 ARGETOIANU, Îns., III, 156: O casă veche și simpatică … tipic austriacă, din care a dispărut aquila cu două capete, dar de pe pereții căreia se desprind vechile și nobilele tradiții ale Imperiului.
  • 1942 C. C. GIURESCU, Ist. Rom., III1, 565: Hârtia fabricată era de bună calitate; ea avea ca marcă stema Țării Românești „acvila cruciată”.
  • 1963 Studii, nr. 3, 656: După cum se știe, stema cantacuzinească (acvila bicefală) este asociată de Șerban, odată ajuns în scaunul domnesc, cu acvila (corbul) Țării Românești.
  • 1975 Rev. Muzeelor, nr. 4, 76: În privința tenanților scutului … trebuie să precizăm că heraldul din senestra pe al cărui veșmânt sunt reprezentate scuturile acolate paralel și încoronate princiar ale Principatelor-Unite … este însoțit, printre alte trofee, și de steagul țării, cu vârful hampei terminat printr-o acvilă romană și cu flamura orizontal tricoloră.
  • 1994 DRIMBA, Ist. Cult., IV, 643: Seniorul Bolognei Sânte Bentivoglio (m. 1462) și urmașii lui erau foarte mândri de privilegiul ce le-a fost acordat de a include în stema lor și acvila imperială.
  • 1998 Cotidianul, nr. 139, 13: Stema municipiului București îl reprezintă pe Sfântul Dumitru (patronul orașului), o acvilă cruciată, ce evocă faptul că stema aparține capitalei țării.
  • 2008 Cuv. liber., 5 809, 6: Blazonul este completat și cu o coroană murală, cu șapte turnuri, din care iese o acvilă cu cruce neagră.

✧ P. anal.
  • 1990 DRIMBA, Ist. Cult., III, 655: Cei patru evangheliști își aveau simbolurile lor: Marcu – leul, Ioan – acvila, Matei – omul, Luca – vițelul.
✧ Fig.
  • 1891 ONCIUL, Scrieri, 177: Bizanțul era pe cale de a cuprinde nu numai românimea întreagă, ci de a lăți chiar acvilele sale până la hotarele germanilor, cehilor, polonilor și ruși[lor].

– Pl.: acvile.

– Var.: înv. áchilă, ácuilă (scris și: aquilă) s. f.

– Din lat. aquila, it. aquila.

Referințe bibliografice:
1905 ALEXI, D. Rom.-Germ.2; 1909 CANDREA–DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1 ; 1931 CADE; 1937 Enc. Agr., I; 1975 DEX; 2001 MDA, I; 2005 C. MOROIANU, Dubl. Etim., 44; 2007 DEXI; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Nimic de afișat

Intrare de dicționar