1.
Înv., rar Sulfat de magneziu; sare amară.
- sec. XVIII ap. HEM, I, 182: Bun este și acrumul să ia femeia când este grea, la șeapte luni și la noă; să-l pisezi acrumul, să-l faci praf …, să pui într-un filigean cu puțină apă.
2.
MED. Înv. și pop. Boală de copii manifestată prin apariția unor mici ulcerații în gură; aftă; pușchea.
- 1829 EPISCUPESCUL, Oglinda săn., 215/14: Bășicuțele cele albe ca lintea, care scot sugătorii în gură …, să numesc de prostime acrum.
- 1858 DRĂGHICI, Doctorul, 67/8: Pentru acrum la copii. [Titlu]
- 1862 PONTBRIANT, D.
- 1887 ap. HEM, I, 182: Acrum bântuie mai cu deosebire pe copiii rău tractați, în vârstă până la 15 sau 18 luni.
- 1893 DDRF, I.
- 1894 ANTONESCU, N. D. Fr. Rom.2, II.
- 1896 ȘĂINEANU, D.
- 1896 GHEȚIE, D., 645.
- 1903 LEON, Ist. Medic., 232: Pentru copiii bolnavi de acrum, se fierb într-o tigaie de lut trei pumni de frunze de rută, trei cepe albe, trei căței de usturoi, 15 dramuri de spirt de vin și două dramuri de untdelemn, până se face zeama neagră.
- 1910 PAMFILE, Sărb. Vară, 206: Prin jud. Muscel, busuiocul îl duc femeile și după sfânta slujbă îl ard și cu scrumul lui ung peste an acrumul ce se face pe cerul gurii la copii.
- 1944 CANDREA, Folc., 238: Bolile gurii … Afte: gurar, plesne, pogană, pușchea, acrum.
Încă 10 citate
– Din ngr. ακρούμι.
Referințe bibliografice:
1900 BARCIANU-POPOVICI, D.3; 1903 TDRG, I; 1909 CANDREA – DENSUSIANU, D. G.; 1913 DA, I1 ; 1929/1930 Enc. Minerva; 1931 CADE; 1939 GÁLDI, M. Phan.; 1939 SCRIBAN, D.; 2023 DELR2 (delr.lingv.ro).
