Livr. Preluare de către un grup cultural a unor valori spirituale, comportamentale etc.
ca urmare a unui contact îndelungat cu un alt grup, în general mai numeros, aparținând
unei alte culturi, asimilare culturală; livr. aculturare.
- 1965 Viața rom. (R. US), nr. 11, 103: După cum am arătat, una din secțiunile congresului s-a numit „Marile teme”. Aci au fost câteva probleme de maximă importanță, printre care menționăm tema „Aculturația”, „Naționalism și internaționalism”, „Structuri sociale și literaturi”, „Bilanțul lumii la 1815” și altele.
- 1975 GULIAN, Bazele ist., 64: Dar cine neagă azi importanța fenomenelor de aculturație, difuzare, influență reciprocă între culturi?
- 1982 GRAMATOPOL, Artă și arheol., 202: În Dacia preromană nu poate fi vorba de implicarea autohtonilor într-un proces de aculturație.
- 1994 SCL, nr. 1–2, 99: În etapa de aculturație funcțională a subiecților analizați se pot remarca trei etape de manifestare lingvistică: o fază de cvasipasivitate lingvistică, una de puternică interferență lexicală și cea de bilingvism propriu-zis.
- 2005 CIUBOTARU, Catolicii, III, 8: Indiferent însă dacă aparțin ciclului familial ori celui calendaristic, obiceiurile tradiționale … nu se dobândesc printr-un proces de aculturație. [Introducere]
Încă 4 citate
– Pronunțat: -ți-e.
– Din engl. acculturation, fr. acculturation.
Referințe bibliografice:
1975 DEX; 1978 D. Filoz.; 2001 MDA, I; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. cult1 (delr.lingv.ro).
