1.
(Despre gust) Rar (Cam) acru2 (I 1).
- 1852 Gazeta de Transilv., nr. 563/60: 5 distingeri în gust: acrui, dulce, amar, aspru, și sărat.
- 1999 Gl. Munt., 139: Cireșile au un gust acrui.
Încă un citat
2.
(Despre miros) (Puțin) înțepător.
- 1964 Steaua (R.), nr. 8, 95: O, cine ar putea număra șirul nesfîrșit al lacrimilor plânse în ascuns, marea lacrimilor ei de atunci, înghițite de scândurile simple ale modestului pat! Perna aceea lunguiață cu iz acrui, pe care se odihnea capul Ancei. Părul îi curgea răsfirat pe perna de paie; totul era aspru.
- 1990 România liter. (S.), nr. 35, 23: De la poarta închisorii ne mutăm cu toții în livada de la Piatra, sub dud: … mirosul nostru, al trupurilor noastre, adunate in jurul mesei, formând un cor de odori: … Seliva – coamă răscoaptă în soare și încă, încă, amestec de acrui de la degetele pătate de cerneală și strălucitor și de rochie nouă; Elisav – sudoare curată de lup adineauri îmbăiat.
Încă un citat
– Pl.: acrui.
– Acru2 + suf. -ui.
Referințe bibliografice:
1916 PASCU, Suf. Rom., 223; 1972 St. Form. Cuv., VI, 76; 1994 FD, 139.
