BOT. Ac mic și fin al unor plante; ghimpe, spin1, țeapă, țepușă.
- 1859 BĂLĂȘESCU, D., I.
- 1893 Analele Acad. Șt., seria 2, tom XIV, 88: Pedunculii florilor și tubul calicelui glabri, pețiolii foilor încă glabri, muniți cu unele glandule stipitate și cu 1–2 aculeoli.
- 1898 GRECESCU, Conspectul florei Rom., 216: Pețiolurile [sunt] sporadic granulare și în unele locuri cu aculeoli.
- 1955 Flora, III, 50: [Ceratophyllum are] Fructe acoperite cu aculeoli sau sete îndesuite, în formă de bastonașe.
- 1981 Analele Univ. Buc.– Biol., XXX, 129: La speciile de Eurhynchium și la unele de Brachythecium etc., nervura (costa) se termină într-un dinte (similar celor de pe marginea frunzei) pe care îl numim aculeol.
- 1994 St. Cerc. Biol. – Biol. Veget., nr. 1, 3: Acest taxon este socotit acum mai potrivit a sta în genul Eurhynchium, pentru că nervura se termina în aculeol și numele corect este E. Pumilum.
Încă 5 citate
– Pronunțat: -le-ol.
– Pl.: aculeoli.
– Din fr. aculéole.
Referințe bibliografice:
1913 DA, I1 ; 1969 St. Form. Cuv., V, 58; 1975 DEX; 2007 DEXI; 2023 DELR2 s. v. aculeu (delr.lingv.ro).
